Ministrul Energiei: Guvernul SUA poate finanța direct construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă

Ministrul Energiei: Guvernul SUA poate finanța direct construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă

Sursă foto: Facebook

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 oct 2022

Guvernul Statelor Unite, prin Departamentul pentru Energie, s-ar putea implica direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica, a anunțat ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, aflat la Washington.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

″Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk - secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite - pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România. Oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanțarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea și de la EximBank (EximBank US, agenția de credit de export a SUA – n.r.)″, a spus ministrul.

PSD insistă să oblige instituțiile publice, precum spitale, armată, școli, dar și companiile de stat să cumpere alimente românești. Cotele obligatorii propuse CITEȘTE ȘI PSD insistă să oblige instituțiile publice, precum spitale, armată, școli, dar și companiile de stat să cumpere alimente românești. Cotele obligatorii propuse

Popescu a adăugat că, în marja Conferinței Internaționale Ministeriale pentru Energie Nucleară în Secolul 21, a participat alături de secretarul pentru Energie de la Washington, Jennifer Granholm, și de ministrul Resurselor Naturale din Canada, Jonathan Wilkinson, la un anunț potrivit căruia companiile Fluor Corporation (SUA, compania-mamă a NuScale), Sargent & Lundy (SUA), SNC Lavalin (Canada) și Framatome (Franța) vor explora oportunități de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce privește dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiționale, cât și avansate, cu Nuclearelectrica (SNN).

″Aceste patru companii sunt furnizori de top la nivel mondial de tehnologie nucleară și inginerie, achiziții și management al construcțiilor și aduc cunoștințe de neegalat în furnizarea de energie nucleară de clasă mondială în siguranță și în siguranță. Iar parteneriatul cu SNN demonstrează experiența și profesionalismul în domeniul nuclear pe care îl deține România″, a conchis ministrul.

VIDEO Guvernul Republicii Moldova s-a reunit pe întuneric CITEȘTE ȘI VIDEO Guvernul Republicii Moldova s-a reunit pe întuneric

La începutul lunii august, ministrul Popescu declara că a primit asigurări, cu ocazia vizitei de atunci la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua în luna respectivă o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă, precum și a proiectului instalării în România de reactoare nucleare modulare mici. Acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Valoarea proiectului este estimată la circa 6 miliarde euroBanca americană de stat a finanțat și o parte din costurile construirii primelor 2 reactoare de la Cernavodă, în prezent în funcțiune.

Bulgarii din Ruse fac cumpărături în România pentru că sunt prețuri mai mici CITEȘTE ȘI Bulgarii din Ruse fac cumpărături în România pentru că sunt prețuri mai mici

După cum a relatat Profit.ro, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), s-a angajat recent să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.

″Ministrul Popescu a fost foarte limpede în ceea ce privește nevoile de finanțare, iar mesajul meu către domnia sa a fost de asemenea clar, sper, anume că suntem profund angajați în acest proiect. Exim Bank US nu este o bancă privată, ci una guvernamentală și, în consecință, trebuie să acționeze ca un administrator grijuliu al banilor contribuabililor. Astfel că au nevoie de timp pentru a analiza proiectul sub multiple aspecte, însă ceea ce este important este că angajamentul nostru în această privință este ferm. Am primit acest mesaj puternic de la ministrul Popescu și îl transmit la rândul meu, că trebuie să găsim modalități pentru a finaliza acest lucru (decizia de finanțare – n.r.) cât mai repede posibil″, a declarat la finalul lunii trecute, în exclusivitate pentru Profit.ro, subsecretarul de stat pentru Creștere Economică, Energie și Mediu din cadrul Departamentului de Stat de la Washington, Jose Fernandez, liderul diplomației economice americane și numărul 2 în ierarhia Departamentului, imediat după secretarul de stat Anthony Blinken.

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoarele 3 si 4 cernavoda
romania sua centrala nucleara cernavoda
nuclearelectrica unitatile 3 si 4 cernavoda