Explozie a prețului acțiunilor Băncii Naționale a Elveției. Acestea au crescut cu aproape 80% de la jumătatea verii

Explozie a prețului acțiunilor Băncii Naționale a Elveției. Acestea au crescut cu aproape 80% de la jumătatea verii

Sursa foto: Yulan / dreamstime.com

scris 13 sep 2017

Acțiunile Băncii Naționale a Elveției au depășit în aceste zile, pentru prima dată în istorie, reperul de 3.000 de franci elvețieni pe unitate pe bursa de la Zürich, fiind tranzacționate la valori triple față de cele din ultimii 2 ani. Instituția are în portofoliu acțiuni în valoare de zeci de miliarde de dolari ale unor companii cu nume mari din economia americană, precum Microsoft, Apple, Johnson & Johnson, Facebook, Exxon Mobil sau Procter & Gamble.

A făcut emisiune de monedă pentru a contracara aprecierea francului elvețian, iar cu banii „tipăriți” a cumpărat acțiuni pe bursa americană. Acum, Banca Națională a Elveției (SNB) este o mare câștigătoare a avansului cotațiilor la New York, iar activele sale se apropie de 800 miliarde franci elvețieni. Acesta este în contextul în care acțiunile băncii centrale a Țării Cantoanelor, listate pe bursa de la Zürich, au explodat în ultimele 2 săptămâni.

Cotația este pe un maxim istoric, iar ieri, către finalul ședinței de tranzacționare, a atins nivelul de 3.460 franci pe unitate, nivel cu aproape 80% față de iulie și triplu față de valorile la care s-a regăsit în ultimii ani, așa cum se vede pe graficul atașat.

Explozie a prețului acțiunilor Băncii Naționale a Elveției. Acestea au crescut cu aproape 80% de la jumătatea verii

Cele mai populare acțiuni americane sunt și în portofoliul Băncii Naționale a Elveției ceea ce se răsfrânge și asupra capitalizării bursiere a acestei entități. Date publicate de bursa electronica Nasdaq de la New York indica pentru finalul lunii iunie un număr de 2.582 de poziții, plasamentele ridicându-se la 86,84 miliarde dolari.

Draghi: Aprecierea euro reprezintă o sursă de îngrijorare pentru BCE. Detalii privind programul de relaxare cantitativă – în octombrie CITEȘTE ȘI Draghi: Aprecierea euro reprezintă o sursă de îngrijorare pentru BCE. Detalii privind programul de relaxare cantitativă – în octombrie

Apple Inc este acțiunea cea mai importantă deținută de autoritatea de politică monetară din Elveția, participația fiind de 3,09 miliarde dolari. Pe locul 2 este plasamentul de 2,02 miliarde dolari de la Microsoft, în timp ce în jur de 1,5 miliarde dolari sunt deținerile de la Facebook, Johnson & Johnson și Amazon.

Cu bani din nimic, Banca Națională a Elveției a mai cumpărat de aproximativ câte 1 miliard de dolari acțiuni ale companiilor Exxon Mobil, Alphabet, Procter & Gamble, AT&T și Pfizer.

Investiții masive în companiile populare din tehnologie

Bancherii centrali din Elveția și administratorii lor au mers cu trendul general bursier al ultimilor ani, în care acțiunile tehnologice au supraperformat pieței. Astfel, 24,83% din portofoliul său de acțiuni americane este pe titluri tehnologice, depășind net al 2-lea domeniu, cel al industriei de servicii medicale (15,1%).

În rest, alocarea sectorială este destul de diversificată: companii în domeniul bunurilor ciclice de consum (14,01%), consum neciclic (10,67%), financiare (8,61%), energie (6,87%), materiale de bază (3,92%), utilități (3,91%) și telecomunicații (2,47%).

Plasamente în intervalul 500-800 milioane dolari, Banca Națională a Elveției a plasat în acțiunile unor companii precum Visa, Chevron, Coca Cola, Pepsico, General Electric, Merck, Philip Morris, Intel, Boeing, Mastercard, Wal Disney Co., Oracle, McDonald’s.

Banca centrală a Elveției este una dintre puținele instituții de acest tip care este listată la bursă. Entitatea este deținută în proporție de 45% de cantoanele Elveției, 15% de bănci ale cantoanelor și alte 40% de către investitori privați.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banci centrale
elvetia
apple
microsoft
facebook
coca cola
mcdonald's
visa
oracle