Acțiunile Tesla se depreciază cu circa 14% pe bursa de la New York în debutul tranzacțiilor de joi, după ce producătorul american de mașini electrice a raportat o pierdere trimestrială mai mare decât estimau analiștii, iar directorul tehnic al companiei a renunțat la post în favoarea unui rol de consilier.
Tehnologiile pentru condusul autonom au un efect transformator asupra Tesla și reprezintă cheia atingerii unei capitalizări de “jumătate de trilion de dolari”, potrivit directorului general al producătorului american de mașini electrice, Elon Musk.
Tesla vrea să atragă peste 2 miliarde de dolari din vânzarea de acțiuni și obligațiuni convertibile, șeful producătorului auto american, antreprenorul miliardar Elon Musk, indicând că ar putea cumpăra acțiuni în valoare de 10 milioane de dolari în cadrul ofertei.
Acțiunile Tesla au scăzut joi cu aproape 4%, analiștii de pe Wall Street fiind sceptici în privința cererii pentru automobilul de serie Model 3 și a capacității producătorului american de automobile electrice de a-și face loc pe piața din China, transmite Reuters.
Tesla va concedia 7% dintre cei circa 45.000 de angajați cu normă întreagă ai companiei și va renunța la personalul part-time și la contractorii nonesențiali, a anunțat directorul general Elon Musk.
Acțiunile Tesla au scăzut miercuri cu până la 8,4%, din cauza livrărilor sub așteptări de automobile Model 3 din trimestrul al patrulea și a reducerii prețurilor pentru toate vehiculele companiei, ca reacție la pierderea facilităților fiscale din partea guvernului federal american, transmite Reuters.
Rezultatele financiare publicate joi de Tesla pentru trimestrul al treilea au redus la tăcere criticii, iar analiștii de pe Wall Street au afirmat că producătorul de automobile electrice a depășit un moment de referință și ar putea să nu aibă nevoie să atragă fonduri, informații care au dus la creșterea acțiunilor companiei cu 12%.
Acțiunile Tesla s-au apreciat cu 19% în timpul tranzacțiilor dinaintea deschiderii ședinței de tranzacționare de luni, până la prețul de 315 dolari pe unitate, susținute de anunțul comisiei americane pentru bursă și valori mobiliare (SEC) privind soluționarea litigiului cu Elon Musk legat de încercarea acestuia de a delista producătorul auto de la bursa din New York.
Acțiunile Tesla au crescut joi cu peste 12%, după ce compania a convins investitorii că poate genera flux pozitiv de numerar și să obțină profit, în timp ce directorul general Elon Musk și-a cerut scuze pentru jignirile adresate în trecut unor analiști, transmite Reuters.
Acțiunile Tesla au scăzut miercuri cu peste 9%, în urma retrogradării ratingului companiei de către agenția de rating Moody’s, a investigațiilor autorităților americane pentru siguranța transporturilor, legate de un accident fatal, și a îngrijorărilor provocate de producția automobilului Model 3, transmite Reuters
Acțiunile Tesla s-au depreciat cu aproape 9% pe bursa de la New York în debutul tranzacțiilor de joi, după ce producătorul auto a raportat cea mai mare pierdere trimestrială din istoria sa.
Tesla a devenit luni cel mai mare producător auto american în funcție de capitalizare, depășind, chiar dacă pentru scurt timp, gigantul General Motors. La câteva zile după ce a trecut de Ford și a urcat pe locul al doilea, Tesla a reușit să revendice prima poziție în top, scrie MarketWatch.
Tesla a anunțat vineri că a atras aproximativ 1,2 miliarde de dolari, cu circa 20% peste suma planificată, printr-o vânzare de acțiuni și obligațiuni convertibile, înainte de lansarea pe piață a sedanului Model 3, transmite Reuters.
Tesla Motors va deveni una dintre cele mai mari companii din lume într-un deceniu sau două, o "gorilă" de 700 de miliarde de dolari, valoare de 20 de ori mai mare decât în prezent, consideră investitorul miliardar Ron Baron, care deține acțiuni la producătorul de automobile electrice, relatează Bloomberg.
Tesla Motors a atras capital suplimentar de 1,46 miliarde de dolari în urma vânzării a 6,8 milioane de acțiuni, fondurile urmând să fie utilizate, predominant, pentru dezvoltarea sedanului Model 3, informează MarketWatch.
Tesla Model X, SUV-ul lansat în toamnă de producătorul de automobile electrice Tesla, are o serie de probleme de construcție, potrivit unui articol publicat marți în versiunea online a Consumer Reports, care citează mai mulți proprietari ai mașinii. Ca urmare a raportului, acțiunile Tesla au închis, marți, în scădere cu 2,6%, după ce pe parcursul ședinței au coborât cu până la 4,6%.
Acțiunile producătorului de autovehicule electrice Tesla au coborât cu 7,3% în ședința de vineri, la 162,6 de dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimul an, pe fondul pesimismului investitorilor legat de vânzările noului Model X și de data la care ar urma să fie lansat pe piață Model 3, potrivit Yahoo Finance.