Banii dați mită în dosarele trimise anul trecut în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) au însumat 431 de milioane de euro, o sumă comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanțarea programului de autostrăzi pentru anii 2016, 2017 și 2018, existând sectoare în domeniul achizițiilor publice în care corupția este generalizată, relevă datele prezentate, joi, de procurorul-șef al DNA, Codruța Kovesi.
"Există sectoare în domeniul achizițiilor publice în care corupția este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plățile aferente contractelor sunt condiționate de primirea unor sume de bani mascate prin înțelegeri frauduloase sau contracte fictive", a afirmat Kovesi, la bilanțul DNA pe anul trecut.
Anul trecut au fost trimiși în judecată un prim-ministru, cinci miniștri, 16 deputați și cinci senatori, de cinci ori mai mulți demnitari decât în urmă cu doi ani, fiind cel mai mare număr de astfel de persoane investigate de DNA pe parcursul unui an. De asemenea, peste 100 de primari și președinți de consilii județene au fost trimiși în judecată, practic o treime dintre președinții consiliilor județene fiind trimiși în judecată.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Kovesi a arătat totodată că aproape 500 de persoane cu funcții de conducere au fost trimise în judecată pe parcursul anului trecut, cu 30% mai mult față de 2014, ajungând însă la următoarea concluzie: "Dosarele aflate în lucru ne arată că nu am prins toți corupții".
"Cât timp planificarea unei achiziții publice nu va fi transparentă, se va folosi bugetul pentru achiziții supraevaluate. În continuare se vor folosi banii cetățenilor pentru achiziții de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiții pentru pacienți. Cât timp se poate decide discreționar ordinea efectuării plăților, vor fi în continuare funcționari care vor primi mită pentru a favoriza anumite firme", a arătat șeful DNA.
Conform datelor, au fost luate măsuri asigurătorii de aproape jumătate de miliard de euro, iar în dosarele DNA în care au fost pronunțate hotărâri definitive statul are de recuperat aproape 200 milioane euro, sumă care ar trebui să intre efectiv în bugetul statului dacă va fi executată de organele fiscale.
"De multe ori, în cauzele instrumentate de DNA sunt implicate persoane ce obțin profituri uriașe și beneficiază uneori de complicitatea unor autorități. Bunurile sunt deseori disimulate prin acte juridice fictive. Se folosesc companii off-shore. Se deschid conturi bancare în alte jurisdicții. Se achiziționează bunuri în alte țări", a arătat Kovesi.
Potrivit acesteia, principala provocare pentru DNA în această perioadă este determinată de creșterea continuă a volumului de activitate, numărul dosarelor ajungând la peste 11.000, dublu față de acum 5 ani.
Activitatea de urmărire penală a fost desfășurată de 97 procurori și fecare procuror a avut de soluționat în medie peste 110 dosare, număr mare care influențează durata de soluționare a cauzelor.
"În acest moment avem de soluționat peste 7.100 de cauze, dublu față de cât putem soluționa noi într-un an", a atenționat Kovesi, precizând că o primă rezolvare ar fi creșterea numărului de procurori și polițiști.