Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu Țiriac Auto

Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu Țiriac Auto
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 aug 2015

Federația Română de Fotbal continuă să atragă sponsori importanți, mai ales după ce echipa națională a ajuns pe locul 7 în clasamentul FIFA. După ce a semnat contracte de publicitate cu o firmă de telecomunicații, una de bere, o bancă și una de echipament sportiv, Federația a anunțat semnarea unui parteneriat cu compania Țiriac Auto pentru următorii 4 ani, colaborarea constând atât în plan financiar dar și în plan logistic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Ne bucurăm să avem alături de noi, în familia fotbalului românesc, un partener important cu care împărtășim aceleași valori și o strategie orientată spre performanță. Compania Țiriac Auto reprezintă un reper pentru mediul de business, iar Federația Română de Fotbal se poziționează tot mai ferm ca un actor important în această zonă, astfel că parteneriatul semnat astăzi reprezintă o confirmare a viziunii comune pe care o avem”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Țiriac Auto face parte din Grupul Țiriac, ce reunește peste 40 de companii private autohtone, activând în multiple sectoare precum imobiliare, auto, servicii financiare, leasing, transport aerian, energie, servicii de pază și protecție, property management sau servicii media. Țiriac Auto reprezintă șase dintre mărcile auto renumite existente pe piață: Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi.

Telekom, Bergenbier, Banc Post și Joma sunt sponsorii pe care noua conducere a FRF i-a convins să vină alături de echipa națională în ultimele luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
frf
ion tiriac
tiriac auto