Producția de automobile din România a înregistrat în 2020 o scădere de 10 procente, mult mai mică, în comparație cu piața auto, potrivit informațiilor transmise de ACAROM. În ultimele luni, cele două uzine, de la Mioveni și Craiova, au avut o creștere importantă a producției, pe fondul revenirii cererii de automobile.
Hyundai Motor și Apple intenționează să semneze până în martie un parteneriat în domeniul automobilelor electrice și să înceapă producția în Statele Unite în jurul anului 2024, a relatat duminică publicația sud-coreeană Korea IT News, transmite Reuters.
Directorul general de la grupul auto german Volkswagen AG, cel mai mare producător de autovehicule din lume în funcție de numărul de unități vândute, se așteaptă ca automobilele autonome să fie disponibile la vânzare după 2025, transmite Reuters.
Uniunea Europeană ar putea ajunge în foarte scurt timp să-și poate produce necesarul de baterii electrice pentru vehicule, potrivit vicepreședintelui Maros Sefcovic. În prezent, China domină piața globală de baterii.
După creșterea din septembrie, industria auto din România raportează o scădere ușoară a volumului de autoturisme fabricate la cele două uzine, Mioveni și Craiova, în comparație cu anul trecut, însă totalul rămâne ridicat, în raport cu lunile anterioare.
Volkswagen Group va lansa un proiect-pilot în Grecia, pe o insulă situată în estul Mării Egee, în cadrul planului de introducere pe scară largă a vehiculelor electrice. Transportul pe insulă va fi înlocuit de vehicule cu propulsie exclusiv electric.
Producția de autovehicule din România a înregistrat o creștere semnificativă în luna septembrie, atât la uzina din Mioveni, unde sunt fabricate automobilele Dacia, cât și la Craiova, în uzina Ford.
Autovehiculele electrice au reprezentat 8% din vânzările de autoturisme în Europa în prima jumătate a acestui an, ceea ce le pune în poziția de a-și tripla cota de piață în acest an comparativ cu anul precedent, arată o analiză realizat de ONG-ul Transport & Environment, preluată de Reuters.
Comisia Europeană va propune ca UE să înăsprească și mai mult limitele pentru emisiile automobilelor, a anunțat publicația germană Sueddeutsche Zeitung, care citează un material intern al Executivului comunitar.
Ritmul de producție al celor două uzine de automobile din România, Dacia și Ford, a crescut în perioada iulie – august, în special ca urmare a intrării în producție a modelului Puma, comparativ cu anul trecut, însă după 8 luni, datele transmise de ACAROM arată un declin de peste 20%.
Două dintre cele mai importante companii din domeniul energetic din România, OMV Petrom și Enel, prin Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului italian, s-au aliat și au anunțat că vor instala, în următoarele luni, în stațiile de distribuție a carburanților din rețelele OMV și Petrom, 10 stații de încărcare rapidă pentru automobilele electrice.
ATP Trucks Automobile, producătorul de autovehicule de transport rutier din România, prin dealer-ul ATP Motors, a înregistrat vânzări de peste 2,8 mil. Euro în primul an al Truston în România, primul lot de basculante și betoniere fiind livrat integral.
Livia Dumitrescu, Legal&External Affairs Director și membru în echipa executivă a Vodafone România din ianuarie 2019, va prelua din toamnă conducerea operațiunilor juridice la Automobile Dacia, potrivit informațiilor Profit.ro.
Producția de autoturisme din România a crescut în luna iunie peste nivelul din mai, dar a fost mai mică decât cea din iunie 2019 cu aproape 20%, potrivit datelor transmise de ACAROM. Atât modelul Logan, cât și cele două modele cumulate ale Ford au crescut față de anul trecut.
Producția de autovehicule la cele două uzine din România, Dacia și Ford, a scăzut în luna mai cu 38,72%, fiind înregistrată astfel o revenire față de luna anterioară, în care producția fusese blocată complet.
OMV Petrom a instalat, în parteneriat cu Eldrive, cel mai mare operator de puncte de încărcare electrice din regiune, două stații de încărcare rapidă în două benzinării OMV din Bulgaria, urmând ca, în următorii doi ani, să extindă proiectul la alte 28 de benzinării din România și Bulgaria. Un ciclu de încărcare rapidă pentru 80% din capacitatea bateriei va dura aproximativ 40 de minute.
Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a realizat un document prin care cere guvernelor din Uniunea Europeană introducerea unui sistem de subvenții de tip Rabla la nivelul întregii uniuni, pentru a stimula repornirea piețelor auto și susținerea industriei. De asemenea, cere o regândire a legislației și o relaxare a normelor concurențiale.
Organizația Internațională a Constructorilor de Autovehicule (OICA) spune că industria auto globală își păstrează robustețea, deși a trecut printr-un an greu, 2019, iar acum se confruntă cu o criză uriașă.
Tesla concediază sute de angajați cu contracte temporare ai fabricilor de automobile și baterii din Statele Unite, unde activitățile sunt oprite ca urmare a restricțiilor impuse de autorități din cauza coronavirusului, au declarat trei angajați citați de CNBC.
Producătorul german de componente auto Dräxlmaier suspendă activitatea din România.
Producția de automobile din România a intrat într-o perioadă mai puțin reușită, chiar dacă avem două uzine cu un volum bun și un total de aproape 100.000 de vehicule, după numai două luni. Ford își menține ritmul de creștere, dar Dacia a fost nevoită să-și reducă producția pentru a doua lună consecutivă.
Producătorului german de componente auto Dräxlmaier vrea să-și extindă activitatea de la Timișoara prin construcția unei fabrici de baterii pentru mașini electrice și a unui centru de dezvoltare.
Producția Dacia din prima lună a anului s-a restrâns semnificativ, în comparație cu aceeași lună din 2019, ca urmare a scăderii cererii de pe cele mai importante piețe ale mărcii. Modelul Duster, vedeta uzinei de la Mioveni, a fost produs cu circa 10.000 de unități în minus. În contrast, producția Ford la Craiova s-a dublat față de anul trecut.
Deținătorii de autoturisme electrice vor putea ajunge fără probleme de la Iași până la Târgu Mureș (și invers), pe traseu fiind deja instalate 7 stații de încărcare.
MHS Holding, grupul de firme care include cea mai mare rețea de dealeri BMW din România, a anunțat afaceri în creștere în 2019, atât pe segmentul intern, cât și pentru diviziile din străinătate (Germania).