Cetățenii Statelor Unite ale Americii, care nu au nevoie de viză pentru a intra în România, vor fi exceptați și de la obligativitatea deținerii vizei de lungă ședere, care se eliberează la expirarea celor 90 de zile de ședere în țară fără viză. Între timp, cum a relatat Profi.ro, tocmai s-a împlinit un an de când un proiect de lege privind ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în SUA zace în Senatul american, iar românii așteaptă împlinirea promisiunii premierului Ciolacu că vor călători peste Ocean fără vize începând din 2025.
Stellantis, al treilea mare producător de autovehicule american, care deține mărcile Jeep, Chrysler și RAM, alături de celelalte 11 mărci europene, s-a retras de la cel mai cunoscut eveniment IT al Americii, CES, care va avea loc la începutul lunii ianuarie. În ultimii ani, constructorii auto au folosit acest salon de electronică pentru a-și promova cele mai sofisticate automobile.
Președintele sindicatului United Auto Workers (UAW), Shawn Fain, a declarat vineri că sindicatul nu își va extinde deocamdată greva împotriva celor trei mari producători auto americani din Detroit, dar a spus că membrii săi ar putea declanșa protrste la alte unități de producție, fără avertisment, în loc să aștepte până vineri pentru a-și anunța noile planuri, transmite Reuters.
Partidul Social Democrat (PSD) și-a prelungit de la 1 septembrie, pe încă un an, contractul de consultanță politică, în afaceri publice și în relațiile cu presa încheiat inițial toamna trecută cu firma americană de profil Chartwell Strategy Group, relevă date analizate de Profit.ro.
Partidul Social Democrat (PSD), cu cele mai multe mandate parlamentare și parte a coaliției de guvernare, a încheiat, pe un an, un contract de consultanță politică, în afaceri publice și în relațiile cu presa, cu firma americană de profil Chartwell Strategy Group, relevă un document analizat de Profit.ro.
Forțele Aeriene Române bagă în service aeronava militară C-130H Hercules primită ca donație de la Statele Unite în decembrie anul trecut, potrivit unui document al Companiei Naționale Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat atribuirea contractului clasificat "secret de serviciu" de proiectare și execuție a primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în urma unei proceduri de licitație restrânsă demarată în urmă cu mai bine de un an, în martie 2021.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a reluat licitația restrânsă pentru atribuirea unui contract clasificat secret de serviciu, de proiectare și execuție a primei faze de realizare a infrastructurii bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, estimat la 2,14 miliarde lei plus TVA, după ce procedura de achiziție fusese suspendată în ianuarie din cauza unei contestații.
Contractele futures pe indicii americani scad considerabil înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare, indicând că Wall Street se pregătește de un debut "roșu", în contextul escaladării tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.
Unitatea militară a Statelor Unite care operează scutul antirachetă de la Deveselu a transmis că soldații americani de la bază au petrecut weekendul urmărind finala Super Bowl a campionatului de fotbal american al SUA alături de două foste vedete ale National Football League și de două majorete ale unor echipe de top din NFL.
Proiectul de miliarde de euro de extindere, upgradare și modernizare a bazei, justificat chiar prin "revirimentul antagonismelor specifice Războiului Rece" și prin anexarea Crimeei de către Moscova, face la rândul său obiectul unui "război" administrativ, după ce rezultatul evaluării ofertelor depuse la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) a fost contestat de unul dintre concurenți.
Indicii americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins maxime record în ședința de marți, după ce Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a alimentelor și medicamentelor, a acordat ieri aprobarea completă vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech.
Indicii bursieri americani S&P 500 și Dow Jones Industrial Average au atins maxime record miercuri, pe fondul adoptării în Senatul SUA a unui pachet major de investiții în infrastructură.
Indicele bursier american S&P 500 a atins un nou maxim istoric după ce evoluția pieței muncii din SUA a depășit așteptările analiștilor.
Turiști americani urmează să fie autorizați să vină în Uniunea Europeană (UE) în lunile următoare, cu condiția să fie vaccinați împotriva covid-19, anunță președinta Comisiei Europene (CE) Ursula Von der Leyen într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT).
Indicii bursieri americani S&P 500 și Dow Jones Industrial Average (DJIA) au început săptămâna la noi maxime record.
Statul român a lansat prima etapă a megaproiectului de miliarde de euro de extindere, upgradare și modernizare a infrastructurii bazei militare aeriene Mihail Kogălniceanu, menită să transforme baza într-una dintre cele mai importante facilități NATO din regiune, printre argumentele cu care se justifică necesitatea investiției numărându-se și "revirimentul antagonismelor specifice Războiului Rece", dar și anexarea peninsulei Crimea de către Rusia în 2014, potrivit unui document oficial.
Oficialii americani analizează dacă să interzică americanilor să investească în companiile chineze Alibaba și Tencent, potrivit unor persoane apropiate situației, citate de Wall Street Journal, transmite Reuters.
Acțiunile europene au închis în creștere, pentru a cincea ședință consecutiv, și au atins un nou maxim al ultimelor 10 luni. Optimismul de pe burse este alimentat de programul de stimulare votat în SUA, speranțele legate de vaccinare și de acord post-Brexit semnat pe 24 decembrie.
Indicii bursieri americani au deschis în declin sedința de joi, în contextul în care economia SUA a înregistrat o scădere anuală record în trimestrul al doilea, de aproape 33%, și a intrat în recesiune tehnică.
Directorul general al companiilor Twitter și Square, Jack Dorsey, care are o avere de peste 7 miliarde de dolari, s-a angajat să ofere 3 milioane de dolari pentru susținerea unor experimente de alocare a unui venit universal pentru americani, relatează CNBC, citat de News.ro.
Acțiunile europene scad miercuri pe fondul temerilor legate de un nou val al pandemiei de Covid-19, după ce, în ședința anterioară, au urcat la maximul ultimelor două săptămâni.
Omul de afaceri susține că această sumă ar trebui plătită de stat ca despăgubire pentru secolele de sclavie în care au fost ținuți înaintașii populației de culoare din SUA, în cadrul unui "transfer de avere" menit să compenseze inegalitatea socio-rasială sistematică actuală din societatea americană care, potrivit lui, își are originea în anii de sclavie și ulterior de segregare suferiți de afro-americani.
După ce procurorii americani au arestat doi dintre suspecții care l-au ajutat pe Carlos Ghosn să evadeze din Japonia, au apărut mai multe pagini din documentul de acuzare depus la tribunal de procurori. El cuprinde toată povestea fugii lui Ghosn, așa cum a fost ea documentată de procurorii japonezi, pe baza înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere, pe baza înregistrărilor din documentele din aeroport și de la hoteluri.
Autoritățile federale americane au arestat două persoane, un fost militar al Beretelor Verzi și fiul său, suspectați că l-au ajutat pe Carlos Ghosn, fostul președinte al Renault și Nissan, să fugă din Japonia, unde se afla sub control judiciar.