Explozie a importurilor în România de motorină și țiței, probabil de proveniență rusă. Până când mai poate importa produse petroliere din Rusia

Explozie a importurilor în România de motorină și țiței, probabil de proveniență rusă. Până când mai poate importa produse petroliere din Rusia
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 18 aug 2022

România și-a majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în pofida sancțiunilor impuse de UE, care însă intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an, relevă date analizate de Profit.ro.

De ce este important: Companiile românești mai pot importa țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar produse petroliere rusești, până pe 5 februarie 2023. Două treimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, până în acest an, în principal prin cele două terminale din portul rusesc Novorosisk. Prin terminalul onshore este exportat petrol rusesc, care ajungea inclusiv la Petrotel, Petromidia și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în prezent Petromidia și Petrobrazi.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Companii românești și străine au solicitat statului ajutoare de peste 6 miliarde lei pentru investiții. Statul s-a uitat în portofel și a aprobat...4 proiecte din 193 CITEȘTE ȘI DOCUMENT Companii românești și străine au solicitat statului ajutoare de peste 6 miliarde lei pentru investiții. Statul s-a uitat în portofel și a aprobat...4 proiecte din 193
Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

De asemenea important: România este importator net și de produse petroliere, în special motorină. Potrivit unor surse din piață, în 2021, 30% din necesarul de motorină a fost importat prin Marea Neagră din Federația Rusă, 90-95% prin terminalele Oil Terminal.

În prima jumătate a acestui an, cantitățile de motorină derulate prin operatorul de stat Oil Terminal s-au majorat de 2,5 ori, de la 532 mii tone la 1,33 milioane tone (peste o treime din consumul anual de diesel pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale), iar cele de țiței au crescut cu peste o treime, de la 1,66 milioane tone la 2,25 milioane tone.

Potrivit Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei de Drumuri, consumul anual de carburanți pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale este de 5,53 miliarde litri, din care 1,17 miliarde litri benzină (877 mii tone sau 21,12% din totalul de combustibil consumat anual) și 4,36 miliarde litri (3,6 milioane tone sau 78,87% din totalul de combustibil consumat anual).

Volumul ridicat de motorină derulat prin Oil Terminal ar putea avea ca explicație faptul că nu este în totalitate destinat pieței interne, ci o parte este, probabil, exportată în Ucraina.

Românii caută case în Dubai. Cele mai ieftine și cele mai scumpe proprietăți din Emiratele Arabe Unite - De la apartamente de 100.000 euro la case de peste 8 milioane euro CITEȘTE ȘI Românii caută case în Dubai. Cele mai ieftine și cele mai scumpe proprietăți din Emiratele Arabe Unite - De la apartamente de 100.000 euro la case de peste 8 milioane euro

Însă raportul dezechilibrat dintre consumul de diesel și cel de benzină arată de ce România este importator net de motorină.

Aceste cantități nu cuprind importurile efectuate de cea mai mare rafinărie din România, Petromidia (cu o capacitate anuală de procesare de 6,5 milioane tone), controlată de grupul kazah KMG, prin Rompetrol Rafinare, care deține propriul său terminal. Numai în primul trimestru, Petromidia a procesat un milion de tone de materii prime (țiței de import), în scădere față de perioada similară a anului trecut, ca urmare a sistării pentru 20 de zile a proceselor operaționale din rafinăria Petromidia, aflată în revizie tehnică programată.

În primele 3 luni ale anului, rafinăria Petromidia a produs 260 de mii de tone de benzină, respectiv 504 mii de tone de combustibil diesel și jet. În prima jumătate a anului trecut, Petromidia, care reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare din România, a procesat un total de 2,72 milioane de tone de materii prime (țiței de import).

Dacă adăugăm la cantitățile raportate de Oil Terminal și pe cele ale Petromidia, România a importat în prima jumătate a anului aproximativ 4,5 milioane tone de țiței, o cantitate de 3 ori mai ridicată decât producția internă din această perioadă, de 1,5 milioane tone.

Noi ieftiniri la benzină. La cât au ajuns acum prețurile CITEȘTE ȘI Noi ieftiniri la benzină. La cât au ajuns acum prețurile

Foarte probabil, o mare parte din motorina și țițeiul importate provine din Rusia, principalii 3 clienți externi ai Oil Terminal fiind companii înregistrate în Elveția, care pot mai ușor evita sancțiunile europene.

Astfel, Litasco, firma de trading a grupului Lukoil, și-a majorat cu 6% sumele achitate în primele 6 luni ale acestui an către Oil Terminal pentru serviciile prestate, de la 34 milioane lei în perioada similară a anului trecut la 36 milioane lei.

Un alt trader elevețian, Euronova Energies, a achitat către Oil Terminal o sumă de aproape 4 ori mai ridicată, de 13,6 milioane lei, comparativ cu 3,7 milioane lei în prima jumătate a anului trecut.

Maddox, altă companie înregistrată în Elveția, se situează pe locul al treilea, cu facturi achitate către Oil Terminal de 4,5 milioane lei, de 2,5 peste cele din primele 6 luni ale anului trecut.

Sumele achitate de Litasco și Lukoil România reprezintă 26,7% din totalul veniturilor Oil Terminal, peste cele achitate de cea mai importantă companie locală de petrol, OMV Petrom, care reprezintă doar 19,92% din total. Oscar Downstream ocupă cea de-a treia poziție în topul clienților interni și externi ai Oil Terminal, cu o pondere de 16,03% din total venituri.

Tesla, acuzată oficial că a promovat în mod fals funcțiile Autopilot și Full Self-Driving ale automobilelor CITEȘTE ȘI Tesla, acuzată oficial că a promovat în mod fals funcțiile Autopilot și Full Self-Driving ale automobilelor

Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: ”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR, iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”, a precizat Virgil Popescu.

Potrivit embargoului impus de UE importului de țiței și produse petroliere rusești, sunt exceptate cantitățile importate în urma executări contractelor încheiate până pe 4 iunie 2022 și a actelor adiționale ale acestor contracte semnate până pe 5 decembrie 2022. În cazul, produselor petroliere, termenul este extins până pe 5 februarie 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
import
țiței
motorină
rusia