Sectorul britanic al serviciilor a crescut în mod neașteaptat în decembrie, cu cel mai ridicat ritm din mai mult de un an, susținând avansul economiei la sfârșit de an, relatează Bloomberg.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Indicele privind intențiile de achiziții ale managerilor din sectorul serviciilor a urcat în decembrie de la 55,2 puncte la 56,2 puncte, potrivit IHS Markit. Un nivel de peste 50 de puncte indică expansiunea activităților, scrie News.ro.
Împreună cu indicii referitori la industria prelucrătoare și construcții, datele Markit sugerează o creștere de 0,5% a economiei britanice în sectorul patru, ritm apropiat de cel obținut în trimestrul al treilea.
Indicele compozit PMI pentru toate cele trei sectoarele a urcat la cel mai ridicat nivel atins după iulie 2015.
Chiar dacă datele sugerează că economica continuă să evolueze bine după referendumul din iunie pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, riscurile există.
Încrederea în economie a oamenilor de afaceri din sectorul serviciilor rămâne sub media pe termen lung, respondenții citând ca surse de incertitudini Brexitul și alegerile care vor avea loc în unele state europene.
CITEȘTE ȘI Taxele și impozitele care nu vor putea fi plătite online vor fi desființate automatPresiunile inflaționiste continuă să se acumuleze, din cauza slăbiciunii lirei sterline și a costurilor mai mari ale alimentelor și carbunranților.
Prețurile percepute de companii au crescut în decembrie cel mai mult după aprilie 2011, potrivit Markit.
Un raport separat publicat joi de Camera britanică de Comerț afirmă că majorările de prețuri ale companiilor britanice vor fi inevitabile, din cauza costurilor mai mari.
Accelerarea inflației reprezintă o problemă pentru Banca Angliei, care anticipează încetinirea creșterii economice în 2017.
Banca Angliei a redus dobânda cheie la un minim record, după referendumul din iunie.