Prețurile apartamentelor continuă să crească

Prețurile apartamentelor continuă să crească
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 oct 2019

După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare în România s-au apreciat și în septembrie – avansul s-a cifrat, însă, de data aceasta, la doar 0,6%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Un apartament poate fi achiziționat, la nivel național, cu 1.272 de euro pe metru pătrat util, față de 1.264 de euro pe metru pătrat util la finele sezonului estival, potrivit Imobiliare.ro. Interesant este că, deși tendința generală a prețurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile orașe au fost scăderi de prețuri. Pe de altă parte, Bucureștiul și Constanța se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creștere peste media națională.

FOTO NEPI Rockcastle investește 70 milioane de euro în proiectul noului mall din Târgu Mureș CITEȘTE ȘI FOTO NEPI Rockcastle investește 70 milioane de euro în proiectul noului mall din Târgu Mureș

București

În Capitală, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metru pătrat util (față de 1.352 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii precedente). Spre deosebire de tendința din ultima perioadă, cea mai semnificativă creștere a fost consemnată, de data aceasta, pe segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au apreciat cu 2,3%, de la 1.282 la 1.312 euro pe metru pătrat. Locuințele noi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1,4%, putând fi achiziționate acum cu 1.426 de euro pe metru pătrat, față de 1.406 euro pe metru pătrat.

Brașov

Orașul de la poalele Tâmpei este unul dintre cele două mari centre regionale cu reduceri de preț în luna septembrie. Aici, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,9%, de la 1.146 la 1.136 de euro pe metru pătrat util. Scăderi au avut loc pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9%, de la 1.131 la 1.121 de euro pe metru pătrat, iar cele din noile ansambluri rezidențiale cu 1%, de la 1.177 la 1.165 de euro pe metru pătrat.

Dezvoltatorul spaniol Gran Via Real Estate finalizează proiectul Aviației Apartments, investiție de 17 milioane euro CITEȘTE ȘI Dezvoltatorul spaniol Gran Via Real Estate finalizează proiectul Aviației Apartments, investiție de 17 milioane euro

Cluj-Napoca

În capitala Transilvaniei, marja de creștere a prețurilor s-a situat, în septembrie, la egalitate cu cea consemnată la nivel național: apartamentele costă, per ansamblu, cu 0,6% mai mult decât la finele lui august, respectiv 1.640 de euro pe metru pătrat util, față de 1.631 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piață analizate au avut, în mod interesant, evoluții contrastante: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8%, de la 1.627 la 1.656 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,9%, de la 1.636 la 1.622 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi din Cluj-Napoca sunt, astfel, din nou, mai scumpe decât cele noi.

Constanța

Ca și cei din București, vânzătorii de locuințe din orașul de la malul mării și-au majorat pretențiile cu 1,8% în luna septembrie – astfel, un apartament costă, aici, 1.171  de euro pe metru pătrat util, față de 1.150 de euro pe metru pătrat luna trecută. Creșteri de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață, deși acestea au fost inegale: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4%, de la 1.148 la 1.164 de euro pe metru pătrat, însă cele noi au cunoscut un avans mai semnificativ, respectiv 3,5%, de la 1.158 la 1.198 de euro pe metru pătrat.

Iași

Capitala Moldovei este al doilea mare centru regional în care locuințele s-au ieftinit în prima lună de toamnă, variația de preț de aici fiind și mai accentuată. Per ansamblu, un apartament costă, în Iași, cu 2,7% mai puțin decât în august, respectiv 1.045 de euro pe metru pătrat util, față de 1.074 de euro pe metru pătrat. Interesant este că scăderea consemnată de locuințele vechi a fost puțin semnificativă, -0,1%, de la 1.038 la 1.037 de euro pe metru pătrat, în evident contrast cu cea resimțită pe segmentul rezidențial nou – unde a avut loc un recul de 5,1%, de la 1.107 la 1.051 de euro pe metru pătrat.

Timișoara

În capitala Banatului este un avans general de 0,5%, de la o medie de 1.244 de euro pe metru pătrat util, la una de 1.250 de euro pe metru pătrat. Și aici, proprietarii de apartamente vechi și vânzătorii de apartamente noi au avut comportamente diferite: cei dintâi și-au majorat pretențiile cu 0,9%, ridicând prețurile de la 1.246 la 1.257 de euro pe metru pătrat, însă cei din urmă, dimpotrivă, și-au diminuat așteptările cu 0,8%, de la 1.236 la 1.226 de euro pe metru pătrat.

viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliare
preturi apartamente