Romgaz a revenit asupra rezilierii contractului Iernut după ce a fost dată în judecată. Inițial, compania de stat voia continuarea contractului cu penalizarea constructorilor

Romgaz a revenit asupra rezilierii contractului Iernut după ce a fost dată în judecată. Inițial, compania de stat voia continuarea contractului cu penalizarea constructorilor
scris 9 apr 2021

Producătorul de gaze Romgaz a anunțat, vineri, suspendarea notificării de reziliere a contractului de construire a noii centrale în ciclu combinat de la Iernut, transmisă pe 2 aprilie, provocând confuzie și chiar ilaritate în piață, date analizate de Profit.ro indicând însă că societatea a fost dată în judecată de către consorțiul de constructori Duro Felguera-Romelectro în două procese, acțiunile în instanță ale contractorilor fiind înregistrate pe 6 aprilie.

Astfel că lucrurile aduc mai mult a negociere decât a litigiu.

"(…) în data de 8 aprilie 2021, (Romgaz – n.r.) a suspendat notificarea de reziliere a Contractului de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, pe o perioada de 14 zile, la solicitarea Executantului. Pe perioada suspendarii notificării de reziliere a contractului, Executantul urmează să prezinte o propunere concretă de finalizare și punere în funcțiune a obiectivului de investiții, în termen cât mai scurt posibil, iar S.N.G.N. ROMGAZ S.A. să analizeze propunerea și să formuleze un raspuns", a transmis Romgaz vineri Bursei de Valori București.

Cîțu anunță când se va putea renunța la purtarea măștii de protecție CITEȘTE ȘI Cîțu anunță când se va putea renunța la purtarea măștii de protecție

Date Profit.ro relevă că, pe 6 aprilie, Duro Felguera și Romelectro au înregistrat două acțiuni împotriva Romgaz. Una are ca obiect anularea notificării de reziliere din 2 aprilie, iar cealaltă - "Cerere de suspendare parțială a executării contractului nr. 13384/31.10.2016" privind construirea centralei Iernut. În cea de-a doua, alături de Romgaz, ca pârâte figurează și Trezoreria municipală și cea a sectorului 1 din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și a fost fixat deja primul termen de judecată, pentru săptămâna viitoare.

În februarie, după cum a relatat Profit.ro, Romgaz a încheiat de urgență un contract cu subsidiara locală a unei firme austriece de certificare industrială, pentru evaluarea stadiului execuției lucrărilor la noua centrală pe gaze cu ciclu combinat a companiei de la Iernut și pregătirea caietului de sarcini pentru desemnarea unei companii sau a unui consorțiu care să finalizeze și să pună în sfârșit în funcțiune centrala.

Pe 30 decembrie 2020, Romgaz anunța că întrucât termenul de finalizare a lucrărilor (…) nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, Romgaz a decis să nu dea curs cererii înaintate de către asocierea formată din Duro Felguera SA și Romelectri SA prin care se solicita prelungirea acestui termen", asigurând că "va găsi soluțiile necesare finalizării și punerii în funcțiune a centralei termice Iernut".

OTP Bank pornește “Noua Casă” 2021 CITEȘTE ȘI OTP Bank pornește “Noua Casă” 2021

Însă un document mai recent al companiei aduce detalii noi în legătură cu discuțiile dintre Romgaz și contractori din decembrie anul trecut.

"În zilele de 3 și 17 decembrie 2020 au avut loc negocieri între reprezentanții Romgaz și ai asocierii cu privire la extensia termenului de execuție și a costurilor aferente finalizării construcției centralei. În data de 22 decembrie 2020, asocierea a transmis o adresă prin care solicită o extensie a termenului de execuție și costuri suplimentare consistente", menționează sursa citată.

Potrivit acesteia, Consiliul de Administrație al Romgaz, în acord cu conducerea executive a companiei, a hotărât pe 23 decembrie că nu este de acord cu modificarea contractului de lucrări, nici sub aspectul modificării termenului de execuție a lucrărilor, nici sub cel al ajustării prețului contractului.

Corpul de control al premierului a făcut sesizare penală privind accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări CITEȘTE ȘI Corpul de control al premierului a făcut sesizare penală privind accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări

"Ca urmare, în data de 30 decembrie 2020, Romgaz comunică asocierii decizia privind neprelungirea termenului de execuție și neacceptarea solicitării privind costurile suplimentare, urmând a se percepe penalități de întârziere conform contractului, începand cu 27.12.2020 până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor (…)", se mai spune în documentul Romgaz.

