”Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care și așa încrederea în instituțiile din România este destul de scăzută și noi nu vom susține o astfel de inițiativă, pentru că avem nevoie cât de cât de instituții care au anumită stabilitate.
Sigur, putem să criticăm ocupantul unei funcții, indiferent ce funcție este, dar dacă ne gândim la țara asta, avem nevoie de niște cadre stabile și e o decizie pe care o poate susține, sigur, partidul respectiv”, a declarat premierul Bolojan, la televiziunea publică, întrebat cum se raportează la inițiativa liderului AUR, George Simion, de suspendare a șefului statului.
Președintele AUR, George Simion, i-a cerut imperativ președintelui Nicușor Dan să desemneze săptămâna aceasta un prim-ministru, dar a anunțat în același timp că începe demersurile pentru suspendarea președintelui.
''Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan! Astăzi și mâine venim cu multe vești bune de la ședința extraordinară a Consiliului Național de Conducere al AUR'', anunță acesta.
Totodată, acesta îi cere șefului statului să desemneze săptămâna aceasta un premier.
''Îl somăm pe Nicușor Dan să desemneze săptămâna aceasta un premier, conform obligațiilor constituționale!'', a transmis George Simion.
În urmă cu o săptămână, Guvernul Veștea nu a primit numărul suficient de voturi pentru a fi învestit de Parlament, neprimind inclusiv voturile AUR.
Erau necesare 233 voturi favorabile.
Au fost doar 212 voturi exprimate, din care 189 pentru și 23 contra, din 287 parlamentari prezenți.
Acum, președintele ar trebui să formuleze o nouă propunere de premier. Dacă și aceasta va fi respinsă, se poate ajunge la dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate.















