Închiderea Salinei Praid din 2022 a redus drastic numărul de vizitatori: au fost mai puțini chiar decât în anii pandemiei

Închiderea Salinei Praid din 2022 a redus drastic numărul de vizitatori: au fost mai puțini chiar decât în anii pandemiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 ian 2023

Salina a fost închisă anul trecut mai mult de o lună din cauza din cauza inundării căii de acces, ceea ce a dus la scăderea numărului de turiști, anunță Agenția de presă Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Au fost mai puțini chiar decât în anii de pandemie, 2020-2021, adică jumătate față de 2019, când a fost un an record pentru salină.

FTX provoacă o nouă prăbușire pe piața criptomonedelor CITEȘTE ȘI FTX provoacă o nouă prăbușire pe piața criptomonedelor

Însă lucrurile par să se redreseze, dovadă că doar luna aceasta au intrat în subteran mai mulți vizitiatori decât în întreaga lună ianuarie 2022, a declarat pentru Radio Târgu Mureș directorul de dezvoltare a salinei, Sebestyen Jozsef.

„În 2019 au fost 679.000 de persoane, în 2020 am avut 450.000 de persoane, în 2021 au fost 444.000 și anul trecut am avut 343.000 de vizitatori. Am fost opriți anul trecut o lună și ceva de zile, dar ca număr de turiști nu prea am fost afectați că am recuperat, iar oamenii au venit după ce am redeschis salina. Deci exact cifra comparativă cu 2019 – pentru că în 2020 și 2021 eram în pandemie – până în prezent, în ianuarie, au intrat 20.000 de persoane, e mai mult decât anul trecut, când am prognozat 17.000 de persoane”, spune directorul salinei.

Tarifele de vizitare a Salinei Praid au crescut cu 20% din primăvara anului trecut, prin decizia Societății Naționale a Sării, mai spune Sebestyen Jozsef.

„Programul este de la ora 8:00 până la 16:00, ultimul autobuz intră la 14:30, și tariful e 50 de lei intrarea pentru vizitatori adulți, un bilet pentru copii 30 de lei, pentru studenți 35 de lei și abonamentul e 35 de lei pentru cei care cumpără minimum 5 zile. Prețurile față de anul au crescut din luna mai. Apoi, o să deschidem un nou orizont, cândva în anii 2026-2027, ca să putem separa turiștii de cei care vin la tratament. Urmează să demarăm investiția de 5 milioane de euro, anul acesta sau anul viitor”, a transmis Sebestyen Jozsef.

Turiștii care merg să se relaxeze sau pacienții care coboară în galeria de vizitare a Salinei Praid, aflată la 120 de metri adâncime, beneficiază de numeroase facilități de relaxare, de la spații de joacă și creație pentru cei mici, un parc de aventuri, acces gratuit la internet și chiar și un cinematograf.

viewscnt
Afla mai multe despre
salina praid
turisti