Peste 1.000 MW de regenerabile aprobați pentru racordare în România, în prima lună. Printre investitori este unul dintre pionierii industriei eoliene din Germania

Peste 1.000 MW de regenerabile aprobați pentru racordare în România, în prima lună. Printre investitori este unul dintre pionierii industriei eoliene din Germania
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 feb 2024

Avize tehnice de racordare (ATR) pentru proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă eoliană și solară cu putere instalată însumată de peste 1.000 MW (1.082 MW) au fost emise luna trecută, în România, din care grosul (aproape 917 MW) în fotovoltaic și 165 MW în sectorul vântului, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cel mai mare constă într-un parc fotovoltaic de 301 MW, gândit să fie amplasat pe terenuri din comunele Predești și Brabova din Dolj. Dezvoltatorul este controlat de antreprenorul italian din Timișoara Simone Beraudo, cu afaceri în imobiliare și în distribuția de sisteme de încălzire prin radiație. Alt acționar semnificativ este compania italiană G&G SRL.

FOTO Tranzacție surpriză în IT - Companie românească cumpără un furnizor major lansat de ingineri de la Facebook și Yahoo CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție surpriză în IT - Companie românească cumpără un furnizor major lansat de ingineri de la Facebook și Yahoo

În județul Buzău, pe un amplasament aflat în comunele Stâlpu, Ulmeni și Movila Banului, a fost acordat ATR pentru un proiect de parc eolian cu putere instalată de 165 MW. Firma titulară este în curs de a fi preluată de un joint-venture format din dezvoltatorul german Volkswind GmbH și o societate locală controlată de Cristina și Paul Singleton.

Volkswind GmbH este unul dintre pionierii industriei eoliene din Germania, fiind înființat în 1993 și având în portofoliu 1.000 MW construiți, 500 MW în operare și alți 3.000 MW în dezvoltare. Din 2015, Volkswind GmbH este parte a grupului elvețian Axpo.

DOCUMENT Nou pas - Publicitatea online la băuturile energizante, vânzarea în școli, spitale și prin automatele lor - interzise. \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Nou pas - Publicitatea online la băuturile energizante, vânzarea în școli, spitale și prin automatele lor - interzise. "A stat la Senat mai mult decât ne-am fi dorit."

Alt ATR a fost acordat unui proiect de parc fotovoltaic de aproape 160 MW, dezvoltat la Sântana în județul Mureș de către subsidiara locală a unei companii înregistrate în Marea Britanie și deținută de nord-irlandezul Michael George Bell și românca Letiția Ancuța. 

Aviz de racordare a primit și un proiect solar de peste 153 MW dezvoltat în localitățile Periș și Crevedia din județul Dâmbovița de către un vehicul juridic local controlat de dezvoltatorul austro-german CCE Holding. Aceeași societate a primit ATR și pentru o centrală solară de 60,5 MW gândită să fie amplasată la Izvoarele în județul Giurgiu.

Rusia a confiscat fabrica de dulciuri a fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko CITEȘTE ȘI Rusia a confiscat fabrica de dulciuri a fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko

În fine, Metka EGN, o subsidiară a grupului grec Mytilineos, a preluat de curând 3 firme de dezvoltare de parcuri fotovoltaice, care luna trecută au primit ATR-uri pentru proiecte solare amplasate în județul Dolj, în comunele Brabova (peste 84 MW), Bucovăț (peste 83 MW) și Pleșoi (peste 74 MW).

Cele mai multe dintre proiectele enumerate au ca termen estimat de punere în funcțiune (PIF) finalul anului 2026. Excepțiile sunt parcul fotovoltaic de la Sântana de Mureș, cu PIF estimat pentru sfârșitul anului viitor, parcul eolian din județul Buzău (31.12.2027) și centrala solară de la Izvoarele, Giurgiu (31.12.2028).

DOCUMENT Statul român a semnat cu SUA acordul premergător implementării controversatului sistem informatic \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Statul român a semnat cu SUA acordul premergător implementării controversatului sistem informatic "Big Brother" american la frontierele României

După cum a relatat Profit.ro, numărul foarte mare de proiecte noi de construire de unități de producție de energie electrică, în special regenerabilă, în care sunt incluse și cele ale prosumatorilor, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a rețelelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia, a determinat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să regândească modalitatea de alocare a capacității disponibile de racordare. Astfel, instituția pregătește o normă ce are ca scop stabilirea regulilor privind alocarea prin licitație a capacităților disponibile în vederea racordării locurilor de producere/de consum și de producere noi, cu puteri instalate ale instalațiilor de producere a energiei electrice mai mari sau egale cu 1 MW.

În plus, pentru a frâna specula cu terenuri cu ATR-uri, ANRE are în vedere să îi oblige pe operatorii de rețea să solicite, la emiterea avizelor tehnice de racordare pentru locuri de producere/locuri de consum și de producere cu puteri aprobate pentru consum și/sau evacuare mai mari de 1 MW, constituirea de către solicitanți de garanții financiare în favoarea operatorilor de rețea, indiferent dacă soluția de racordare prevede sau nu realizarea de lucrări de întărire în rețelele electrice în amonte de punctul de racordare. În prezent, doar solicitanții care urmează să racordeze locuri de consum și/sau de producere cu puteri aprobate pentru consum și/sau evacuare mai mari de 1 MW, pentru care soluția de racordare prevede lucrări de întărire, constituie garanții financiare.

viewscnt
Afla mai multe despre
atr-uri energie regenerabilă
avize tehnice racordare proiecte parcuri eoliene fotovoltaice
investiții energie regenerabilă