Dezvăluirile lui Joe Biden din memoriile sale: îl descrie pe Zelenski drept „capricios și încăpățânat” și îl compară pe Putin cu un adolescent

Fostul președinte Joe Biden îl descrie pe Zelenski drept „capricios și încăpățânat” și compară comportamentul lui Putin cu cel al unui adolescent, în noua sa carte de memorii „Promise Me, America” pe care se pregătește să o lanseze săptămâna viitoare. Potrivit unor pasaje reproduse în avans de presă, fostul președinte american dezvăluie că în perioada de tranziție, până să plece de la Casa Albă, a refuzat să autorizeze echipa lui Trump să negocieze cu liderul rus.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Dezvăluirile lui Joe Biden din memoriile sale: îl descrie pe Zelenski drept „capricios și încăpățânat” și îl compară pe Putin cu un adolescent

În cartea care urmează să apară marți, 17 noiembrie, Joe Biden revine asupra relațiilor sale cu cei doi lideri, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022, scrie News.ro.

Fostul președinte american Joe Biden îl descrie pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un lider care poate fi „capricios și încăpățânat” și care nu s-a arătat atât de recunoscător pe cât s-ar fi așteptat pentru sprijinul acordat de Statele Unite Ucrainei, iar pe președintele rus Vladimir Putin îl compară cu un adolescent care simulează indiferența în timpul întâlnirilor oficiale.

Fostul președinte american apreciază că experiența lui Zelenski ca actor „s-a dovedit a fi o pregătire foarte bună” pentru conducerea unei țări aflate în război.

El evocă însă și dificultățile întâmpinate în relația cu omologul său ucrainean. „Zelenski putea fi capricios și încăpățânat în discuțiile noastre private și nu era atât de recunoscător pe cât m-aș fi așteptat”, scrie Biden în pasaje reproduse de Wall Street Journal și preluate de Ukrainska Pravda.

VIDEO Moment istoric pentru SpaceX: Nava Starship a fost prinsă în aer de brațele gigantice ale turnului de lansare, la întoarcerea din spațiu. Elon Musk a sărbătorit reușita CITEȘTE ȘI VIDEO Moment istoric pentru SpaceX: Nava Starship a fost prinsă în aer de brațele gigantice ale turnului de lansare, la întoarcerea din spațiu. Elon Musk a sărbătorit reușita

Trump i-a făcut un reproș asemănător lui Zelenski în timpul întâlnirii tensionate de la Casa Albă, din 28 februarie 2025, când i-a spus: „Trebuie să fii mai recunoscător”, în timp ce vicepreședintele JD Vance l-a întrebat pe liderul ucrainean dacă a mulțumit măcar o dată Statelor Unite în cursul întrevederii. Zelenski a răspuns că a făcut-o de mai multe ori.

În ceea ce îl privește pe Vladimir Putin, fostul lider de la Casa Albă îi descrie „tonul țâfnos” și atitudinea afișată în timpul întâlnirilor dintre cei doi. Liderului rus „îi plăcea să stea tolănit în timpul întâlnirilor, prefăcându-se indiferent, ca un adolescent”, relatează Biden.

Fostul președinte american face, de asemenea, o dezvăluire despre perioada de tranziție dintre administrația sa și cea a lui Donald Trump, după victoria republicanului în alegerile prezidențiale din noiembrie 2024. Potrivit lui Biden, membri ai echipei lui Trump i-au cerut să semneze o scrisoare care le-ar fi permis să poarte negocieri directe cu Vladimir Putin înainte ca noul președinte să-și preia oficial mandatul, la 20 ianuarie 2025. Biden afirmă că a refuzat solicitarea, deoarece nu era dispus să le ofere „mână liberă” pentru ceea ce se aștepta să fie „un fel de capitulare, în detrimentul Ucrainei”. Fostul președinte sugerează astfel că se temea că negocierile purtate de viitoarea administrație americană cu Moscova ar fi putut conduce la un acord dezavantajos pentru Kiev.

VIDEO Târgul de Crăciun de la Craiova a fost deschis cu un record. Marile orașe din România au decis când vor deschide Târgurile LISTA CITEȘTE ȘI VIDEO Târgul de Crăciun de la Craiova a fost deschis cu un record. Marile orașe din România au decis când vor deschide Târgurile LISTA

Volumul „Promise Me, America” este consacrat celor patru ani petrecuți de Joe Biden la Casa Albă, între 2021 și 2025, și abordează atât principalele decizii de politică internă și externă ale administrației sale, cât și campania prezidențială din 2024, din care s-a retras în favoarea vicepreședintei sale, Kamala Harris.

Cartea urmează să fie publicată de editura Little, Brown and Company la 17 noiembrie.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3498 +0.0039+0.07 %
1 USD4.8428 +0.0273+0.57 %
1 GBP6.4023 +0.0088+0.14 %
1 CHF5.7814 -0.0124-0.21 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite