Fondurile închise de investiții, câștiguri cumulate de peste 1,24 miliarde lei. SIF-urile cele mai penalizate de piață

Fondurile închise de investiții, câștiguri cumulate de peste 1,24 miliarde lei. SIF-urile cele mai penalizate de piață

Sursa foto: Yuryz / dreamstime.com

scris 17 oct 2017

Sezonul dividendelor a urcat profitul însumat al SIF-urilor la aproape 334 milioane lei, în timp ce Fondul Proprietatea a avut un rezultat al exercițiului de 906 milioane lei, conform datelor centralizate de Profit.ro.

Cele 6 societăți din componența indicelui financiar BET-FI de la Bursa de Valori București s-au prezentat bine după primele 3 trimestre, cu un profit net agregat cu aproape 50 milioane lei mai mare decât la 8 luni și cu niciunul dintre emitenți tranzacționat la un discount de piață de peste 50%.

Cea mai mare parte a profiturilor însumate de 1,24 miliarde lei cade în sarcina Fondului Proprietatea (FP), cu un rezultat al exercițiului la 9 luni de 906,56 milioane lei. Dinamica importantă o avem, însă, consemnată la nivelul societăților de investiții financiare, cele 5 companii raportând câștiguri totale de 333,87 milioane lei, cu 10,20% peste cele de 302,95 milioane lei prinse în contabilitate la sfârșitul lunii august.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Cel mai mare profit net dintre SIF-uri l-a avut SIF Moldova (SIF2), de 131,47 milioane lei, aproximativ dublu față de următoarele 2 societăți, SIF Transilvania (SIF3) și SIF Bana Crișana (SIF1), cu rezultate ale exercițiilor de 57,65 milioane lei și, respectiv 55,26 milioane lei. Cel mai mic profit net, de 39,17 milioane lei, l-a avut SIF Muntenia (SIF4), în timp ce SIF Oltenia (SIF5) a avut un câștig net de 50,32 milioane lei.

O penalizare mai mică a pieței decât în anii precedenți

Discount-urile între o treime și peste 50% față de activele nete au fost o constantă pentru fondurile închise listate la BVB, însă performanța din ultimul timp a sectorului financiar de la BVB le-a îngustat în așa fel încât niciunul dintre emitenții de la această categourie nu mai este tranzacționat la mai puțin de jumătate din valoarea unitară a activului net (VUAN).

Cel mai mic discount, de 28,89%, rezultat între prețul de piață de 1,2000 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net de 1,6875 lei/acțiune îl are și cel mai profitabil dintre SIF-uri, SIF Moldova. Activul net al companiei a urcat ușor, cu 0,81%, la 1,68 miliarde lei, de la 1,67 miliarde lei cât era în bilanțul de la jumătatea acestui an. Societatea și-a lichidat de la începutul acestei luni participațiile de la companiile gălățene Comat (COTM) și Agrogal, pentru care a încasat 1,60 milioane lei.

EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski nu va mai reveni la Bursă. Procedurile sunt reluate, consensul este că noul director general va fi un român CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski nu va mai reveni la Bursă. Procedurile sunt reluate, consensul este că noul director general va fi un român

De obicei cu un discount sub media indicelui BET-FI, Fondul Proprietatea afișează un diferențial de 30,04% între VUAN-ul de 1,2078 lei/acțiune și ultima cotație de închidere de 0,8450 lei/acțiune. Activul net al societății a urcat cu mai puțin de 1 procent, la 10,65 miliarde lei, față de cel de 10,57 miliarde lei de la sfârșitul lunii iunie.

Un discount apropiat, de 30,27%, îl afișează SIF Oltenia, rezultat între prețul de piață de 1,9880 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net de 2,8511 lei/acțiune. Nu este numai un rezultat al performanței din piață a acestei acțiuni în contextul votării recente a repartizării câștigului aferent anului 2016, dar și al diminuării activului net cu 2,62%, la 1,65 miliarde lei, de la 1,70 miliarde lei, prins în contabilitate la sfârșitul primului semestru.

SIF-urile cele mai penalizate de piață

Activul net al SIF Transilvania nu numai că este cel mai mic, dar continuă să scadă. În ultimele 3 luni a suferit un declin de 0,26%, la 950,55 milioane lei, de la 953,04 milioane lei. Titlul se tranzacționează cu un discount de piață de 42,67%, rezultat între ultimul preț de piață de 0,2495 lei/acțiune și VUAN-ul de 0,4352 lei/acțiune. Societatea cu sediul în Brașov a convocat, pentru jumătatea lunii decembrie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, cu propunerea derulării unui program de răscumpărări pentru 1% din titlurile proprii, în vederea reducerii capitalului social.

PREMIERĂ Emisiune de obligațiuni în euro listată la BVB. International Investment Bank, cu sediul la Moscova, a atras în ultimii 3 ani echivalentul a 215 milioane euro CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Emisiune de obligațiuni în euro listată la BVB. International Investment Bank, cu sediul la Moscova, a atras în ultimii 3 ani echivalentul a 215 milioane euro

În condițiile unei creșteri cu 4,48% a activului net, la 2,30 miliarde lei, de la 2,20 miliarde lei, SIF Banat Crișana afișează un discount de piață de 44,31%, rezultat al ecartului dintre VUAN-ul de 4,4447 lei/acțiune și ultima cotație de 2,4750 lei/acțiune. Conducerea societății a arătat o preocupare ridicată pentru reducerea acestui discount și în acest sens a susținut programe de răscumpărări. Ultima oferta de buy-back a avut, însă, o participare foarte slabă, la prețul suplimentat al operațiunii de piață de 2,5000 lei/acțiune realizându-se subscrieri numai pentru 2,69% din cele 20 milioane acțiuni cât au făcut obiectul ofertei. SIF Banat Crișana a plătit 1,35 milioane lei pentru 0,10% din acțiunile sale.

Cel mai mare discount, de 46,67% îl afișează SIF Muntenia, prețul de piață fiind de 0,9000 lei/acțiune, iar VUAN-ul de 1,6876 lei/acțiune. În ultimele 3 luni activul net al societății a crescut cu 9,51%, la 1,36 miliarde lei, de la 1,24 miliarde lei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sif banat crisana
sif moldova
sif transilvania
fondul proprietatea
sif muntenia
sif oltenia