Potrivit instanței, așteptările create vizual de ambalajul unui produs familiar consumatorilor de ani de zile intră în contradicție cu greutatea netă reală a conținutului, care a fost redusă la începutul anului 2025.
Instanța a precizat că pe ambalaj ar fi trebuit inclus un anunț clar și ușor vizibil pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, scrie News.ro
De asemenea, instanța a arătat că o astfel de informare ar fi trebuit menținută pe ambalaj timp de cel puțin patru luni după reducerea cantității, astfel încât consumatorii să poată lua act de schimbare.
Decizia nu este definitivă, iar compania are la dispoziție o lună pentru a face apel.
„Luăm act și tratăm cu seriozitate decizia instanței de astăzi și analizăm acum în detaliu motivarea acesteia”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Mondelez, adăugând că firma va continua să urmărească o comunicare clară, indiferent de situație.
Producătorul biscuiților Oreo a precizat că a ajustat anul trecut greutatea unor tablete Milka pentru a putea continua să ofere consumatorilor standardul de calitate așteptat într-un mediu „mai complex și mai instabil ca niciodată”.
















