Excedentul de lichiditate a crescut înaintea deprecierii leului GRAFIC

Sistemul bancar și-a majorat excedentul de lichiditate în raport cu banca centrală în aprilie, chiar dacă la finele lunii cursul valutar a intrat sub presiune de depreciere și evoluția rezervelor BNR sugerează intervenții pentru susținerea leului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Excedentul de lichiditate a crescut înaintea deprecierii leului GRAFIC

Băncile au înregistrat un excedent mediu zilnic de lichiditate de 36,3 miliarde de lei în aprilie, în creștere cu 0,9 miliarde de lei față de luna precedentă, dar sub nivelul de 45 de miliarde de lei din februarie.

Atât martie cât și aprilie au fost marcate de întețirea presiunilor de depreciere a leului, în contextul unor șocuri suprapuse.

În martie, efectele războiului din Iran asupra cotațiilor produselor energetice (petrol, gaze lichefiate) s-au simțit și în piețele financiare ale țărilor emergente. În regiunea Europei Centrale și de Est monedele s-au depreciat în mare parte din martie, iar randamentele la titlurile de stat au crescut.

În cazul României, moneda a fost ținută de intervențiile BNR aproape pe loc, la un nivel de sub 5,1 lei/euro.

ULTIMA ORĂ Avertisment BCR: România poate intra în recesiune în toată regula în cazul ratării PNRR CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Avertisment BCR: România poate intra în recesiune în toată regula în cazul ratării PNRR

În aprilie însă, când presiunea războiului din Golf s-a ameliorat pe fondul armistițiului SUA-Iran, în plan local au apărut alte forțe care au presat activele în lei: PSD a ieșit de la guvernare și a depus apoi o moțiune împreună cu AUR împotriva cabinetului Bolojan.

Mișcarea politică s-a aprins practic la finele lunii aprilie, înainte de minivacanța de 1 mai, când cursul a început să crească și să spargă pragul apărat de BNR timp de un an.

Cursul a urcat pe piața interbancară până la aproape 5,3 lei/euro, un nou record istoric, pentru ca mai apoi să coboare la 5,22-5,23.

Rezervele BNR au scăzut cu 2,2 miliarde de euro în aprilie, din care circa 1,8 miliarde de euro fiind evoluții explicate de posibile intervenții în piață.

Când BNR vinde valută și cumpără lei, lichiditatea din piață scade, intervențiile valutare funcționând ca un instrument de sterilizare în acest caz.

Scade numărul de dosare deschise pentru insolvență CITEȘTE ȘI Scade numărul de dosare deschise pentru insolvență

Pe de altă parte, excesul de lichiditate este alimentat de intrările de fonduri europene sau de împrumuturile în valută ale guvernului. Acestea sunt schimbate direct la BNR, care emite lei noi contra valută – rezerva valutară crește, dar crește și emisiunea monetară. Trezoreria statului împarte leii în țară pentru plata obligațiilor diverse, sume ce în cele din urmă ajung în sectorul bancar, sub formă de depozite overnight.

Sumele plasate în bănci depășesc nivelul necesar al acestora și sunt plasate mai departe la facilitatea de depozit a BNR, care poartă o dobândă de 5,5% pe an, comparativ cu rata cheie de 6,5%, la care BNR ține operațiunile de politică monetară.

Faptul că lichiditatea nu a crescut în aprilie sugerează că media excesului de până la finele lunii a fost mai ridicată decât cea din luna precedentă, până la intervențiile prezumtive ale BNR din ultimele zile ale lunii.

Excedentul de lichiditate s-a menținut la un nivel suficient de confortabil luna trecută, astfel încât dobânzile au rămas țintuite: media de dobândă la tranzacțiile interbancare zilnice (pe baza căreia se calculează IRCC) la 5,58%, în timp ce media ROBOR la 3 luni s-a poziționat tot la 5,87%.

Economia Rusiei nu va fi salvată de prețurile ridicate ale petrolului, avertizează un institut de analiză apropiat guvernului CITEȘTE ȘI Economia Rusiei nu va fi salvată de prețurile ridicate ale petrolului, avertizează un institut de analiză apropiat guvernului

Aversiunea la risc s-a redus la începutul lunii mai, pe fondul anticipațiilor că armistițiul din Golf se va transforma în pace și Strâmtoarea Ormuz va fi deblocată. Titlurile de stat în lei au beneficiat semnificativ, cu o scădere a randamentelor de circa 40 de puncte de bază la sub 6,9% pe an pentru scadența pe 10 ani.

O analiză recentă a Erste arată că BNR ar putea să reducă excedentul de lichiditate în cazul prelungirii presiunii pe curs, ceea ce ar duce la creștere ratelor interbancare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2390 +0.0073+0.14 %
1 USD4.5912 -0.0123-0.27 %
1 GBP6.0731 +0.0021+0.03 %
1 CHF5.6838 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite