Acesta avertizează că, deși automatizarea și inteligența artificială câștigă tot mai mult teren în domeniu, acestea nu pot înlocui pregătirea și experiența unui trader.
„Se discută extrem de mult pe forumurile dedicate traderilor despre algo trading (n.red. algorithmic) sau sisteme automatizate de tranzacționare. (...) A nu se confunda cu un mecanism minune pe care îl punem pe un grafic, identifică momente, cumpără, vinde și ne îmbogățește peste noapte. Nu despre asta este vorba. (...) Tot este necesar tu, ca trader, să cunoști cum funcționează sistemul automatizat și cum să lucrezi alături de el", a declarat Andrei Zaharia.
În opinia sa, una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac cei aflați la început de drum este tratarea superficială a procesului de învățare. El spune că simpla urmărire a unor materiale online sau a unor grupuri dedicate nu este suficientă pentru a construi competențele necesare unei activități profitabile.
„În momentul în care m-am apucat, actul educațional a fost extraordinar de superficial. Credeam că dacă urmăresc anumite videoclipuri, dacă citesc anumite articole și dacă intru pe anumite grupuri, forumuri de traderi, de acolo pot să-mi iau tot ceea ce am nevoie pentru a deprinde cunoștințele, abilitățile și competențele necesare să pot să fac trading profitabil. (...) Este important ca actul educațional să fie tratat cu maximă seriozitate", a spus acesta.
Potrivit lui Zaharia, lipsa unui plan clar de tranzacționare și schimbarea permanentă a strategiilor sunt alte erori frecvente întâlnite la începători. El subliniază că nu există o strategie perfectă, ci una care se potrivește fiecărui investitor și care trebuie aplicată consecvent.
„Nu știam ce caut cu exactitate, cât investesc, cât să risc, ce reward caut. Era mult haos în activitatea pe care eu o petreceam pe platformă. (...) Nu există o metodă minune, dar există o metodă adaptată fiecărui trader. (...) Odată ce traderul a stabilit foarte clar care este strategia potrivită pentru el, este important să fie consecvent în implementare", a afirmat acesta.
Directorul comercial Profit Point consideră că managementul riscului reprezintă cel mai important element în trading și recomandă investitorilor să stabilească dinainte cât sunt dispuși să piardă într-o tranzacție și să respecte fără abatere acest nivel.
„Riscul este de departe cel mai important aspect la care ar trebui să fim atenți atunci când vorbim despre trading. (...) Ar trebui să fie notat foarte clar care este riscul pe care eu vreau să mi-l asum, care este valoarea investiției și cât sunt confortabil să pierd într-o tranzacție. (...) Niciodată să nu te expui la riscuri mai mari", a declarat Andrei Zaharia.
Acesta spune că cele mai periculoase emoții pentru un trader sunt lăcomia, frica și speranța, deoarece fiecare poate determina încălcarea planului inițial și amplificarea pierderilor.
„Lăcomia apare în momentul în care ți-ai stabilit un target de profit de 100 de dolari, ajungi acolo și vrei mai mult. (...) Când apare frica, paralizezi efectiv în fața platformei și îți este greu să execuți ordinul. (...) Iar speranța este cea mai dăunătoare dintre toate (...) și uite cum ajungi de la o planificare de a pierde 1% dintr-o tranzacție să pierzi 5%", a explicat el.
În final, Zaharia îi încurajează pe cei interesați de trading să înceapă prin educație și să nu caute soluții rapide pentru îmbogățire. El consideră că experiența acumulată în trading îi ajută pe investitori să înțeleagă mai bine piețele financiare, însă succesul depinde în mare măsură de controlul emoțiilor.
„Tradingul este o activitate pe care eu recomand ca toți investitorii să o încerce. (...) După ce s-au educat, neapărat un plan. (...) Banii în trading nu se pierd neapărat din decizii tehnice greșite, ci se pierd din decizii emoționale. Și 90% dintre traderi fac greșeli pe grafic din cauza faptului că au stări emoționale pe care nu le pot controla", a spus acesta.
Întrebat care este cea mai frecventă întrebare pe care o primește de la cei interesați de trading, Andrei Zaharia spune că majoritatea caută o rețetă rapidă pentru câștig.
„Oamenii caută shortcut-uri și întrebarea pe care o primesc cel mai des este: «Andrei, în ce să investesc ca să fac bani?». (...) Nu există o soluție magică. Hai să înțelegem fundamente, hai să înțelegem posibilități, hai să înțelegem riscuri, hai să înțelegem cine ești tu și să vedem dacă această modalitate investițională îți este potrivită", a concluzionat Andrei Zaharia.















