EXCLUSIV Robertino Georgescu și Marius Bușu pregătesc un ansamblu rezidențial cu aproape 500 de apartamente în cartierul corporatiștilor

EXCLUSIV Robertino Georgescu și Marius Bușu pregătesc un ansamblu rezidențial cu aproape 500 de apartamente în cartierul corporatiștilor

Robertino Georgescu

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 15 dec 2022

Omul de afaceri Robertino Georgescu (50 de ani), co-fondator al brandului Metropolitan, sub care a realizat peste 4.000 de apartamente, și asociatul său Marius Bușu (49 de ani), care a livrat sub brandul Astrelor Residence peste 1.000 de apartamente în sudul Bucureștiului, pregătesc dezvoltarea unui ansamblu rezidențial major, cu 472 de apartamente, în apropierea metroului Pipera, o zonă în plină dezvoltare imobiliară, care a atras deja investitori precum Sorin Crețeanu, Gabriel Popoviciu și One United Properties, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Proiectul urmează a fi construit pe un teren format din 3 loturi, în suprafață totală de circa 13.500 de metri pătrați, aflat în curs de comasare și situat pe strada Fabrica de Glucoză, nr. 9-11, care prelungește autostrada A3 până în zona de afaceri Pipera.

CONFIRMARE FOTO Hercesa și fondul Bluehouse încep construcția a 482 de apartamente lângă stadionul Steaua, parte a unui proiect uriaș inițiat în 2006 CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Hercesa și fondul Bluehouse încep construcția a 482 de apartamente lângă stadionul Steaua, parte a unui proiect uriaș inițiat în 2006

Cea mai mare bucată de teren, de circa un hectar, a aparținut Conban, constructorul aeroportului Băneasa din București, aflat în faliment din 2015.

La o licitație din 2018, acest lot a fost cumpărat, conform documentelor analizate de Profit.ro, cu 21 de milioane de lei (echivalentul a 4,5 milioane de euro) de familia milionarului Constantin Iacov, fostul patron al ex-clubului de fotbal FC Național și fost șef al campaniei electorale a Pro România la parlamentarele din 2020. Proprietari, alături de familia Iacov, mai sunt Marius Gavril Zaharia și Codruța Maria Brujan, foști acționari ai afacerii cu mancare proaspătă frufru, care și-au vândut participațiile gigantului Unilever și au intrat pe piața imobiliară prin Urban Spaces, ca și Mihail Volintiru, proprietarul Amma Print și fost președinte al PNL Dâmbovița.

Proprietarii terenurilor au ajuns la un acord cu Robertino Georgescu și Marius Bușu conform căruia, după finalizarea ansamblului rezidențial, să primească în schimbul terenului un sfert din suprafața construită totală a proiectului sau aproximativ 120 de apartamente.

CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători

Georgescu și Bușu, foști colegi de școală, au planificat să construiască aici, etapizat, trei blocuri cu 11 etaje și un total de 472 de apartamente și un spațiu comercial la parter. Locuințele sunt împărțite astfel: 11 garsoniere; 90 de studiouri; 255 de apartamente cu două camere; și 116 apartamente cu trei camere. Dintre acestea 56 de locuințe vor avea o suprafață de peste 100 de metri pătrați.

Complexul va beneficia de 543 de locuri de parcare amenajate pe cele 3 niveluri subterane, plus șase locuri de parcare la nivelul parterului.

Investiția în întregul proiect poate fi estimată circa 70 de milioane de euro, pe baza costurilor de dezvoltare anunțate de dezvoltatorii imobiliari care au proiecte învecinate.

Încă de la începutul acestui an, Marius Bușu a anunțat, prin intermediul Profit.ro, că urmează să se asocieze cu proprietarii unui teren în zona Fabrica de Glucoză și să dezvolte un proiect, parte a unei rețele de cinci ansambluri rezidențiale cu peste 1.000 de apartamente, pe care intenționează să le realizeze alături de Robertino Georgescu.

Un alt proiect major dezvoltat de cei doi parteneri numără peste 400 de apartamente dispuse în două turnuri ce vor fi amplasate pe malul Deltei Văcărești, pe un teren cumpărat de la Marioara Micșunescu.

EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău

Foști colegi de liceu, Robertino Georgescu și Dan Drăgulin fac parte din avangarda de investitori care au mizat pe zona de sud a Bucureștiului, care a cunoscut o dezvoltare remarcabilă tocmai în perioada de criză. Cei doi au construit în zonele Popești-Leordeni și Berceni, dar nu numai, peste 3.500 de apartamente croite după plafoanele programului „Prima Casă“.

Valoarea totală de piață a proiectelor imobiliare dezvoltate sub cupola Metropolitan se ridică la 170 milioane euro, potrivit datelor prezentate de investitor. Recent, cei doi au ieșit din zona locuințelor ieftine și s-au orientat spre locuințe premium. Ei dezvoltă acum, alături de renumitul brand internațional de modă Elie Saab, două turnuri cu 141 de apartamente de lux în nordul Bucureștiului.

