BCR, UiPath, Startup Grind și Mindspace au selectat primele 10 start-up-uri din tehnologie pentru acceleratorul InnovX. CEO: "Codat de România" poate deveni un brand de țară

BCR, UiPath, Startup Grind și Mindspace au selectat primele 10 start-up-uri din tehnologie pentru acceleratorul InnovX. CEO: "Codat de România" poate deveni un brand de țară

Antreprenorii selectați în prima etapă a acceleratorului BCR-InnovX și mentorii care îi vor ajuta în încercarea de a deveni "unicorni"

scris 25 mar 2019

Juriul Acceleratorului BCR-InnovX a selectat cele 10 firme care vor participa la bootcamp-ul programului în perioada 25 martie – 14 iunie 2019. Prima cohortă a acceleratorului este dedicată  start-up-urilor, cu cifră de afaceri între 100.000 de euro și 1 milion de euro, care dezvoltă soluții și produse inovatoare prin tehnologie.

"În momentele cele mai dificile, am avut norocul să fiu înconjurat și să primesc îndrumări din partea unor oameni care m-au ajutat să trec peste obstacole. Am fondat InnovX ghidat de convingerea că este datoria mea să-i ajut pe ceilalți care au un start-up în tehnologie. Am avut multe <<Aha moments>> și toate au rezultat în urma interacțiunilor cu ceilalți antreprenori. Câteodată este nevoie doar de o discuție de 5 minute cu cineva care a avut o experiență similară, care poate să salveze ani de zile de mers într-o direcție greșită", spune Bogdan Mănoiu, fondatorul InnovX.

Cele 10 companii selectate de juriu sunt AlphaBlock (blockchain), BOX2M (tehnologii IoT), KFactory (Tehnologii IoT și machine learning), KPEYE (platforma dedicată IMM-urilor), Maillon (platformă LendTech), Modex (Blockchain), Mo’Real Universe (platformă pentru experiențe Augmented Reality), Product Lead (soluție e-commerce), Sigtree (servicii integrate de Smart Home) și Wise Voice (dezvoltator de chatbot și asistent vocal).

"Antreprenorii selectați în acceleratorul BCR-InnovX ne dau încredere că vom vedea tot mai multe companii de tehnologie lansate de români, cu succes internațional. Alături de partenerii din proiect, credem în dezvoltarea României prin inovații în tehnologie și credem că <<Imaginat de România, Codat de România sau Creat de România>> poate deveni un brand de țară. Mă aștept totodată să accelerăm noi înșine ca business, prin înglobarea unor soluții fintech selectate în accelerator și prin inovarea instrumentelor financiare de investiții în start-up-uri”, spune Sergiu Manea, președintele executiv al BCR.

Pentru acceleratorul BCR-InnovX s-au înscris peste 200 de firme, din care juriul a selectat 54.

Cele din urmă au participat la evenimentele Fast Track Days, unde și-au prezentat ideile de afaceri în fața juriului. La data de 23 martie, 17 firme finaliste au participat la Selection Day, dintre care au fost alese cele zece start-up-uri câștigătoare.

Juriul acceleratorului a fost format din: Alexandru Mihailciuc (Global Head of Pre-sales UiPath), Daniel Dumitrescu (Unicorns Scout InnovX), Diana Dumitrescu (Programme Manager InnovX), Silviu Florea (Senior Fintech Developer Compensis), Andrei Bogdan Mihăescu (Senior Developer ADP), Mădălina Hagima (Partener de conducere Hristescu & Partners), Bogdan Hristescu (Director Regional Euronet), Delia Olteanu (Creditare Micro BCR) și Gabriel Pralea (Regional Corporate Director BCR).

Aceștia vor fi o parte din mentorii Bootcamp-ului BCR-InnovX dedicat start-up-urilor, alături de experți internaționali în accelerarea afacerilor.

Toate start-up-urile din program vor învăța, prin expertiza ECSIF, să acceseze de la Bruxelles granturi pentru inovare cu valori de 50.000 de euro și vor putea să-și susțină prezentările în cadrul conferinței Startup Grind din Londra.

Acceleratorul BCR-InnovX, realizat de BCR împreună cu UiPath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF), este dedicat afacerilor din tehnologie care dezvoltă soluții dedicate pentru cyber-security, fintech, inteligență artificială, învățare automată, robotică, cloud, automatizare sau microservicii, .

Banca va acoperi costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice, fără a solicita equity în companiile selectate în program.

Programul de mentorat și accelerare de business va fi structurat în trei etape:
• Start-ups – vor fi selectate 10 microîntreprinderi care au avut în 2018 o cifră de afaceri între 100.000 de euro și 1 mil. euro și/sau care au atras o finanțare cuprinsă între 100.000 de euro și 1 mil. euro în ultimul an.
• Grinders – vor fi selectați 10 studenți și/sau tineri antreprenori la început de drum. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă înregistrată o microîntreprindere, o întreprindere socială sau asociație/fundație pe teritoriul României (persoană juridică sau persoană fizică autorizată) în orice sector tehnologic. Cifra de afaceri pe ultimul an trebuie să fie sub 100.000 de euro.
• Scale-ups – vor fi selectate 5 companii dezvoltate (IMM-uri), care au înregistrat în 2018 o cifră de afaceri între 1 mil. euro și 2,6 mil. euro.  Cifra de afaceri se poate cumula cu cea al altor companii cu care formează un grup în accepțiunea legislației IMM-urilor.

Pentru companiile selectate în programul de accelerare de business, programul InnovX utilizează metode de educație formală și non-formală, mentori cu experiență internațională certificați de universitatea MIT în domeniul inovării și al antreprenoriatului și experți ai Comisiei Europene în domeniul finanțării de risc al proiectelor tehnologice inovatoare.

Curricula antreprenorială de bază va fi completată, în funcție de specificul fiecărei companii selectate, prin cursuri oferite prin platforma EdX.org fondată de universitățile MIT și Harvard. Această curriculă cu valențe internaționale se îmbină cu workshop-urile și modulele de educație financiară pe care BCR le va desfășura prin programul Școala de Bani - Clasa de Business.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bcr
innovx
firme
selectie
mentorat