Clienții care semnează în luna ianuarie un contract concurențial nu vor achita prețurile la energie majorate de FUI pentru consumul dintre 1 ianuarie și data semnării contractului

Clienții care semnează în luna ianuarie un contract concurențial nu vor achita prețurile la energie majorate de FUI pentru consumul dintre 1 ianuarie și data semnării contractului
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 24 dec 2020

Consumatorii casnici care în prezent beneficiază de prețuri reglementate și care semnează, în luna ianuarie, un contract concurențial nu vor achita prețurile de serviciu universal anunțate de furnizorii de ultimă instanță, mai mari cu 13-17,5% decât cele reglementate, pentru energia consumată după 1 ianuarie și până la data semnării contractului concurențial, ci prețurile din contractul concurențial semnat, a decis Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: De la 1 ianuarie, piața de energie va fi liberalizată în totalitate, iar clienții care nu semnează un contract cu un furnizor concurențial vor fi alimentați în continuare de actualul furnizor, însă nu la un preț pentru serviciu universal reglementat de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ci stabilit de furnizorul de ultimă instanță.

Cum ANRE a întârziat publicarea noilor tarife de transport, sistem și distribuție, furnizorii nu și-au putut actualiza ofertele, iar cei de ultimă instanță nu au postat decât abia miercuri și joi, prețurile pentru serviciu universal. În plus, mutarea la un alt furnizor durează mai multe zile, iar dată fiind și perioada sărbătorilor, consumatorii casnici nu pot semna până pe 1 ianuarie contracte concurențiale. Ceea ce ar face ca, în luna ianuarie, chiar și consumatorii care optează pentru un furnizor concurențial să achite prețurile pentru serviciu universal majorate cu 13-17,5% de actualii furnizori de Ultimă Instanță (FUI)

În ședința Comitetului de reglementare al ANRE a fost completat acum cadrul de reglementare în vederea creșterii gradului de informare a clienților casnici cu privire la ofertele aplicabile pentru a oferi acestora posibilitatea de a beneficia de o perioadă mai lungă de timp în vederea alegerii unei oferte de furnizare a energiei electrice potrivită nevoilor lor.

EXCLUSIV Cum a ajuns în insolvență cel mai mare parc solar din România, făcut cu banii \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum a ajuns în insolvență cel mai mare parc solar din România, făcut cu banii "țăranilor cooperatori" din Coreea de Sud. Statul român, reclamat din nou la Washington pentru tăierea subvențiilor destinate regenerabililelor

Astfel, ANRE a stabilit “obligația FUI de a asigura clienților casnici cu care încheie contract concurențial, printr-o factură emisă după încetarea contractului reglementat cu furnizorul de ultimă instanță, o regularizare comercială, astfel încât valoarea consumului de energie electrică realizat de acești clienți în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 și data încetării contractului încheiat cu furnizorul de ultimă instanță, rezultată după aplicarea regularizării să fie aceeași cu valoarea care ar fi rezultat în condițiile aplicării, în aceeași perioadă, a ofertei concurențiale pe baza căreia a fost încheiat contractul concurențial”.

Prevederea se aplică doar contractelor concurențiale semnate cu FUI-ul actual în cursul lunii ianuarie.

În ceea ce privește cazul în care consumatorii casnici preferă semnarea unui contract cu un alt furnizor concurențial, altul decât FUI-ul actual, respectivul furnizor concurențial “poate să ofere o reducere la prețul din oferta concurențială care să permită recuperarea de către client a diferenței față de prețul aplicat în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie și data intrării în vigoare a contractului în regim concurențial”.

Totodată, ANRE a oferit posibilitatea clienților casnici de a alege oferta de furnizare aplicabilă de la data de 1 ianuarie 2021, inclusiv în cursul lunii ianuarie 2021 și a impus furnizorilor de ultimăî instanță obligația de a transmite clienților casnici odată cu oferta pentru serviciul universal și cel puțin o ofertă concurențială, atât în cursul lunii decembrie 2020, cât și în luna ianuarie 2021.

Trecerea unui client casnic de la un furnizor de ultimă instanță la un alt furnizor nu implică costuri suplimentare. Procesul de schimbare a furnizorului este simplu și gratuit, nu necesită modificări de ordin tehnic, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de declanșarea sau parcurgerea acestuia.

Toți clienții casnici au dreptul să își schimbe oricând furnizorul de energie electrică, cu respectarea condițiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.

viewscnt
Afla mai multe despre
liberalizare
energie
contract concurențial
fui
serviciu universal