EXCLUSIV Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri - în negocieri exclusive pentru achiziția Expo Market Doraly, primul en-gros din România. O tranzacție care poate intra în Topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale

EXCLUSIV Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri - în negocieri exclusive pentru achiziția Expo Market Doraly,  primul en-gros din România. O tranzacție care poate intra în Topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale

Gheorghe Iaciu

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 14 sep 2022

Grupul Indotek, controlat de omul de afaceri Dániel Jellinek, aflat în topul celor mai bogați unguri, este în negocieri exclusive pentru achiziția complexului comercial Expo Market Doraly din Afumați de la antreprenorul Gheorghe Iaciu și foști bancheri HSBC, o tranzacție, în jurul valorii de 100 de milioane de euro, care are șanse să devină una dintre cele mai scumpe vânzări din istoria pieței locale, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Expo Market Doraly este deținut în mod egal de familia Iaciu și InfraRed Capital Partners, un fond de investiții controlat, de circa doi ani, de canadienii de la Sun Life, unul dintre cele mai mari grupuri financiare ale lumii. Vânzarea complexului comercial echivalează cu ieșirea fondului de investiții de pe piața imobiliară românească.

Expo Market Doraly, primul en-gros din România – înființat de Dorina și Gheorghe Iaciu în 1993, a fost scos la vânzare în 2019, cum a anunțat atunci în premieră Profit.ro, ca parte a strategiei cuprinsă în contractul de vânzare semnat în 2008 cu bancherii HSBC, care dețin jumătate din complexul comercial. În perioada pandemiei, procesul de vânzare a fost oprit cu scopul ca potențialii cumpărători să urmărească evoluția afacerii într-o perioadă de criză.

Veniturile generate anul trecut din închirierea proprietății au crescut cu 15%, până la o cifră de afaceri record, de circa 15,2 milioane euro, cu un profit net de 7,1 milioane euro, mai mult decât dublu față de recordul anterior atins în 2018.

Reprezentanții Indotek au confirmat, pentru Profit.ro, purtarea negocierilor în exclusivitate pentru achiziția Expo Market Doraly și au menționat că, deocamdată, nu a fost semnat niciun angajament de achiziție. Contactat de Profit.ro, Gheorghe Iaciu nu a răspuns până la publicarea acestui articol.

EXCLUSIV One United Properties cumpără Eliade Tower de la fondul de investiții Grivalia și întregește complexul One Floreasca City CITEȘTE ȘI EXCLUSIV One United Properties cumpără Eliade Tower de la fondul de investiții Grivalia și întregește complexul One Floreasca City

Mișcarea Indotek vine în contexul în care a intrat pe piața imobiliară românească în 2019 prin achiziția mall-ului Promenada Târgu Mureș, într-o tranzacție estimată la 43 de milioane de euro, iar, ulterior, s-a axat pe cumpărarea de clădiri de birouri, adăugându-și în portofoliul imobilele Băneasa Business Center și One Victoriei Center din București.

Terenul de 28 de hectare pe care se întinde complexul din Afumați este evaluat la 54 milioane de euro, iar prețul mediu de cost pentru o clădire este în jur de 600 de euro/metru pătrat. Expo Market Doraly are acum clădiri în suprafață de circa 100.000 de metri pătrați, care duc valoarea complexului la circa 60 de milioane de euro.

Complexul a traversat o perioadă lungă de extinderi. Familia Iaciu a început afacerea pe un teren de 4.000 de metri pătrați. Astăzi, Expo Market Doraly ocupă 28 de hectare pe ambele părți ale șoselei București – Urziceni. Cei peste 430 de chiriași ai complexului rulează anual afaceri de peste 500 milioane de euro.

EXCLUSIV Familia Kemaloglu și Virgil Tornoreanu pregătesc vânzarea clădirii de birouri Vox Technology Park, cea mai importantă investiție imobiliară a lor în Timișoara. Printre cele mai importante tranzacții imobiliare ale anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Kemaloglu și Virgil Tornoreanu pregătesc vânzarea clădirii de birouri Vox Technology Park, cea mai importantă investiție imobiliară a lor în Timișoara. Printre cele mai importante tranzacții imobiliare ale anului

Tranzacțiile cu un singur activ de retail care au depășit 100 de milioane de euro au fost extrem de puține pe piața românească. De exemplu, NEPI a plătit circa 150 de milioane de euro pe Promenada Mall din București în 2014 și circa 100 de milioane de euro pe Shopping City Sibiu în 2016.

