EXCLUSIV FOTO Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, fost consultant pe Wall Street, lucrează la un proiect rezidențial de 30 milioane euro

EXCLUSIV FOTO Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, fost consultant pe Wall Street, lucrează la un proiect rezidențial de 30 milioane euro

Ansamblul SunLake Residence

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 12 mai 2022

Doctorul Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, absolvent al Harvard și fost consultant pe Wall Street, au început lucrările de construcție la primul bloc din ansamblul SunLake Residence de pe malul lacului Fundeni, București, un proiect cu o valoare de peste 30 de milioane de euro anunțat în premieră de Profit.ro. Acesta este cel mai mare proiect imobiliar realizat până acum de cei doi antreprenori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ansamblul rezidențial va avea o suprafață construită de peste 30.000 de metri pătrați, împărțită în două blocuri de 12 etaje și un bloc de 17 etaje, cu un total de 308 apartamente și peste 350 de locuri de parcare. Complexul va beneficia de un parc privat de 1.500 de metri pătrați, cu un loc de promenadă pe malul lacului Fundeni, și de panouri fotovoltaice și panouri de preparare a apei calde amplasate pe fiecare clădire, pentru optimizarea consumului energetic. Majoritatea apartamentelor sunt cu două și trei camere, iar la ultimele etaje sunt apartamente de tip duplex.

Impactul crizei prețurilor în piața imobiliară va fi anunțat la Conferința Profit.ro programată pentru 20 mai, la Hotelul JW Marriott București.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Alesonor, Brisk, Concelex, ELCO, Genesis Property, Impact, Meta Estate, Nhood, Nordis Group și SVN Romania, va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV

Detalii AICI

„Înainte de demararea șantierului, primul bloc de 12 etaje (Corp A) de pe malul lacului Fundeni a fost antecontractat în proporție de 50%. În martie 2022 a fost demarat șantierul pentru faza întâi, respectiv blocul A, urmând să demarăm în faze și șantierul pentru restul de clădiri.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Cumpărătorii de până acum sunt de două tipuri: persoane fizice (cumpărători privați), care cumpără un apartament pentru uz personal, și investitori, care au cumparat pachete de câteva apartamente pentru investiție. Având în vedere perioada inflaționistă la nivel mondial, mulți investitori aleg să investească în imobiliare pentru a își proteja banii și a nu fi erodați de inflație“, a declarat, pentru Profit.ro, Alexandru Mănăilă, unul dintre partenerii dezvoltatorului Park Properties.


Proiectul se învecinează cu un lot de 3,5 hectare cumpărat de la doi cetățeni chinezi de milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, proprietarii constructorului Arcada Company, și pe care se pot construi circa 1.400 de apartamente, conform calculelor Profit.ro.


În apropiere, Israel Land Development Company (ILDC), firmă controlată de fostul ofițer Mossad Yaakov Nimrodi, a scos la vânzare terenul pe care începuse să dezvolte ansamblul rezidențial Estic Park cu 1.500 de locuințe și din care a reușit să finalizeze în 13 ani două blocuri cu circa 250 de apartamente. Valoarea estimată a unei potențiale tranzacții este de circa 20 de milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.

SunLake Residence este primul proiect major al lui Stroilescu și Mănăilă, după o colaborare de 7 ani. Sub brandul Park Properties, cei doi au realizat, până acum, peste 150 de apartamente în zona centrală și ultra centrală a Bucureștiului, care au fost vândute integral. Alexandru Mănăilă a  construit, în calitate de investitor unic sau majoritar, 9 blocuri cu o valoare de piață de peste 20 de milioane de euro, cu o suprafață totală construită de peste 20.000 metri pătrați.

Stroilescu își asumă un rol de investitor pasiv în imobiliare, parenerul său, Alexandru Mănăilă, fiind cel care se concentrează pe acest sector.

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, Adrian Stroilescu este managing director al fondului american de investiții Highlander, cu active de peste 2 miliarde de dolari în administrare și proprietarul centrelor de cardiologie Ares și al producătorului de alimente SanoVita din România. Are o experiență de peste 20 de ani în sănătate. A fost președinte și CEO al Labormed și a lucrat pentru Ranbaxy și Pfizer.

EXCLUSIV Fiica cea mare a lui George Becali deschide fostul hotel Inter sub numele Becali Hotels. „Dacă ne acomodăm cu o astfel de afacere, vom analiza și varianta extinderii“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiica cea mare a lui George Becali deschide fostul hotel Inter sub numele Becali Hotels. „Dacă ne acomodăm cu o astfel de afacere, vom analiza și varianta extinderii“

Alexandru Mănăilă este licențiat în economie la Harvard University. A fost consultant în management pentru bănci americane regionale și pentru fondurile de investiții de pe Wall Street. În 2008 a revenit în România.

Activitate intensă

Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu peste 5% în primul trimestru din 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la circa 170.000 de tranzacții, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Volumul tranzacțiilor a reintrat pe creștere în luna februarie, după patru luni consecutive de scădere, după care, în aprilie, a marcat o nouă scădere ușoară. Trebuie menționat că volumul include și tranzacții cu terenuri și spații comerciale.

În ciuda scăderilor din ultimul trimestru din 2021, volumul anual a marcat al doilea an consecutiv de creșteri, după ce în 2020 au fost cu circa 12% mai multe contracte de vânzare față de 2019. Anterior, în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Peste 27.000 de locuințe noi se află în acest moment în construcție doar în București și împrejurimi, potrivit unui raport de piață întocmit de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Acesta este cel mai mare număr de locuințe aflate în construcție din istoria modernă a pieței rezidențiale bucureștene.

EXCLUSIV FOTO Familia Hanifi, care deține en-gros-ul Smart Expo, începe construcția unui ansamblu rezidențial major în locul unei foste fabrici din Colentina. Cea mai mare investiție a familiei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Familia Hanifi, care deține en-gros-ul Smart Expo, începe construcția unui ansamblu rezidențial major în locul unei foste fabrici din Colentina. Cea mai mare investiție a familiei

Dintre acestea, aproximativ 21.000 de unități ar putea fi livrate în acest an, rezultat care ar fi similar cu cel înregistrat în 2021, când a fost stabilit un nou record de livrari în București-Ilfov: 22.010 locuințe, potrivit Institutului Național de Statistică.

Numărul caselor și apartamentelor vândute doar în București-Ilfov în primele trei luni ale acestui an a crescut cu 16% comparativ cu trimestrul întâi din 2021, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Dacă 2022 a debutat cu o ușoară scădere anuală, februarie și martie au adus majorări de peste 20% comparativ cu lunile similare din 2021.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
adrian stroilescu
alexandru manaila
sunlake residence