Black Sea Oil&Gas dă undă verde investiției în gazele din Marea Neagră, la câteva zile după ce se plângea de taxele din România. UPDATE Compania speră că toate legile dezavantajoase vor fi modificate, pentru a i se "restabili toate drepturile"

Black Sea Oil&Gas dă undă verde investiției în gazele din Marea Neagră, la câteva zile după ce se plângea de taxele din România. UPDATE Compania speră că toate legile dezavantajoase vor fi modificate, pentru a i se "restabili toate drepturile"
scris 7 feb 2019

UPDATE "Decizia finală de investiție a fost luată cu bună-credință, pornind de la premisa că BSOG și partenerii săi de concesiune vor reuși restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe și contribuții suplimentare recent introduse, precum și a oricăror restricții privind libera circulație a gazelor pe o piață deplin liberalizată, conform legislației europene. Acestea sunt necesare atât pentru a face Proiectul MGD o investiție viabilă, cât și pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră", se afirmă într-un comunicat al BSOG care confirmă informațiile publicate anterior de Profit.ro.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas, controlată de gigantul de asset management Carlyle Group LP, concesionară de perimetre de gaze naturale în apele teritoriale românești ale Mării Negre, a luat decizia finală de investiție în proiectul de dezvoltare a acestora, necesară demarării lucrărilor la instalațiile de exploatare a respectivelor zăcăminte de gaze, potrivit unor surse din industrie.

Onboardingul merită luat în serios CITEȘTE ȘI Onboardingul merită luat în serios

Decizia vine ca o surpriză, în condițiile în care, cu doar 5 zile în urmă, șeful companiei se plângea public că Legea offshore și OUG 114/2018 afectează negativ planurile de investiții ale BSOG. Pe de altă parte, acordul de concesiune cu statul român privind perimetrele avute în vedere, semnat inițial în 1992 sub formă de contract de împărțire a producției, care la acea dată avea alt titular, prevede o durată a concesiunii de 30 de ani, adică până în 2022, cu posibilitate de prelungire cu 15 ani. 

OMV Petrom estimează că ordonanța \ CITEȘTE ȘI OMV Petrom estimează că ordonanța "anti-lăcomie" îi va mânca circa 50 milioane euro din profit

Ieri, oficialii OMV Petrom au declarat că legislația românească actuală nu permite o decizie de investiție de mai multe miliarde în proiectul de dezvoltare a perimetrului de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, la care sunt parteneri cu ExxonMobil, confirmând declarațiile anterioare pe această temă ale oficialilor companiei-mamă, grupul austriac OMV.

Legea offshore a majorat semnificativ povara fiscală suportată de companiile concesionare de perimetre de gaze din Marea Neagră din Marea Neagră și le-a obligat obligă să-și vândă minimum 50% din producție pe bursele din România. OUG 114 a plafonat prețul de vânzare al gazelor către furnizori de către toți producătorii la 68 lei/MWh, i-a obligat să asigure cu prioritate consumul casnic, a reintrodus prețurile reglementate la energie și a majorat de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, contribuția bănească datorată ANRE de toți deținătorii de licențe din domeniul energiei electrice și gazelor naturale.

Apple a redevenit miercuri cea mai valoroasă companie americană de pe Wall Street CITEȘTE ȘI Apple a redevenit miercuri cea mai valoroasă companie americană de pe Wall Street

Șeful Black Sea Oil&Gas, Mark Beacom, a criticat constant prevederile Legii offshore și ale recentei OUG nr. 114/2018, despre care a afirmat că îngreunează foarte mult luarea deciziei finale de investiție, programată inițial pentru 2018 și amânată ulterior, însă, în paralel, compania a avansat constant cu permisele, autorizațiile și contractele necesare demarării proiectului de dezvoltare Midia, precizând de fiecare dată că intrarea lor în vigoare este condiționată de luarea deciziei finale de investiție.

"Impactul acestor modificări legislative asupra planurilor noastre de investiții este foarte negativ. Capacitatea noastră de obține o decizie finală de investiții este afectată în mod negativ. Plafonarea prețului la gaze înlătură încrederea investitorului că fiind un producător românesc nu îi va provoca dezavantaje economice în raport cu investițiile în alte țări", declara sâmbătă Mark Beacom, pentru Reuters.

