Efectul tensiunilor geopolitice. Gazul s-a apreciat cu 12% pe BRM: a recuperat într-o zi cât pierduse într-o săptămână

Efectul tensiunilor geopolitice. Gazul s-a apreciat cu 12% pe BRM: a recuperat într-o zi cât pierduse într-o săptămână
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 mai 2022

Prețul gazului cu livrare în ziua de următoare a crescut joi pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) cu 55 lei/MWh sau 12%, o evoluție similară cu cea de pe celelalte piețe europene, în condițiile în care Ucraina a închis o rută de transport a gazului rusesc către Europa, iar Rusia a anunțat că nu va mai trimite gaze pe bătrânul continent prin gazoductul Yamal-Europa, care tranzitează Polonia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Gazele cu livrare în ziua de vineri, 12 mai, s-au vândut joi pe BRM la un preț mediu de 517,5 lei/MWh (104,6 euro/MWh), într-o singură zi fiind recuperată toată deprecierea înregistrată în ultima săptămână, când prețul spot al gazelor căzuse de la un nivel de 517,9 lei/MWh, pe 5 mai, la 462,2 lei/MWh, pe 11 mai.

Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, prețul gazului pentru ziua următoare a crescut joi cu 10,5 euro sau 11,3%, ajungând la 103,25 euro/MWh.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Prețul gazului cu livrare în weekend de la Viena, în schimb, este superior celui din România, de 104,93 euro/MWh.

Evoluția prețului gazului pe piața pentru ziua următoare, operată de OPCOM, din ultima lună

Evoluția prețului gazului pe piața pentru ziua următoare, operată de OPCOM, din ultima lună

Înaintea zilei de joi, prețurile spot, dar și cele ale gazului cu livrare în luna iunie, au atins pe BRM cel mai redus nivel din ultima lună și jumătate în pofida problemelor de tranzit apărute între Rusia și Europa. Reducerea sezonieră a consumului, sub nivelul producției interne în România, a atenuat atât presiunea geopolitică, cât și cea exercitată de înmagazinările efectuate pentru sezonul de iarnă.

Marți și miercuri, un MWh cu livrare în ziua următoare s-a tranzacționat pe BRM la un preț mediu de aproximativ 460 lei/MWh (93 euro/MWh), ultima dată cât prețul era situat sub acest nivel fiind în urmă cu aproape o lună, când gazul cu livrare pe 29 martie costa în medie 429,5 lei/MWh.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări

Similar, în cazul gazul livrat în aceeași zi, prețul acestuia a fost miercuri de 455,5 lei/MWh, nivel nemaiîntâlnit de pe 31 martie, când se cumpăra cu 383,7 lei/MWh.

Prețul gazului cu livrare în luna iunie a scăzut și el considerabil, de la aproape 600 lei/MWh cu cât se vindea în prima zi de tranzacționare a acestui activ, la mijlocul lunii martie, la 482,8 lei/MWh marți și la 498,4 lei/MWh, miercuri.

În pofida reducerilor din ultima lună și jumătate, prețul de pe BRM achitat de furnizori este de aproape 2,5 ori mai ridicat decât cel pe care aceștia îl facturează clienților casnici, preț plafonat de guvern.

Prețul din România se situează peste cel de pe piețele vestice ca urmare a faptului că se află în poziție de importator net în raport cu acestea. În ultimele zile, România a importat 50 GWh/zi (echivalentul a peste o cincime din producția internă curentă) din Ungaria.

România produce aproximativ 220-230 GWh/zi și are în aceste zile un consum de maxim 200 GWh/zi. În plus, companiile autohtone mai importă aproximativ 75 GWh/zi (2/3 din Ungaria, 1/3 din Bulgaria), ceea ce le permite înmagazinarea a aproape 100 GWh/zi.

viewscnt
Afla mai multe despre
preț
gaze
românia
austria
ungaria
brm
cegh