Banca americană First Republic continuă să cadă pe bursă. JPMorgan și alți creditori discută un nou sprijin

Banca americană First Republic continuă să cadă pe bursă. JPMorgan și alți creditori discută un nou sprijin
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 20 mar 2023

JPMorgan Chase și alte bănci majore din SUA analizează noi măsuri de sprijin pentru creditorul mai mic First Republic Bank, ale cărui acțiuni au continuat să se prăbușească luni la bursă, în pofida obținerii unor fonduri de 30 miliarde de dolari sub formă de depozite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, poartă discuții cu directorii altor mari bănci americane despre noi eforturi pentru stabilizarea First Republic Bank, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

JPMorgan și alte 10 bănci majore din SUA au convenit, joi, să depună 30 de miliarde de dolari la First Republic, într-un efort de a calma temerile legate de soliditatea sistemului bancar american după falimentul Silicon Valley Bank (SVB) și închiderea Signature Bank de către autorități.

GRAFICE Cerere mare pe titlurile de stat românești după turbulențele financiare internaționale. Guvernul a acoperit deja aproape jumătate din finanțarea din piață pentru acest an CITEȘTE ȘI GRAFICE Cerere mare pe titlurile de stat românești după turbulențele financiare internaționale. Guvernul a acoperit deja aproape jumătate din finanțarea din piață pentru acest an

Băncile iau acum în calcul o investiție în First Republic, care ar implica transformarea, parțială sau integrală, într-o infuzie de capital a depozitelor constituite săptămâna trecută.

Acțiunile First Republic s-au prăbușit cu până la 50% pe bursa de la New York luni, la un minim record de 11,52 dolari și au fost suspendate de mai multe ori în prima parte a tranzacțiilor, din cauza volatilității ridicate.

În jurul orei 19:30, titlurile băncii consemnau un declin de 30,6%, la 15,98 dolari. Principalii indici bursieri americani se apreciau cu până la 1,2% la ora menționată. 

Evoluția survine și în contextul în care S&P Global a retrogradat acțiunile First Republic și mai mult în categoria junk, nerecomandată investițiilor, citând îngrijorări cu privire la lichiditățile băncii, potrivit Reuters.

First Republic a transmis că este bine poziționată pentru a gestiona activitățile legate de depozite pe termen scurt. Banca americană  avea active de peste 210 miliarde de dolari la finele anului trecut.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
first republic bank
probleme lichiditate first republic
faliment svb
jpmorgan chase
prabusire actiuni first republic bank