Astfel, BSOG a obținut la sfârșitul săptămânii trecute autorizarea Ministerului Energiei pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru începerea producției de gaze naturale din perimetrul XV Midia. Luna trecută s-a obținut și acceptul de la  Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), după ce aceasta a finalizat evaluarea documentației aferente fazei de proiectare privind dezvoltarea perimetrului Midia.

Wizz Air introduce un nou zbor din România CITEȘTE ȘI Wizz Air introduce un nou zbor din România

Anterior, în noiembrie 2018, americanii au semnat un contract de antrepriză generală cu Grup Servicii Petroliere a lui Gabriel Comănescu pentru toate lucrările offshore și onshore constând în servicii de proiectare, achiziție, construcție, instalare, punere în funcțiune și foraj pentru sondele de dezvoltare din cadrul proiectului Midia.

Tot în noiembrie, BSOG a semnat cu gigantul francez Engie un acord pe 10 ani de vânzare a gazelor naturale care urmează să fie extrase din perimetrele din Marea Neagră ale companiei americane. În aceeași lună s-a semnat contractul cu Transgaz de de transport și de introducere în sistemul național a gazelor extrase din Marea Neagră de Black Sea Oil&Gas. 

Proiectul Midia, în valoare de 400 milioane dolari, constă în săparea a cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana) și într-un un ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, până la noua stație de tratare a gazelor, după care acestea vor intra în sistemul național operat de Transgaz.

"BSOG confirmă că aproximativ 70% din totalul activităților contractate pentru Proiectul MGD provin din România. Pentru anul 2019, BSOG are în plan finalizarea etapei de proiectare de detaliu a Proiectului MGD, începerea fabricării platformei de producție Ana la șantierul naval din Agigea, începerea lucrărilor de construcții civile la STG și procurarea echipamentelor. Proiectul MGD este unul de pionierat, cu multe reușite realizate în premieră în România. Împreună cu partenerii noștri de concesiune, apreciem în mod deosebit sprijinul pe care l-am primit pe parcurs din partea instituțiilor din România, Transgaz, comunității noastre din Corbu și contractorilor, care a fost vital pentru obținerea deciziei finale de investiție. Așteptăm cu nerabdare să construim și să punem în funcțiune acest proiect de o importanță crucială pentru industria energetică a României", a declarat șeful BSOG, Mark Beacom, citat în comunicatul companiei.

Mihaela Mitroi a plecat din PWC, după 22 de ani. La acest moment se prezintă drept \ CITEȘTE ȘI Mihaela Mitroi a plecat din PWC, după 22 de ani. La acest moment se prezintă drept "Self-Employed"

În anul 2008 au fost descoperite două zăcăminte care ar conține aproximativ 10 miliarde metri cubi de gaze naturale într-o zonă amplasată la 120 de kilometri în largul Mării Negre. Carlyle a finalizat în 2015 preluarea operațiunilor din România ale companiei petroliere canadiene Sterling Resources prin intermediul fondului de investiții Carlyle International Energy Partners, care este acționarul majoritar al BSOG. În 2017, în companie a intrat și BERD, ca acționar minoritar.

Portofoliul Black Sea Oil&Gas este alcătuit din trei perimetre deținute în platforma continentală a Mării Negre, având o suprafață totală de 5.000 km pătrați: XIII Pelican, XV Midia (Mică Adâncime) și EX-25 Luceafărul, care conțin descoperirile de gaze Ana, Doina, Luceafărul și Eugenia. Prețul tranzacției dintre Carlyle și Sterling s-a ridicat la 42,5 milioane de dolari.

BSOG deține la aceste concesiuni o participație de 65% și calitatea de operator, partenerii americanilor fiind firmele Petro Ventures și Gas Plus.

Carlyle International Energy Partners are și alte afaceri în România, în condițiile în care a finanțat achiziția de către Mazarine Energy BV, prin subsidiara Mazarine Energy Romania, a concesiunilor la 19 zăcăminte petroliere onshore deținute anterior de OMV Petrom.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
gaze naturale marea neagra
black sea oil&gas
proiectul midia
mark beacom
legea offshore
plafonare pret gaze
oug 114