Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție privind siguranța rutieră din UE, care vine cu o serie de măsuri pe care Comisia Europeană ar trebui să le ia, astfel încât să poată ajunge în 2050 la ținta de zero decese pe șosele. Printre măsuri se numără și introducerea de stimulente fiscale (subvenții) și de asigurări, pentru mașinile cu un nivel ridicat al siguranței (EuroNCAP). Măsura ar lovi direct marca Dacia, care a primit pentru cele mai noi mașini ale sale doar două stele.
Brokerii de asigurare au eliminat UNIQA Asigurari din lista ofertanților RCA după ce societatea a notificat intermediarii că, începând cu 1 octombrie, comisionul va fi redus la 1%, de la un nivel mediu de 11-12% practicat în piață. Anterior, compania a anunțat că vrea să iasă din piața RCA și, în acest context, a depus deja către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o cerere privind retragerea licenței RCA.
UNIQA Asigurari a notificat brokerii că, începând cu 1 octombrie, comisionul pe care îl va achita compania pentru intermedierea polițelor RCA va fi de 1%, de la un nivel mediu de 11-12% practicat în piață. Anterior, compania a anunțat că vrea sa iasa din piața RCA și, în acest context, a depus deja către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o cerere privind retragerea licenței RCA.
UNIQA Asigurari vrea sa iasa din piata RCA, iar in acest context a depus deja catre Autoritatea de Supraveghere Financiara - ASF o adresa in care solicita retragerea licentei RCA, conform celor declarate de Valentin COROIU, Vicepresedinte Directorat, UNIQA Asigurari.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o revizuire cuprinzătoare a normelor UE în materie de asigurări (cunoscute sub denumirea de „Solvabilitate II”), pentru a favoriza investițiile pe termen lung ale societăților de asigurări în redresarea Europei în urma pandemiei de COVID-19.
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, și-a majorat capitalul social cu 11,8 milioane de lei, la 47,3 milioane de lei, prin aport în numerar.
Acționarii Euroins România, al patrulea jucător pe piața asigurărilor la finele anului 2020, au aprobat o nouă majorare de capital în sumă de peste 120 de milioane de lei, fiind a trei operațiune realizată de companie în ultimele luni.
Asigurătorii se pregătesc pentru un impact de circa 18 miliarde de dolari în urma uraganului Ida în Statele Unite și Caraibe, potrivit companiei Karen Clark & Co(KCC), specializată în modelarea catastrofelor, transmite Reuters.
Romgaz a anulat licitația pentru achiziționarea unei polițe de asigurare de tip D&O (Directors&Officers), fără franșiză, pentru membrii Consiliului de Administratie și directorii executivi din cadrul companiei. Singura ofertă, propusă de Fast Brokers în luna februarie a acestui an, a fost inacceptabilă.
Daniela Covăcescu, cu 20 de ani de experiență în domeniul financiar-bancar și asigurări se alătură echipei de top management a Allianz-Țiriac Asigurări și preia funcția de Director de Operațiuni (Chief Operating Officer – COO). Din acest rol va coordona în mod direct o echipă de aproximativ 400 de specialiști și activitățile diviziilor de daune, IT și back-office.
Subscrierile grupului austriac UNIQA în România au însumat 48,8 milioane de euro în primul semestru al acestui an, în creștere cu 7% față de același interval din 2020, când a consemnat prime de 45,6 milioane de euro, pe fondul avansului volumului de vânzări pentru asigurările non-auto și asigurările de viață. De asemenea, profitul net a urcat la 3,7 milioane de euro, de la 3,5 milioane de euro în primul semestru din anul precedent.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre care prevede extinderea IMM Invest pentru a include și agenți și brokeri de asigurări în categoria beneficiarilor admiși la finanțare-garantare în cadrul programului. Proiectul de hotărâre vizează alinierea prevederilor normelor metodologice la intenția leguitorului de includere a activității agenților și brokerilor de asigurare în cadrul activităților eligibile.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri numirea lui Franz Weiler ca membru-președinte al Consiliului de Supraveghere la Uniqa Asigurări și Uniqa Asigurări de Viață.
