Miliardarul Radovan Vitek, al treilea cel mai bogat ceh, devine acționar semnificativ în Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, după o tranzacție majoră

Miliardarul Radovan Vitek, al treilea cel mai bogat ceh, devine acționar semnificativ în Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, după o tranzacție majoră
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 29 ian 2020

Miliardarul Radovan Vitek (48 de ani), al treilea cel mai bogat ceh, a cumpărat peste 6% din Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România. Omul de afaceri era deja prezent pe piața imobiliară românească, dar prin intermediul unor proprietăți aflate în lichidare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Investitorul ceh a plătit aproape 130 milioane de euro pentru puțin peste 6% din dezvoltatorul imobiliar Globalworth. Achiziția lui Vitek a fost realizată prin intermediul companiei sale CPI Property Group (CPIPG), din care deține peste 90%.

Având în vedere politica financiară a CPIPG, angajamentul față de ratingurile de credit și structura capitalului curent, grupul nu intenționează să facă o ofertă de preluare a Globalworth pe termen scurt.

În prezent, CPI Property Group este al cincilea cel mai important acționar Globalworth după sud-africanii de la Grouthpoint Properties, care dețin 29,4%, germanii de la Aroundtown, cu 21,9%, Ioannis Papalekas – fondatorul companiei – cu 10,7% și Altshuler Group, cu 6,2%.

CPI Property Group este cel mai mare investitor imobiliar din Cehia și din Berlin, cu proprietăți în valoare de 7,9 miliarde de euro. Intrarea în acționariatul Globalworth este o mișcare strategică importantă pe care Vitek o face pe piețele din România și Polonia, în care Globalworth este lider de piață.

EXCLUSIV Grupul hotelier francez Accor aduce în România două branduri noi, dintre care unul abia lansat la nivel internațional CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul hotelier francez Accor aduce în România două branduri noi, dintre care unul abia lansat la nivel internațional

Globalworth are în proprietate active generatoare de venituri în Polonia și România în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de euro și obține de pe urma lor chirii în valoare de peste 180 milioane de euro pe an.

În 2017, compania lui Radovan Vitek a făcut cea mai importantă achiziție pe piața imobiliară românească printr-o tranzacție transfrontalieră. CPIPG a cumpărat atunci 11 centre comerciale din Europa Centrală și de Est, printre care și Felicia Shopping Center din Iași, de la două fonduri de investiții administrate de CBRE Global Investors. Acesta este singurul activ generator de venituri din portofoliul românesc al lui Vitek și este o proprietate de talie medie care a ocupat locul 44 în topul mallurilor cu cele mai mari afaceri realizate în 2018 în România, realizat de Profit.ro. Mallul a înregistrat o cifră de afaceri de 4,3 milioane de euro și o pierdere de circa 400.000 de euro.


Miliardarul Radovan Vitek, al treilea cel mai bogat ceh, devine acționar semnificativ în Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, după o tranzacție majoră

Vitek a mai preluat în 2013 activele dezvoltatorului Ablon, cu proprietăți și în România. Ungurii intenționau să dezvolte în România proiecte în valoare de circa 500 milioane de euro, însă pierderile acumulate la nivel de grup în 2008, ajunse aproape de 50 milioane de euro, le-au dat planurile peste cap. Singurul proiect pe care compania l-a început pe piața locală este Sunset Residence, un ansamblu rezidențial ce urma să cuprindă 2.120 de apartamente. Lucrările la acest proiect, localizat în Drumul Taberei, au fost oprite de criză, la fel ca și restul celor aflate în planul Ablon.

Pe planșeta grupului ungar se mai găseau clădirea de birouri Airport City, ce urma a fi construită în Otopeni, și a cărei valoare de investiție a fost estimată la 280 milioane euro și Țepeș Vodă Business Center, clădire de birouri dezvoltată pe un teren achiziționat de la Alexander Eram (soțul vedetei de televiziune Andreea Esca), a cărei investiție a fost calculată la 15 milioane euro. Din portofoliul companiei au mai rămas acum nouă terenuri evaluate la 9 milioane euro cu o suprafață de circa 30 de hectare. Loturile erau destinate unor dezvoltări rezidențiale și de birouri, iar acum sunt scoase la vânzare de CPI Property Group. De altfel, toate proprietățile românești ale cehului sunt evaluate la 41 milioane de euro și sunt scoase la vânzare încă din 2017.

EXCLUSIV Gigantul american WeWork renunță la România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american WeWork renunță la România

Radovan Vitek este al treilea cel mai bogat ceh, cu o avere estimată de către revista americană Forbes la 3,4 miliarde de dolari. El are patru copii, locuiește în Elveția și și-a construit averea din privatizări și investiții imobiliare.

Recent, Globalworth a obținut un credit de tip revolving în valoare de 200 de milioane de euro de la un consorțiu format din șapte bănci, dintre care două românești. Din consorțiu face parte și Bank of China, una dintre cele mai mari din lume, care susține în premieră un investitor cu activități în România. Investitorul a anunțat că împrumutul îi oferă flexibilitate în programul de dezvoltări pe care îl are în derulare în România și Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
radovan vitek
cpi property group
globalworth
ioannis papalekas