ExxonMobil caută contractor pentru prospecțiuni în Marea Neagră, contract de până la 15,6 mil. $

ExxonMobil caută contractor pentru prospecțiuni în Marea Neagră, contract de până la 15,6 mil. $
scris 3 mar 2016

Gigantul petrolier american ExxonMobil, partenerul OMV Petrom la concesiunea de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a scos la licitație un contract de efectuare de prospecțiuni geotehnice lângă țărmul Mării Negre, în valoare estimată de până la 15,6 milioane dolari, TVA inclusă.

Americanii intenționează să semneze un acord-cadru cu un singur contractor, pe o durată de 2 ani. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie semnat, cu durată de circa 6 luni, este de 3 milioane dolari, corespunzătoare unui număr estimat de 8 probe geotehnice colectate și analizate. 

Licitația este organizată de către subsidiara românească a grupului american, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas). Pe durata acordului-cadru se vor realiza minim 5 și maxim 22 de probe geotehnice.

Reacții ironice pe Twitter după ce Bernie Sanders a considerat inacceptabil ca românii să aibă viteză mai mare la internet decât americanii CITEȘTE ȘI Reacții ironice pe Twitter după ce Bernie Sanders a considerat inacceptabil ca românii să aibă viteză mai mare la internet decât americanii

Participanții la licitație trebuie să demonstreze că au înregistrat o medie a cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani de minim 6 milioane dolari și că, la momentul semnării primului contract subsecvent în baza acordului-cadru, au acces la sau dispun de resurse negrevate de datorii în sumă de 1,25 milioane dolari, respectiv linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de susținere a realizării serviciilor pentru o perioadă de minim 3 luni, începând cu data atriburii primului contract subsecvent, estimată a fi luna iunie 2016.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 15 aprilie 2016, iar cel pentru primirea ofertelor – 18 aprilie, dată la care acestea vor fi și deschise.

Prețul va avea o pondere de 70% în criteriile de atribuire a contractului, iar caracteristicile tehnice, inclusiv datele funcționale ale vasului cu ajutorul căruia vor fi realizate lucrările de prospecțiune, vor conta în proporție de 30%.

În 2013, ExxonMobil a atribuit un contract de 28,7 milioane dolari, TVA inclus, companiei Grup Servicii Petroliere a omului de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, pentru servicii de prospecțiune geofizică cu vehicul subacvatic autonom în apă de mare adâncime, în Marea Neagră.

Ministrul Agriculturii, explicații în cazul Lactate Brădet: Sper că nu a fost afectat grav un producător, dar poate am salvat viața unor copii CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii, explicații în cazul Lactate Brădet: Sper că nu a fost afectat grav un producător, dar poate am salvat viața unor copii

Decizia finală privind investiția în perimetrul de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat, în proporții egale, de OMV Petrom și grupul american ExxonMobil, ar putea fi luată în circa doi ani, iar producția pe perimetru ar putea începe la începutul deceniului următor, se arată în raportul preliminar pe 2015 al producătorului român de țiței și gaze.

Potrivit sursei citate, în ianuarie 2016 a fost încheiată a doua campanie de foraj de explorare, care a inclus săparea a șapte sonde în total, majoritatea indicând prezența gazelor naturale, și testarea cu succes a unei sonde pe structura Domino. Investițiile totale în acest proiect, începând din 2008, au depășit 1,5 miliarde dolari, costuri împărțite egal între partenerii la concesiune.

"Rezultatele campaniei de foraj sunt suficient de încurajatoare pentru continuarea analizei mai în detaliu în vederea stabilirii viabilității dezvoltării comerciale. Partenerii vor analiza, evalua și optimiza strategia de dezvoltare pentru a determina cel mai eficient plan de dezvoltare pentru resursele descoperite. Acest lucru ar putea presupune o dezvoltare in etape. Având în vedere informațiile disponibile la acest moment, decizia finală de investiție ar putea fi luată în aproximativ doi ani, iar prima producție ar putea fi obținută la începutul decadei viitoare", se arată în document.

ExxonMobil și OMV Petrom dețin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă al blocului Neptun, operat de compania americană. Cele două companii au anunțat, în februarie 2012, că au făcut o descoperire semnificativă de hidrocarburi în urma forării sondei Domino-1, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi. 

viewscnt
Afla mai multe despre
exxonmobil
omv petrom
neptun deep
gaze naturale marea neagra
grup servicii petroliere