La rândul său, Marius Bușu își prezintă compania de dezvoltare imobiliară ca având un volum de peste 1.000 de locuințe predate la cheie în ultimii 13 ani în București și Ilfov. Cel mai cunoscut proiect realizat de el este Astrelor Residence Biruinței din Popești-Leordeni, un complex cu 4 blocuri și 392 de apartamente. Tot el a dezvoltat și Astrelor Residence Ghencea, format din două blocuri cu 144 de apartamente.

Zonă fierbinte

În zona Fabrica de Glucoză, sunt anunțate cinci proiecte rezidențiale majore dezvoltate de Sorin Crețeanu, Gabriel Popoviciu, Ștefan Kopany și One United Properties, cu un total de circa 3.200 de apartamente. Cel mai mare proiect este al lui Sorin Crețeanu, care a transmis Profit.ro că va demara construcția unui ansamblu cu 800 de apartamente. La rândul său, Gabriel Popoviciu vrea să înceapă construcția unui complex rezidențial cu peste 600 de apartamente, evaluat la 120 de milioane de euro. One United Properties a obținut autorizația de construire pentru peste 600 de apartamente ce vor fi ridicate pe un teren cumpărat de la Ion Țiriac amplasat pe malul Lacului Tei și pentru alte peste 700 de apartamente ce vor fi construite pe un teren cumpărat de la avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea. La rândul său, dezvoltatorul orădean Prima Development Group, controlat de Ștefan Kopany, a început dezvoltarea prime faze a unui proiect cu 482 de apartamente ce vine în completarea ansamblului Belvedere Residences, început de Gabriel Popoviciu și continuat de London Partners.

O mare parte din terenurile din zona Fabrica de Glucoză au făcut parte dintr-o proprietate mai mare, de 23,4 hectare, despre care presa a relatat că ar fi fost primită în 2005 de avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea de la Primăria Municipiului București în schimbul unui teren de 9,3 hectare, care se află pe fundul lacului Plumbuita și în parcul Plumbuita.

EXCLUSIV FOTO Globalworth - prezentat ca discutând cu Banca Transilvania vânzarea sediului Orange. Ar fi prima vânzare din portofoliul local de birouri al Globalworth, la 10 ani de la înființare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth - prezentat ca discutând cu Banca Transilvania vânzarea sediului Orange. Ar fi prima vânzare din portofoliul local de birouri al Globalworth, la 10 ani de la înființare

Cei doi avocați au vândut din acest teren loturi de peste 35 de milioane de euro doar în ultimii ani, potrivit surselor Profit.ro. Lângă terenul cumpărat de One United cu 20,6 milioane de euro, ei au vândut un teren de 1,7 hectare către Kaufland, într-o tranzacție de peste 11 milioane de euro, semnalată în premieră de Profit.ro.

Și omul de afaceri Gabriel Popoviciu, proprietarul complexului comercial Băneasa, a preluat de la cei doi avocați o parte din teren și a început dezvoltarea ansamblului rezidențial Belvedere Residences. Până în vara anului 2019, Popoviciu a construit aici 640 de apartamente, după care a vândut proiectul, cu peste 15 milioane de euro, către London Partners, care a continuat lucrările până de curând, când, dezvoltatorul orădean Prima Development Group a preluat ultima etapă de construcție a complexului rezidențial.

Peste drum de proiectul lui Sorin Crețeanu, frații Răzvan și Bogdan Ghiță construiesc ansamblu rezidențial Yacht Kid, cu peste 200 de apartamente premium și, tot aici, omul de afaceri Andrei Ceaușescu a acumulat terenuri pentru construcția a câteva sute de apartamente premium.

Tot în această zonă, Cătălin Iordăchescu, proprietarul rețelei de amanet Tezaur și unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale stradale din țară, s-a asociat cu investitorul imobiliar Daniel Șoldea cu scopul de a dezvolta un bloc cu apartamente de lux.

Acestora li s-a alăturat și antreprenorul de origine irakiană Ibrahim Bahbahani, cofondator al clinicii stomatologice House of Beauty din cartierul bucureștean Pipera, care își face intrarea pe piața rezidențială de lux cu un ansamblu cu 387 de apartamente.

Aproape 10.000 de locuințe noi au fost finalizate în București și împrejurimi în prima jumătate a acestui an, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, în creștere cu 14,8% față de perioada similară a anului anterior. Datele SVN Romania arată că la începutul acestui an erau în construcție peste 27.000 de locuințe noi în București și împrejurimi, un record pentru ultimii 30 de ani.

În trimestrul al treilea al acestui an s-au vândut aproximativ 15.600 de case și apartamente în București și împrejurimi, în scădere cu 5,8%, comparativ cu trimestrul al treilea din 2021. În ciuda contextului general nefavorabil, în primele nouă luni din 2022, pe piața din București și împrejurimi s-au încheiate cu 7,8% mai multe tranzacții cu locuințe, comparativ cu perioada similară din 2021.

 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
robertino georgescu
marius busu
metropolitan
astrelor residence
constantin iacov