Cine este potențialul cumpărător

Indotek a cumpărat, la începutul acestui an, întregul portofoliu de birouri, format din 11 clădiri, pe care Globe Trade Centre (GTC) îl are în Belgrad, pentru un preț de 267,6 milioane de euro.  Tot în primăvară, a convenit să cumpere 47% din grupul care operează rețeaua Auchan în Ungaria.

Indotek face parte dintr-o listă mai lungă de investitori cu capital ungar intrați pe piața imobiliară românească. Este vorba despre fondul ungar de investiții Adventum, care a cumpărat complexul de birouri Hermes Business Campus din Pipera de la dezvoltatorul belgian Atenor, într-o tranzacție de peste 150 de milioane de euro, cea mai mare de anul trecut și una dintre cele mai mari afaceri imobiliare încheiate vreodată pe piața locală; despre Tamás Leisztinger, apropiat al premierului ungar Viktor Orbán și aflat în topul celor mai bogați unguri; de asemenea, în vara lui 2019, Optima Investment, administratorul fundațiilor create de Banca Națională a Ungariei, a definitivat achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul GTC. Totodată, Kesz Group, una dintre cele mai importante companii de construcții din Ungaria, a intrat pe piața rezidențială din România anul trecut

EXCLUSIV Fondul de investiții Stage Capital, susținut de Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul de investiții Stage Capital, susținut de Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească

În 2019, Dániel Jellinek a intrat, pentru prima dată, în topul celor mai bogați unguri direct pe poziția a zecea, cu o avere estimată de revista Forbes la circa 300 de milioane de euro. În 2020, el a trecut pe poziția a 11-a, însă averea sa a sporit la peste 380 milioane euro., iar în 2021 a urcat din nou pe locul 10, după ce averea sa a mai crescut la circa 470 de milioane euro.

El conduce și este acționarul majoritar al Indotek, care a acumulat, discret, unul dintre cele mai mari imperii imobiliare din Ungaria, format din peste 30 de clădiri de birouri, peste 20 de mall-uri, hoteluri și circa 100 de spații de depozitare.

Jellinek are ca partener minoritar în Indotek grupul american Bohemian din statul Colorado. Grupul este deținut de familia Stryker, moștenitorii lui Homer Stryker, un chirurg ortoped american, fondator al multinaționalei Stryker Corporation. Averea familiei este împărțită între nepoții lui Homer - Pat Stryker, creditată de Forbes cu o avere de 3,1 miliarde dolari, Jon Stryker, cu o avere de 4,3 miliarde de dolari, și Ronda Stryker, cu o avere de 6,9 miliarde de dolari.

Stryker Corporation a vândut echipamente medicale în valoare de 14,9 miliarde de dolari în 2019.

Cine sunt vânzătorii

Un fond al HSBC a plătit în 2008 circa 86 de milioane de euro pe jumătate din afacerea Expo Market Doraly, iar în 2011 managerii fondului au cumpărat compania, numită astăzi InfraRed Capital Partners, ce administrează active de 12 miliarde de dolari, printre care Sala Sporturilor din Singapore, evaluată la circa un miliard de dolari.

Proiectul imobiliar din România este singura investiție locală a fondului.

În 2020, grupul canadian Sun Life Financial a cumpărat 80% din InfraRed Capital Partners.

Sun Life este o corporație uriașă, care furnizează soluții de gestionare a activelor financiare, a averilor, a asigurărilor, a pensiilor și a serviciilor de sănătate. La jumătatea acestui an, Sun Life gestiona active în valoare de circa 970 de miliarde de dolari.

EXCLUSIV Tranzacția anului cu terenuri, amânată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacția anului cu terenuri, amânată

Gheorghe Iaciu controlează și centrul comercial Doraly Mall Constanța, precum și clădirea Moldova Center din Iași, un fost mall transformat în imobil de birouri.

O altă afacere importantă controlată de Iaciu este Impact Developer & Contractor (IMP), din care deține circa 59%. Dezvoltatorul imobiliar, specializat pe segmentul rezidențial, a realizat în primul trimestru din 2022 venituri din vânzarea de proprietăți imobiliare din stoc în valoare de 39,40 milioane lei, cu 5,09% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
indotek
expo market doraly
gheorghe iaciu
hsbc