În ianuarie 2021, oficiali nenumiți ai grupului spaniol Duro Felguera își exprimau în presa iberică convingerea că vor reuși în cele din urmă să "cadă la pace" cu Guvernul de la București, care controlează Romgaz, și să obțină prelungirea contractului de lucrări de la Iernut. Ei puneau pe seama alegerilor parlamentare din România faptul că nu reușiseră să ajungă la o înțelegere în acest sens cu Executivul încă din 2020 și spuneau că se bazează și pe "continuitatea" conducerii Ministerului Energiei de după alegeri (prin Virgil Popescu, PNL) în demersurile lor de obținere a prelungirii contractului.

Pe fondul restricțiilor și blocajelor de activitate determinate de pandemia COVID-19, companiei Duro Felguera i s-a aprobat, la finalul lunii martie, acordarea unui ajutor de stat de către autoritățile de la Madrid, în valoare de 120 milioane euro, compus din credite de 90 milioane euro și o participare la capital de 30 milioane euro. În plus, Duro Felguera a negociat cu un grup de mari bănci spaniole creditoare restructurarea unor datorii de circa 85 milioane euro, având nevoie și de garanții de circa 100 milioane euro. 

Britanicii de la PayPoint au finalizat vânzarea operațiunilor din România către Innova. Compania britanică iese de pe piața românească după 13 ani de activitate CITEȘTE ȘI Britanicii de la PayPoint au finalizat vânzarea operațiunilor din România către Innova. Compania britanică iese de pe piața românească după 13 ani de activitate

În noiembrie 2020 se intenționa ca noul termen de finalizare a construirii noii centrale a Romgaz de la Iernut să fie stabilit pentru 30 iunie 2021, și nu finalul anului respectiv, Guvernul intenționând să modifice din nou legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare.

"În cazul investiției de la Iernut, executantul, asocierea Duro Felguera S.A. și S.C. Romelectro S.A. a notificat beneficiarul S.N.G.N. Romgaz cu privire la invocarea clauzei de forță majoră și imposibilitatea respectării obligațiilor contractuale precum și cu privire la obținerea Certificatului de forță majoră de la Camera de Comerț și Industrie a județului Mureș, document care atestă faptul că, în perioada 15.03.2020-15.06.2020, Contractul de lucrări a fost afectat de evenimentul de forță majoră. De asemenea, Duro Felguera SA, contractorul principal în realizarea investiției de Iernut, s-a confruntat cu probleme financiare interne, apărând astfel divergențe contractuale între Duro Felguera SA, liderul asocierii, și General Electric, principalul furnizor de echipamente, divergențe care au avut un impact semnificativ asupra ritmului de execuție a lucrărilor, cu toate că S.N.G.N. Romgaz și-a indeplinit toate obligatiile contractuale de plată", se arăta într-un document guvernamental.

În primăvara anului trecut, fostul director general al Romgaz Adrian Volintiru, demis nu demult, explica succint la Profit TV motivele întârzierii lucrărilor. "Sunt dificultăți vizavi de partenerul Duro Felguera, altfel se muncește pe șantier, sunt 200 și ceva de muncitori. Guvernul ne-a ajutat mult cu HG-ul de prelungire a Planului Național de Investiții (PNI). Ne întâlnim cu toți contractorii ca să încercăm să adoptăm formula contractuală finală. Totul a plecat de la o datorie a Duro Felguera față de General Electric, de 14 milioane euro. Spaniolii aveau probleme financiare din 2016, care în timp s-au amplificat, au luat bani de la Romgaz și n-au plătit mai departe la General Electric", spunea, public, Volintiru.

O cauză importantă a întârzierii lucrărilor și a blocajului din prezent este majorarea semnificativă a salariului minim în construcții din 2019.

"De asemenea, cadrul legislativ important incident la diverse momente generat de OUG 114/2018 prin care a fost stabilit, începând cu 01.01.2019, salariul de bază minim brut pe țară în domeniul construcțiilor la valoarea de 3.000 lei, Instrucțiunea ANAP nr. 2 din 21.12.2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorial, publicată în Monitorul Oficial la data de 11.01.2019 și Instrucțiunea ANAP nr. 1/2019 publicată în Monitorul Oficial la data de 17.04.2019, au avut un impact semnificativ asupra ritmului de execuție a lucrărilor pe parcursul anului 2019. Ca urmare a modificărilor legislative, SNGN Romgaz a întâmpinat dificultăți în identificarea modalității de actualizare a prețului contractului “la cheie” aferent investiției în curs de execuție Ciclu combinat cu turbine pe gaz – Iernut", se arăta într-un document guvernamental de anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz centrala iernut
romgaz certificate co2
centrala iernut certificate co2
scumpire certificate co2
scumpire energie