Romgaz susține că nu-și va diminua veniturile din vânzarea gazelor în pofida plafonării prețului și a stagnării producției. Cine va cumpăra mai scump?

Romgaz susține că nu-și va diminua veniturile din vânzarea gazelor în pofida plafonării prețului și a stagnării producției. Cine va cumpăra mai scump?
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 18 apr 2019

Romgaz și-a bugetat venituri din vânzarea de gaze identice cu cele de anul trecut (+0,24%) în pofida plafonării prețului gazelor pentru populație și pentru sistemele centralizate de termoficare și a unei producții practic identică cu cea din 2018 (+0,3%).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum veniturile din activitatea de producție electrică rămân relativ similare celor de anul trecut (deci volumul de gaze ars în centrala de la Iernut nu se va micșora semnificativ), rezultă că Romgaz estimează că în 2019 va obține un preț mediu pe gazele comercializate aproape identic cu cel realizat în 2019, în pofida obligației de furnizare de gaz la preț plafonat.

Potrivit unor surse din piață, Romgaz a obținut în 2018 un preț mediu de 80 de lei/MWh, cu 12 lei peste prețul reglementat.

“Veniturile din gaze Romgaz livrate din producția internă (fără asocieri, fără gazele folosite la producerea de energie electrică) s-au fundamentat pe baza cantităților de gaze naturale estimate a se livra către clienți în anul 2019 și a prețurilor medii de livrare aferente gazelor din producția curentă și extrase din depozitele de înmagazinare gaze. (…) Prețul de livrare a gazelor naturale este limitat în perioada 1 mai 2019 - 28 februarie 2022, pentru "cantitățile de gaze naturale destinate acoperirii consumului clienților casnici și al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată Ia producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumu lui populației", conform OUG 19 /2019, ordonanță care modifică și completează OUG 114/20218”, se precizează într-un document.

Singura explicație logică este aceea că Romgaz estimează că-și va recupera diminuarea de venituri cauzată de plafonarea prețului la populație și la sistemele de încălzire centralizată prin majorarea prețurilor la consumatorii non-casnici.

EXCLUSIV Cheltuielile României cu fantoma socialistă Krivoi Rog cresc cu 50%. Nicio soluție la orizont. Statul datorează bani și pentru 40 de tiruri cu calculatoare Felix care n-au mai ajuns niciodată în Ucraina CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cheltuielile României cu fantoma socialistă Krivoi Rog cresc cu 50%. Nicio soluție la orizont. Statul datorează bani și pentru 40 de tiruri cu calculatoare Felix care n-au mai ajuns niciodată în Ucraina

În pofida bugetării unui venit din vânzarea de gaze similar celui din acest an, Romgaz estimează o diminuare a profitului brut cu aproximativ 30%, de la 1,6 miliarde de lei la 1,2 miliarde lei.

Principala cauză a reducerii profitului Romgaz în 2019 este una fiscală. Cheltuielile cu cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate cresc cu 14%, de la 995 milioane lei la 1,13 miliarde lei. Aceste cheltuieli “cuprind cheltuieli cu redevențele calculate procentual la producția fizică extrasă și la condens (489,5 mil lei), impozit pe venit suplimentar (557,9 mii lei), contribuția de 2% conform OUG nr.114/2018 (77 ,2 mii lei), cât și impozite pe teren, pe clădiri, totalitatea taxe lor de autorizare, de licențe, de mediu (8,8 mii lei)”, precizează compania.

Mai cresc cu 11% cheltuielile cu personalul și cu aproximativ 20% cheltuielile cu amortizarea.

Și mai îngrijorătoare este prognoza Romgaz pentru anii următori. Profitul companiei va continua să se diminueze, de la 1,6 miliarde în 2018, la 1,2 miliarde în 2019, la un miliard în 2020 și la 950 de milioane lei în 2021.

“La elaborarea prognozei 2020-202 1 s-au avut în vedere ipotezele care au stat la baza fundamentării bugetului pentru anul 2019 , cererea, condițiile de piață și legislația actuală referitoare la prețurile de livrare a gazelor naturale”, susține Romgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
vanzari
gaze
profit
plafonare
preț