O rețea specializată în evaziune fiscală și înșelăciune, care lucra cu autoturisme aduse din Germania, a fost anihilată în această dimineață de către polițiștii și procurorii de la Direcția de Combatere a Crimei Organizate. Anchetatorii efectuează 78 de percheziții în Cluj, Mureș, Harghita, Satu Mare, Maramureș, Alba și București.
Rețeaua, formată din 54 de persoane, este suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 4,5 milioane de euro, prin achiziționarea de autoturisme din Germania, fără plata taxelo,r și revânzarea acestora în România, prin intermediul unor firme fantomă, astfel încît să fie evitată achitarea taxei pe valoarea adăugată. "Schema" a funcționat din 2009 și până în 2015, precizează surse judiciare.
"Membrii grupării ar fi structurat societățile comerciale pe mai multe paliere. Astfel autoturismele de lux ar fi fost achiziționate din străinătate prin 8 societăți comerciale(palierul 2) care le-ar fi vândut către alte 3 societăți comerciale controlate de membrii grupării (palierul 1), iar acestea din urmă le comercializau către beneficiarii finali (firme de leasing sau persoane fizice). De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că palierul 3 ar fi reprezentat un nivel intermediar fiind format, în general, din firme „conductă”, specializate în emiterea de facturi reflectând operațiuni fictive către firmele din palierul 2"., se menționează într-un comunicat al Poliției Române.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Cumpărători ai mașinilor au fost atât persoane fizice, cât și firme de leasing, mai notează anchetatorii.
Anchetatorii au 93 de mandate de percheziție și 11 mandate de aducere.