SUA "vând" României ideea minireactoarelor nucleare ca înlocuitoare ale termocentralelor pe cărbune, capabile să salveze locuri de muncă și instalații

SUA "vând" României ideea minireactoarelor nucleare ca înlocuitoare ale termocentralelor pe cărbune, capabile să salveze locuri de muncă și instalații
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 3 nov 2021

Reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice, John Kerry, și președintele României, Klaus Iohannis, au anunțat, la Conferința COP-26 de la Glasgow, intenția României de a construi primul reactor modular de mici dimensiuni american de acest fel, pentru a contracara criza climatică, transmite Departamentul de Stat de la Washington.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anterior, Casa Albă emisese un anunț succint pe aceeași temă.

Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare

Acum, într-o serie de comunicate detaliate, Departamentul de Stat avansează ca principal argument "de marketing" ideea că mini-reactoarele nucleare dezvoltate de compania NuScale pot înlocui termocentralele pe cărbune, la care România s-a angajat să renunțe treptat.

"Acest pas inițial, vizionar, al României va da un impuls semnificativ reducerii emisiilor de carbon în Europa. Luând în considerare cele 30 de termocentrale pe cărbune din regiune, dintre care șapte pe teritoriul României, reactoarele SMR sunt ideale pentru a înlocui aceste unități de producție a energiei de bază și pentru a crea locuri de muncă pentru aceiași angajați. Ne bucură acest parteneriat cu România, prin care promovăm tehnologiile curate emergente", spune Departamentul de Stat.

Previn sau mă tratez doar când am nevoie? Abonamentele medicale înclină și mai mult balanța spre prevenție în calculul de costuri, efort și beneficii CITEȘTE ȘI Previn sau mă tratez doar când am nevoie? Abonamentele medicale înclină și mai mult balanța spre prevenție în calculul de costuri, efort și beneficii

Potrivit sursei citate, reactoarele SMR sunt ideale pentru a înlocui termocentralele pe cărbuni. Acestea pot reține forța de muncă angajată, în centralele nucleare, având în vedere că multe dintre locurile de muncă sunt direct transferabile din sectorul minier în cel nuclear, cu o calificare interdisciplinară minimă și un impact economic mai mare.

"Fiecare unitate NuScale completă ar necesita o forță de muncă de 270 de angajați, care să lucreze cu normă întreagă, pe posturi de calitate, bine remunerate. Ar putea să faciliteze și retenția de forță de muncă din termocentralele pe cărbune, dat fiind că multe posturi din termocentralele pe cărbune sunt transferabile direct în sectorul nuclear, necesită calificare interdisciplinară minimă și au un impact economic mai mare. Lanțul intern de aprovizionare pentru producția a trei unități NuScale pe an ar putea genera aproximativ 13.500 de locuri de muncă", se arată în comunicate.

ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO După cora și Auchan intră pe listă Mega Image - Protecția Consumatorilor vrea să închidă magazine CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO După cora și Auchan intră pe listă Mega Image - Protecția Consumatorilor vrea să închidă magazine

Acolo se argumentează că o centrală de reactoare de mici dimensiuni SMR NuScale, cu 12 module poate fi construită pe locul unei termocentrale pe cărbune deja existente, cu o amprentă mică la sol de circa 12 hectare. Proporțional, centralele NuScale de dimensiuni mai mici, cu 4 și cu 6 module au o amprentă la sol mai mică. În plus, anumitor părți din infrastructura unei termocentrale pe cărbuni li se poate schimba destinația și pot fi reutilizate, exemple posibile fiind sistemele de distribuire a apei de răcire, apa demineralizată, apa potabilă, elementele de protecție în caz de incendiu de la fața locului, stația de conexiuni și clădirile administrative, de instruire și de depozitare.

Americanii mai afirmă că utilizarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni evită etapa intermediară, costisitoare, pe gaze naturale, care implică trecerea termocentralelor pe gaze naturale și obligația ulterioară de a dezafecta centrala un deceniu mai târziu. În plus, centralele SMR oferă mai multe locuri de muncă decât centralele pe gaze naturale, prin urmare reprezintă o opțiune mai bună pentru reținerea tuturor lucrătorilor din termocentralele pe cărbune.

DOCUMENT ANAF a pregătit procedura pentru instrumentul de eșalonare simplificată CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF a pregătit procedura pentru instrumentul de eșalonare simplificată

"Dat fiind că a obținut certificarea de proiectare din partea NRC în luna septembrie 2020, tehnologia SMR a companiei NuScale este pregătită pentru amplasare în viitorul apropiat, fiind capabilă să livreze modulele cel mai devreme în 2028. Fluor Corporation, investitorul majoritar al NuScale, după ce a efectuat analize legate de schimbarea destinației termocentralelor pe cărbune, este pregătit să analizeze situri specifice unde se află termocentrale pe cărbune, în vederea implementării reactoarelor SMR NuScale, axându-se pe: configurarea centralei în ceea ce privește dimensiunea, nivelul de adecvare și funcția, reutilizarea rentabilă a infrastructurii unității, inclusiv bilanțul activelor termocentralei și confirmarea că localizarea centralei este potrivită pentru scopul în care se intenționează să fie utilizată energia produsă (de exemplu, centralele care furnizează energie pentru termoficarea districtelor și energie termică folosită în procese industriale trebuie să se afle în proximitatea utilizatorilor finali)", precizează sursa citată.

