Casa Albă cere ajutorul companiilor de petrol și gaze pentru reducerea costurilor carburanților

Casa Albă cere ajutorul companiilor de petrol și gaze pentru reducerea costurilor carburanților
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 oct 2021

Casa Albă a discutat în ultimele zile cu producătorii de petrol și gaze, cerându-le sprijinul pentru reducerea costurilor carburanților, dar este puțin probabil să obțină o reacție pozitivă, au declarat două surse apropiate situației, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce se va întâmpla pe piața de energie va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, organizată împreună cu Black Sea Oil&Gas, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Videoconferința, programată pentru 19 octombrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Costurile energiei cresc la nivel global, în unele cazuri ducând la deficite ale ofertei în economii mari precum China și India, scrie News.ro.

În Statele Unite, costul mediu cu care este comercializat un galon de benzină se află la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, fiind așteptată și creșteres carburanților pentru încălzirea pe timp de iarnă, potrivit Departamentului Energiei.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

Producția de petrol și gaze se menține sub un vârf atins în 2019.

"Monitorizăm îndeaproape costul petrolului și costul gazelor pe care americanii le plătesc la pompă. Și folosim toate instrumentele de care dispunem pentru a aborda practicile anticoncurențiale de pe piețele energetice din SUA și la nivel mondial pentru a asigura piețe energetice fiabile și stabile," "a declarat un oficial de la Casa Albă, fără să confirme dacă a fost în legătură cu industria.

Prețul petrolului de referință pe piața americanp a atins recent 80 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimii șapte ani, întrucât Organizația țărilor exportatoare de petrol și aliații lor cunoscuți ca OPEC + restricționează în continuare producția.

Casa Albă a discutat în ultimele săptămâni despre creșterea prețurilor cu producătorul de top al OPEC, Arabia Saudită.

Prețul mediu cu amănuntul al unui galon de benzină a crescut la 3,29 dolari, conform cifrelor AAA. Departamentul Energetic al SUA a declarat miercuri că este așteptată o creștere semnificativă a costurilor de încălzire a gospodăriilor în această iarnă, pentru toți combustibilii, dar mai ales pentru păcură și propan.

Producția de petrol din SUA și-a revenit lent din 2020, când producția a scăzut în timpul pandemiei de coronavirus.

Producția de petrol a atins un record de aproape 13 milioane de barili pe zi (bpd) la sfârșitul anului 2019, dar Departamentul pentru Energie al SUA a declarat miercuri că producția va avea un nivel medie doar 11 milioane baril pe zi în 2021, urmând să crească la 11,7 milioane bpd în 2022.

Prețurile gazelor naturale au crescut brusc în acest an, rezultatul deficitului de aprovizionare și al cererii mai puternice decât erau așteptările în Europa și Asia.

DOCUMENT Doi manageri CEZ România de la parcul eolian Cogealac au inventat o metodă de îmbunătățire a captării vântului în turbine. Compania a brevetat-o în SUA CITEȘTE ȘI DOCUMENT Doi manageri CEZ România de la parcul eolian Cogealac au inventat o metodă de îmbunătățire a captării vântului în turbine. Compania a brevetat-o în SUA

Administrația președintelui Joe Biden a purtat discuții interne despre creșterea costurilor combustibilului, a adăugat una dintre cele două surse.

Producătorii americani de la exploatările de șist, care sunt responsabili de creșterea producției de țiței în ultimii 10 ani, au fost mai puțin dispuși să foreze mai mult petrol după ani de performanțe financiare slabe și s-au concentrat în schimb pe reducerea cheltuielilor pentru a spori rentabilitatea investitorilor. Poate dura șase luni pentru a fora și a finaliza o puț nou și pentru a aduce petrolul și gazul pe piață.

Orice apel al Casei Albe pentru o creștere a producției americane este probabil să rămână fără răspuns, potrivit unui director din sectorul petrolier, care nu a vrut să fie identificat, el criticând abordarea.

De asemenea, industria este nemulțumită de unele dintre acțiunile anterioare ale lui Biden, inclusiv o oprire temporară a forajelor pe terenurile federale, pe care le consideră un atac asupra industriei.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
carburanti