Deși și-a sporit afacerile cu o treime, profitul net al MedLife s-a înjumătățit la T1

Deși și-a sporit afacerile cu o treime, profitul net al MedLife s-a înjumătățit la T1
scris 15 mai 2019

Furnizorul de servicii medicale MedLife a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 231,02 milioane lei, cu 31,1%% mai mare decât cea de 176,23 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Pe fondul unei adânciri a efortului financiar, rezultatul net a scăzut însă cu 46%.

MedLife (M) a avut în primul trimestru, la nivel consolidat, venituri operaționale de 233,05 milioane lei, în urcare cu 32,1% față de cele 176,43 milioane lei de la T1 2018. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale au urcat într-o dinamică apropiată, +30,7%, la 218,00 milioane lei, de la 166,81 milioane lei, conform raportării de astăzi a companiei.

În aceste condiții, MedLife a obținut un profit operațional în creștere cu 56,3%, de 15,04 milioane lei, comparativ cu cel de 9,62 milioane lei primele 3 luni ale anului trecut. Într-un context de majorare a dobânzilor, creșterii datoriilor și eforturilor de extindere, pierderea financiară a companiei s-a adâncit de peste 3 ori, la 11,10 milioane lei, de la 3,62 milioane lei. Impactul se resimte asupra rezultatului net, care a scăzut cu 46,0%, la 2,37 milioane lei, de la 4,39 milioane lei. Pe întreg anul trecut, câștigul net al furnizorului de servicii medicale a fost de 20,05 milioane lei.

La începutul acestui an, MedLife a făcut primul pas în afara României achiziționând pachetul majoritar, de 51%, al grupului de companii Rózsakert Medical Center, din Ungaria. De asemenea, emitentul și-a majorat la 90% deținerea la grupul de firme SAMA din Craiova.

Transgaz și-a redus cu 20% profitul pe primul trimestru CITEȘTE ȘI Transgaz și-a redus cu 20% profitul pe primul trimestru

Activele totale consolidate ale MedLife erau, la data de 31 martie, de 873,35 milioane lei, cu 15,8% mai mari decât cele de 754,09 milioane lei de la 1 ianuarie 2018. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 20,9%, la 695,19 milioane lei, de la 575,22 milioane lei. Toamna trecută, societatea a anunțat semnarea cu 4 bănci a unor acte pentru refinanțarea creditelor vechi și suplimentarea acestora cu încă 10 milioane de euro pentru achiziții pe piață.

Compania MedLife a fost fondată de familia Marcu, iar în urma unor operațiuni de piață de la finele anului 2017, aceasta a coborât sub nivelul de dețineri de 50%. În luna septembrie a anului trecut, Divizia din Insulele Man al fondurilor Fiera Capital din Canada, în urma unei tranzacții de tip deal, și-a redus deținerea de la MedLife la numai 2,97% din acțiunile companiei, după ce anterior avea o participație de 7,21% din capitalul social. La ultimul preț de închdere, de 28,60 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a grupului se ridică la 633,35 milioane lei (133,01 milioane euro).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
medlife
rózsakert medical center
bvb
bursa
fiera capital