Departamentul de Stat mai transmite că soluțiile centralelor SMR scalabile ale NuScale pot satisface o gamă largă de nevoi de energie curată, pot fi optimizate pentru a se adapta unor necesități variate de înlocuire a unei termocentrale pe cărbune și pot fi amplasate în diverse zone geografice.

Roma, sufocată de gunoaie, introduce un plan de 40 milioane euro CITEȘTE ȘI Roma, sufocată de gunoaie, introduce un plan de 40 milioane euro

"Operațiunile flexibile, capacitatea de a-și regla cantitatea de energie furnizată în funcție de cerere și factorul de capacitate >95% ale NuScale oferă energie curată, disponibilă oricând și facilitează integrarea rețelei cu surse regenerabile de energie. Modelul flexibil de implementare al tehnologiei NuScale și portofoliul de produse (configurații cu câte 4 – NPM (module), 6 -NPM, 12- NPM) pot oferi unei regiuni capacitatea de a utiliza un model de administrare de flotă pentru implementările de centrale de mari dimensiuni, precum și înlocuiri de termocentrale pe cărbuni de diferite mărimi (de exemplu, o tehnologie identică poate fi implementată pentru o gamă largă de nevoi energetice). Înlocuirea unei termocentrale pe cărbune cu o unitate similară instalată de centrală SMR NuScale va necesita foarte puține modificări, sau chiar deloc, la nivelul sistemului de transmisie", mai afirmă Washingtonul.

Costul investițional al reactoarelor modulare de mici dimensiuni pe care Statele Unite vor să le vândă României se poate ridica la 3,5 miliarde dolari pe GW, adică 3,5 milioane dolari pe MW, mai spune Departamentul de Stat.

Lanțul de magazine Cellini, printre cei mai importanți comercianți locali de ceasuri și bijuterii, a venit la bursă. Plan de extindere în mai multe orașe cu magazine proprii și creșterea vânzărilor online CITEȘTE ȘI Lanțul de magazine Cellini, printre cei mai importanți comercianți locali de ceasuri și bijuterii, a venit la bursă. Plan de extindere în mai multe orașe cu magazine proprii și creșterea vânzărilor online

"În prezent, la nivel mondial se dezvoltă zeci de reactoare SMR, însă nu s-a construit unul și nici nu a fost acordată o licență în acest sens. NuScale este singurul reactor SMR care a primit certificarea de proiectare de la Comisia de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din Statele Unite (U.S. Nuclear Regulatory Commission). Prin această inițiativă, este de așteptat ca primul modul NuScale să fie construit până în 2027, iar prima unitate completă cu 6 module să fie finalizată până în 2028. Acest lucru înseamnă cu doi ani înainte ca reactorul să fie utilizat în Statele Unite, conform planificării", se arată într-un comunicat al instituției.

Inițial, Casa Albă transmisese că președinții Biden și Iohannis urmează să anunțe un acord comercial pentru o centrală NuScale cu 12 module, care va crea inițial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA și România și cu potențialul de a duce la dezvoltarea altor 30.000, pe măsură ce proiectul se va dezvolta.

Rivian, cu Amazon acționar, pregătește listarea la o evaluare de 60 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Rivian, cu Amazon acționar, pregătește listarea la o evaluare de 60 miliarde dolari

"Guvernul Statelor Unite a investit peste 450 de milioane de dolari în dezvoltarea și acordarea de licență pentru NuScale. S-a stabilit că România va primi peste 2 milioane de dolari sub formă de asistență tehnică din partea Statelor Unite, pentru a progresa cu obiectivele sale de a deveni un centru regional de educație și formare pe teme care țin de reactorul SMR. Asistența acoperă cooperarea pentru a înființa un simulator SMR la una dintre universitățile de top și sprijinul aferent studiului cu privire la amplasarea reactoarelor SMR, un transfer de bune practici cu deplasare în SUA (de tip „reverse trade mission”) și o serie de seminare pe teme de reglementări aplicabile reactoarelor SMR. Banca de Import-Export a Statelor Unite (EXIM) a semnat un memorandum de înțelegere cu România, prin care s-a stabilit că se vor explora și identifica opțiuni pentru a face posibilă finanțarea prin EXIM de până la 7 miliarde de dolari", se mai menționează în comunicat.

Acolo se mai afirmă că "Statele Unite pot să își asigure partenerii, în orice moment, că tehnologiile americane sunt proiectate, dezvoltate, construite și utilizate cu respectarea celor mai înalte standarde în materie de siguranță, securitate și neproliferare. Aceste standarde fac posibilă colaborarea internațională fără a ridica problema riscurilor asociate securității sau proliferării".

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoare nucleare modulare
minireactoare modulare
nuclearelectrica nuscale
acord nuclear romania sua; joe biden klaus iohannis