Analiza Profit.ro începe să se confirme: Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol al DIICOT

Analiza Profit.ro începe să se confirme: Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol al DIICOT
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 mai 2016

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat, miercuri seară, pe contul său de Facebook, că ministerul s-a constituit parte civilă în dosarul în care DIICOT a pus sechestru pe active de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace. Demersul Ministerului Energiei confirmă analiza Profit.ro, potrivit căreia ancheta deschisă de DIICOT riscă să ducă la anularea înțelegerii din 2013 dintre Guvernul Ponta și KMG International privind stingerea datoriei istorice față de stat a Rompetrol Rafinare.

Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol 2, disjuns din cel în care au fost deja condamnate 12 persoane și în care a fost judecat și Dinu Patriciu.

Urmărește-ne și pe Google News

"(...) subiectul zilei este dosarul Rompetrol, în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă", a scris, pe Facebook, ministrul Grigorescu.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată CITEȘTE ȘI Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, baza constituirii Ministerului Energiei ca parte civilă în dosarul Rompetrol 2 al DIICOT este suspiciunea procurorilor potrivit căreia întregul proces de privatizare a Petromidia a fost viciat și a dus la prejudicierea statului român, inclusiv conversia din 2003 a datoriilor bugetare de 603 milioane dolari ale Rompetrol Rafinare în obligațiuni subscrise de Ministerul Finanțelor Publice, iar ulterior, în 2010, conversia în acțiuni a obligațiunilor nerăscumpărate de companie, conversie prin care participația statului român la Rompetrol Rafinare, prin Ministerul Energiei, s-a majorat la 44,69% din capital.

Argumentul ministerului pentru constituirea sa ca parte civilă este că, prin vicierea procesului de privatizare, statul român, pe care Ministerul Energiei îl reprezintă în prezent în acționariatul companiei, a fost privat de beneficiul său de drept de a deține o participație mai mare la Rompetrol Rafinare și de a avea controlul asupra companiei, iar în acest fel a fost prejudiciat financiar, printre altele, prin neîncasarea dividendelor care i s-ar fi cuvenit din deținerea unei cote mai mari din capitalul Rompetrol. În plus, în acest fel, statul nu a putut lua decizii în calitate de acționar majoritar pentru propriul interes.

Ministerul Energiei nu a avansat o sumă a prejudiciului pe care consideră că l-a suferit în acest fel, specialiștii din minister lucrând la estimarea acesteia. Valoarea prejudiciului urmează să reiasă și din ancheta procurorilor DIICOT.

Scăderea neașteptată a stocurilor de țiței din SUA a împins prețul petrolului peste pragul de 47 dolari/baril CITEȘTE ȘI Scăderea neașteptată a stocurilor de țiței din SUA a împins prețul petrolului peste pragul de 47 dolari/baril

Profit.ro a scris miercuri, în exclusivitate, că sechestrul pus luni de procurorii DIICOT pe active de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și RompetrolRafinare, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace, se "încalecă" cu cel instituit de ANAF în 2010 asupra unor terenuri, instalații și participații în filiale ale Rompetrol Rafinare, sechestru care nu a fost ridicat nici până în prezent. Fiscul susține că a menținut măsura asigurătorie pentru că instituțiile statului nu i-au comunicat dacă prevederile memorandumului de înțelegere încheiat în 2013 între Guvern și Rompetrol pentru stingerea datoriei istorice a companiei au fost sau nu respectate și implementate.

"Sechestrele asiguratorii instituite de către ANAF, prin organele sale competente, nu au fost ridicate, deoarece ANAF nu a primit răspuns, până la această dată, la adresele prin care s-au cerut informații la organele abilitate cu privire la respectarea și implementarea prevederilor HG 35/2014 pentru  aprobarea tranzacției convenite la 15.02.2013 prin Memorandumul de Înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group NV. Sechestrele au fost instituite  asupra bunurilor mobile și imobile din patrimoniul societății și asupra părților sociale/acțiunilor deținute de societate la capitalul social al altor societăți", au comunicat, la solicitarea Profit.ro, reprezentanții ANAF.

Prin memorandumul de înțelegere din 2013, kazahii de la KMG International se angajau să plătească 200 de milioane de dolari din datoria istorică a Rompetrol către statul român în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare (RRC), care operează rafinăria Petromidia. În prezent, KMG International controlează 48,11% din acțiunile RRC, iar statul român, prin Ministerul Energiei - 44,69%.

În plus, KMG International se angaja să constituie un fond de investiții în valoare de 1 miliard de dolari pentru investiții în sectorul energetic din România, la fond urmând să participe cu resurse și statul român.

Memorandumul semnat în februarie 2013 prevedea însă că aceste angajamente încetează, în anumite condiții.

"Angajamentele asumate de către Părți în prezentul memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părți sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părți sau a unui afiliat al acesteia în legătură cu Litigiul. Afiliat, în înțelesul prezentei clauze, înseamnă orice afiliat al TRG (The Rompetrol Group, actualmente KMG International – n.r.) sau orice autoritate publică a statului român", este prevăzut la ultimul articol al memorandumului din 2013.

