VIDEO Macron anunță expansiunea nucleară a Franței

VIDEO Macron anunță expansiunea nucleară a Franței
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 feb 2022

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța va construi cel puțin 6 reactoare nucleare noi în următoarele decenii, primul urmând să fie pus în funcțiune până în 2035, va demara studii de fezabilitate pentru încă 8 și va prelungi prin retehnologizare durata de viață a unora dintre cele aflate în operare la 50 de ani, față de 40 în prezent, într-un discurs de relansare a industriei nucleare franceze, marcată de problemele tehnice și financiare ale "campionului energetic național" EDF, gigantul controlat de statul francez cu aproape 84% din acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit șefului statului, zeci de miliarde de euro din bani publici vor fi mobilizați pentru finanțarea proiectelor, Macron indicând că Guvernul de la Paris ar putea majora capitalul EDF. Compania de stat estimează costul investițional a 6 reactoare noi la circa 50 miliarde euro.

ULTIMA ORĂ BNP Paribas Personal Finance pregătește vânzarea afacerii din România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BNP Paribas Personal Finance pregătește vânzarea afacerii din România

"Țara noastră are nevoie de renașterea industriei sale nucleare și toate condițiile pentru a face asta sunt propice", a spus Macron la Belfort, la câteva ore după ce EDF a confirmat oficial că va prelua divizia franceză de producție, mentenanță și service de turbine pentru centrale nucleare a americanilor de la General Electric, a cărei platformă industrială se află chiar la Belfort, scriu Reuters și Les Echos.

Anunțul lui Macron vine într-un moment în care EDF se confruntă cu probleme de coroziune la mai multe reactoare vechi ale sale, care au dus la numeroase opriri neplanificate din funcțiune pentru reparații în ultimele luni, ceea ce a amplificat scumpirea galopantă a electricității în întreaga Europă. În plus, proiectele de construire de centrale noi ale EDF de la Flamanville și Hinkley Point C sunt întârziate față de planificare și și-au depășit bugetele inițiale, în timp ce reactoarele operate de companie în China și Finlanda se confruntă cu probleme tehnice.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Mai mult, marcată deja de un grad ridicat de îndatorare, compania de stat a fost recent obligată să își majoreze cu 20% vânzările de electricitate la preț plafonat către concurenții săi de pe piața de furnizare, de la 100 la 120 TWh pe an, pentru a se evita creșterile de prețuri finale pentru populație și industrie, în an electoral, în care Macron încearcă să obțină al doilea mandat la conducerea Franței.

Legislația din Hexagon obligă EDF, cel mai mare producător de energie din Franța, să vândă celorlalți furnizori o parte din energia produsă de centralele sale nucleare, la preț reglementat, de doar 42 euro/MWh. Asta în condițiile în care, pe piața angro, cotațiile au fost în ultima perioadă și la 250 euro/MWh, adică de 6 ori mai mari.

După Dăncilă, și Ciucă promite reducerea tarifelor de roaming între România și Republica Moldova CITEȘTE ȘI După Dăncilă, și Ciucă promite reducerea tarifelor de roaming între România și Republica Moldova

Cotația acțiunilor EDF la Bursă a scăzut cu 18% anul acesta, iar compania estimează că producția sa de energie ar putea scădea sub 300 TWh în 2022, ceea ce ar însemna cel mai redus nivel din 1990 încoace.

"Unele țări au făcut alegerea extremă de a întoarce spatele energiei nucleare. Franța nu a făcut această alegere", a punctat Macron, printr-o aluzie transparentă la Germania, după ce el însuși promitea în urmă cu câțiva ani închiderea a cel puțin 10 dintre cele 56 de reactoare ale EDF până în 2035.

Comisia Europeană a redus puternic prognoza de creștere a economiei românești în acest an. Prețurile ar urma să crească și mai mult CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a redus puternic prognoza de creștere a economiei românești în acest an. Prețurile ar urma să crească și mai mult

Răsucirea sa la 180 de grade pe această temă a avut drept cauze îmbrățișarea ambițiilor de decarbonare ale UE, actuala criză energetică a Europei, precum și accentuarea dependenței continentului de livrările de gaze ale gigantului rus de stat Gazprom, pe fondul tensiunilor în creștere în privința dosarului ucrainean.

Astfel, Franța a făcut presiuni mari la Bruxelles pentru ca unitățile de producție de energie nucleară să fie incluse pe lista celor declarate oficial drept "durabile" din punct de vedere climatic și de mediu, pentru a putea beneficia de finanțare la costuri avantajoase.

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoare nucleare noi
retehnologizare reactoare nucleare
energie nucleara taxonomie durabila ue
emmanuel macron franta energie nucleara