Asirom Vienna Insurance Group a câștigat, în urma unei licitații, un contract de furnizare către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est de servicii de asigurare de sănătate pentru salariații instituției și dependentii acestora, pe o perioada de 24 de luni. Polița a fost semnată pentru 1,42 milioane de lei, de la un estimat la 2,1 milioane de lei.
Compania olandeză de asigurări Aegon a vândut afacerea sa din Europa de Est, inclusiv din România, către Vienna Insurance Group, într-o tranzacție de 830 milioane euro.
Pierderile economice provocate de catastrofele naturale și dezastre precum incendii sau accidente industriale sunt estimate la 77 de miliarde de dolari în primul semestru din 2021, sub media de 108 miliarde de de dolari din ultimii zece ani, a anunțat grupul elvețian de reasigurări Swiss Re, transmite AFP.
Asirom și BCR Asigurări de Viață, asigurători controlați de grupul austriac Vienna Insurance Group, vor să reabiliteze o clădire din centrul Capitalei, aflată lângă sediul Băncii Naționale a României (BNR), și s-o transforme într-o clădire de clasa A, cu spații de birouri și retail, care vor fi oferite spre închiriere, potrivit datelor Profit.ro.
În 2020, asigurătorii Membri UNSAR au plătit despăgubiri de peste 11 milioane lei pentru cele mai mari 50 de daune aferente asigurărilor de locuințe - în creștere față de anul 2019 cu 16%.
Piața asigurărilor din România a consemnat, în primul trimestru al acestui an, prime subscrise de 3,19 miliarde de lei, în creștere cu 8,2% față de nivelul atins în intervalul ianuarie - martie 2020. În primul trimestru al anului 2020, comparativ cu ianuarie - martie 2019, industria de profil a avansat cu 9%.
Compania germană de asigurări Allianz SE a anunțat că se așteaptă la cereri de despăgubiri de peste 500 de milioane de euro (589 milioane de dolari) în urma furtunii Bernd, care a provocat luna aceasta inundații catastrofale în vestul Germaniei, transmite Reuters.
Digitalizarea rapidă și de amploare a fost răspunsul concret al companiilor la restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, demers care a vizat atât procesele interne, cât și relația cu clienții. Într-un interval record de timp, companiile au implementat programe pentru munca de la distanță pentru aproape toți angajații. În paralel, relația cu clienții a fost adaptată la noua realitate, la dispoziția consumatorilor fiind puse o serie de instrumente digitale, cum ar fi plata online, consultanți virtuali sau semnătura electornică.
Omniasig Vienna Insurance Group, Groupama, Asirom Vienna Insurance Group și asocierea formată din Signal Iduna și Campion Broker au depus ofertă pentru furnizarea către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est de servicii de asigurare de sănătate pentru salariații instituției și dependentii acestora, pe o perioada de 24 de luni. Polița a fost estimată la 2,106 milioane de lei.
Veniturile totale din prime brute subscrise obținute de Asirom VIG în primele trei luni din 2021 s-au ridicat la 188 milioane de lei, cu 10 milioane de lei mai mult decât în același interval din anul anterior.
Hellas Direct, companie privată de asigurări online cu operațiuni în Grecia și Cipru, se pregătește să se extindă în România, după ce a obținut o finanțare de peste 30 milioane de euro de la BERD și alți investitori.
Allianz-Țiriac a subscris în primul trimestru din 2021 prime din asigurări de viață în creștere cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările de asigurări de locuință s-au majorat cu peste 17%. Aceste evoluții confirmă o schimbare de paradigmă în ceea ce privește atenția pe care oamenii o acordă protecției împotriva riscurilor. Creșterile de două cifre pe aceste segmente au dus ponderea asigurărilor de viață și non-auto la aproape 52% din subscrierile totale la finalul lunii martie 2021.