FOTO Amenzi de peste 280.000 de lei în urma unui control într-o piață din București

FOTO Amenzi de peste 280.000 de lei în urma unui control într-o piață din București
scris 16 oct 2019

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 36 de amenzi în valoare de peste 280.000 de lei, în urma unor controale efectuate în Piața Delfinului din București și au retras definitiv de la comercializare peste o tonă de produse. Echipele de control au găsit alimente expirate sau depozitate în condiții necorespunzătoare. Pentru cinci agenți economici controlați ar putea fi luată decizia închiderii unităților până la șase luni.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, miercuri, că mai mulți comisari din cadrul București-Ilfov au efectuat la Piața Delfinului din București, 30 acțiuni de control privind verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor, iar verificările au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor textile și a produselor alimentare, scrie News.ro.

Astfel, în privința produselor nealimentare, au fost verificați 10 operatori economici, fiind descoperite 3.364‬ de produse printre care produse textile, paltoane, bluze, fuste, căciuli, șosete, pulovere, bustiere, în valoare de 105.127,4 lei, la care echipele de control au constatat mai multe deficiențe, printre care lipsa traducerii în limba română a compoziției fibroase și lipsa etichetare produse.

INFOGRAFIC Review-urile online devin mai importante în decizia de cumpărare CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Review-urile online devin mai importante în decizia de cumpărare

Președintele ANPC mai spune că în privința produselor alimentare au fost controlați 19 operatori economici.

“Au fost identificate la comercializare diferite produse alimentare (jumări, slănină, cârnați, cașcaval afumat, smântână, urdă, brânză) cu data limită de consum depășită, produse depozitate în condiții necorespunzătoare, comercializare de pește neetichetat în totalitate și fără documente de proveniență, comercializare diverse produse alimentare (cârnați, mici, carne) fără elemente de identificare și caracterizare, dar și fără termene de valabilitate, depozitare necorespunzatoare direct pe paviment”, a afirmat Horia Constantinescu.

FOTO Amenzi de peste 280.000 de lei în urma unui control într-o piață din București

El a precizat că în urma controalelor efectuate au fost aplicate 36 de amenzi, în valoare de peste 280.000 de lei și au fost date trei avertismente. Comisarii ANPC au retras definitiv de la comercializare 1.034,765 de kilograme și 12 litri produse alimentare, în valoare de 24.732,975‬ de lei.

“Motivele pentru care s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman au fost următoarele: produse cu data limită de consum depășită; produsele nu erau însoțite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare și caracterizare; condiții de depozitare necorespunzătoare; produsele nu erau însoțite de documente de proveniență; schimbarea stării termice a produselor; igiena și spații de depozitare necorespunzătoare”, a explicat președintele ANPC.

Echipele de control au mai propus închiderea pe o perioadă de până la șase luni pentru cinci operatori economici și au luat o măsurp de încetare a practicii comerciale înșelătoare.  De asemenea, pentru un operator economic a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor.

FOTO Amenzi de peste 280.000 de lei în urma unui control într-o piață din București

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anpc
piata delfinului