Profitul Raiffeisen Bank International în România a urcat la 28 mil. euro în T1; portofoliul creditelor în franci s-a redus cu 24 mil. euro CITEȘTE ȘI Profitul Raiffeisen Bank International în România a urcat la 28 mil. euro în T1; portofoliul creditelor în franci s-a redus cu 24 mil. euro

Expresia "demers legal sau administrativ" al "oricărei autorități publice a statului român" este suficient de generală și de vagă pentru a acoperi inclusiv ancheta DIICOT. În plus, "Litigiul" la care se face referire este definit în memorandum ca fiind acel litigiu dintre statul român și KMG International cu privire la conversia în obligațiuni, în 2003, a unor datorii bugetare de 603 milioane dolari ale Rompetrol Rafinare. Articolul cu pricina acoperă și recenta constituire în parte civilă a Ministerului Energiei în dosarul Rompetrol 2 al DIICOT.

Asta în condițiile în care DIICOT afirmă că activitatea infracțională suspectată pentru care a instituit sechestru asigurător pe active de peste 3 miliarde lei ale KMG International și ale subsidiarelor Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions, într-un dosar disjuns din cel în care au fost deja condamnate mai multe persoane și în care a fost judecat și Dinu Patriciu, "a culminat cu inițierea, promovarea și adoptarea ordonanței de urgență 118/2003 prin care obligațiunile bugetare restante pe care Rompetrol Rafinare SA le înregistra la data de 30.09.2003 în cuantum de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice".

Mai mult, ca premisă a implementării tranzacției de preluare de către KMG International a 26,7% din acțiunile RRC contra a 200 milioane dolari, s-a convenit, prin memorandum, că vor trebui încetate toate litigiile și măsurile administrative inițiate de autoritățile de la București împotriva RRC ca urmare a conversiei în acțiuni a obligațiunilor deținute de statul român și nerăscumpărate de RRC până la scadență, inclusiv ridicarea sechestrului asigurător instituit de ANAF în 2010.

"OPSPI va face demersuri utile și necesare pentru ca (i) toate procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv Litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecare pe fond și (ii) imediat ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Autoritatea Națională pentru Administrare Fiscală asupra activelor RRC și titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocat și ridicat", se stipulează în memorandumul de înțelegere.

Ministrul Agriculturii: Guvernul a susținut legea cu 51% produse locale. Guvernul nu s-a pronunțat însă strict pe această temă, iar avizul a fost negativ CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii: Guvernul a susținut legea cu 51% produse locale. Guvernul nu s-a pronunțat însă strict pe această temă, iar avizul a fost negativ


Dinu Patriciu a beneficiat de sprijinul clasei politice "prin prisma conexiunilor politice sau de afaceri pe care le avea atât cu Partidul Social Democrat, cât și cu Partidul Liberal al cărui membru a fost”, dar și de pasivitatea a numeroși funcționari în cazul fraudării Rompetrol, arată procurorii DIICOT.

Anchetatorii susțin, în dosarul Rompetrol 2, că Dinu Patriciu a beneficiat de sprijinul nemijlocit al clasei politice românești, cu precădere al PSD și PL, dar și al multor funcționari din administrație, scrie News.ro.

”Astfel, pe data de 09.12.1998 Patriciu Dan Costache împreună cu Marin Sorin au înființat un holding elvețian denumit Rompetrol Holding cu sediul în Fribourg și care, conform datelor disponibile, deținea un procent de 18 la sută din Rompetrol SA București, iar pe data de 3 decembrie 1999  au înființat offshore-ul Rompetrol International Ltd. cu sediul în Tortola, Insulele Britanice”, notează anchetatorii în dosar.

Aceștia arată că ”ulterior membrii grupului infracțional organizat s-au asociat având diferite calități, de asociat sau administrator în mai multe entități economice, înființând firme cu sediul în România sau în străinătate în scopul participării în România la privatizarea unor obiective strategice de interes național printre care Rafinăriile Vega și Petromidia, fără a îndeplini condițiile legale de investitori stategici și fără a face dovada că dispun de lichiditățile necesare pentru a susține financiar investițiile angajate prin contractele de privatizare semnate cu Fondul Proprietății de Stat, beneficiind în activitatea infracțională fie de sprijinul total al clasei politice la putere în perioada respectivă, prin prisma conexiunilor politice sau de afaceri pe care Patriciu Dan Costache le avea atât cu Partidul Social Democrat, cât și cu Partidul Liberal al cărui membru a fost, fie de pasivitatea greu de înțeles a reprezentanților Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și/sau a reprezentanților Fondului Proprietății de Stat, AAPAPS și OPSPI, care și-au îndeplinit în mod defectuos  obligațiile legale, favorizând astfel activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului infracțional”.

”În fapt, scopul inițial pentru care a fost inițiat și constituit acest grup infracțional organizat, a fost acela ca, pe de o parte, să se intre  în posesia sumelor de bani gestionate de SC Rompetrol SA, destinați bugetului de stat și proveniți  din contracte de cooperare economică internațională încheiate înainte de 31 decembrie 1989, iar pe de altă parte de a avea la dispoziție societăți comerciale care, prin natura obiectului lor de activitate, permitea rulajul unor mari sume de bani (cash-flow) prin contracte economice interne și externe, dar care, în același timp, să se afle și în sfera de interes a statului român, în așa fel încât să nu se permită în nici un moment constatarea stării lor de falimentare, în condițiile în care membrii grupului infracțional au folosit în interes propriu atât capitalul de lucru al societăților, cât și resursele financiare ce trebuiau virate bugetului consolidat al statului”, notează procurorul de caz.

UPDATE Hexi Pharma anunță că își închide fabrica și firma, cerându-și scuze și sperând \ CITEȘTE ȘI UPDATE Hexi Pharma anunță că își închide fabrica și firma, cerându-și scuze și sperând "să fie găsiți vinovații"

Apoi, se arată în dosar, ”membrii grupului infracțional organizat și-au diversificat activitatea infracțională în scopul cumpărarării de la Fondul Proprietății de Stat a acțiunilor pe care acesta le deținea la Rafinăriile Vega și Petromidia, la prețuri subvaluate, cu complicitatea directă a funcționarilor Fondului Proprietății de Stat implicați în aceste procese de privatizare, iar ulterior, după obținerea controlului absolut asupra acestor două societăți, să delapideze în interesul membrilor grupului infracțional atât sumele de bani care trebuiau investite în cele două societăți ca urmare a obligațiilor investiționale asumate prin cele două contracte de vânzare cumpărare de acțiuni, cât și sumele pe care societățile privatizate trebuiau să le vireze la bugetul de stat”.

Dosarul Rompetrol 2 este disjuns din cel în care au fost deja condamnate 12 persoane și în care a fost judecat și Dinu Patriciu. Printre persoanele vizate în anchetă sunt Sorin Marin, Alexandru Nicolcioiu, fost director general al Petromidia și fost președinte al Consiliului de Administrație al Rompetrol Rafinare, în prezent  șef al diviziei de Rafinare și Petrochimiei în KMG (fostul Rompetrol Grup), Eric Florin Chiș, fost vicepreședinte al grupului Rompetrol și fost acționar, și Adrian Volintiru, fost președinte al AVAS în perioada noiembrie 2012 - noiembrie 2013, fost secretar de stat în Ministerul Economiei și fost director financiar al Rompetrol.

De asemenea, în anchetă sunt vizați și foști funcționari care l-ar fi ajutat pe Dinu Patriciu să preia fraudulos Petromidia, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

În dosarul Rompetrol 2, marți au fost audiați reprezentanții companiei de stat din Kazahstan, Kaz Munay Gas, Oilfield Business Solutions și Rompetrol Rafinare, după ce luni a fost pus sechestru asigurător pe bunuri și acțiuni ale celor trei companii, până la suma totală de peste 1,7 miliarde de lei, 290 de milioane de dolari și aproape 35 de milioane de euro.

Guvernul cere retragerea de pe piață a 14 produse Hexi Pharma și analizează dacă dă în judecată compania pentru prejudicii CITEȘTE ȘI Guvernul cere retragerea de pe piață a 14 produse Hexi Pharma și analizează dacă dă în judecată compania pentru prejudicii

La DIICOT au fost, din partea KMG International, Azamat Zhangulov, și un avocat care a reprezentat Oilfield Exploration Business. Aceștia au dat declarații în fața anchetatorilor referitoare la preluarea Rompetrol și au spus că vor colabora cu autoritățile române pentru ca investigația să fie soluționată cât mai rapid, "astfel încât activitățile și reputația companiei să nu fie afectate".

KMG International, o filială a grupului kazah KazMunayGas care deține rafinăria Petromidia, a anunțat, printr-un comunicat transmis News.ro, că a fost citată, alături de alte societăți, ca părți într-un dosar al DIICOT și a afirmat că va folosi toate mecanismele legale, în România și pe plan internațional, pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției, deși grupul a semnat recent un acord prin care cedează controlul afacerilor din România unei companii chineze.

Procurorii DIICOT au dispus, în 22 aprilie, schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 14 suspecți, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și complicitate la aceste fapte, precum și spălare de bani.

De asemenea, cei 14 suspecți sunt urmăriți penal și pentru manipularea pieței de capital prin tranzacții sau ordine de tranzacționare  “care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau prețul instrumentelor financiare, care mențin prin acțiunea uneia sau a mai multor persoane acționând împreună, prețul unuia sau al mai multora instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, utilizare a informației privilegiate”.

Toate persoanele vizate în anchetă sunt chemate la DIICOT, în această săptămână, pentru a li se aduce la cunoștință extinderea urmăririi penale.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus introducerea în cauză ca părți responsabile civilmente a Kaz Munay Gas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, a precizat DIICOT.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
rompetrol rafinare
dosarul rompetrol 2
ministerul energiei
petromidia
kazmunaygas
dinu patriciu
kmg international