Zece companii românești, respectiv Annabella, Aramis Group, B&B Collection, Dobrogea Grup, Fox Com Serv, Grup Serban, Intertranscom, Promat Comimpex SRL, Romaqua Group Borsec, SC Diana SRL, au fost incluse în ediția de anul acesta a raportului “1.000 de companii care pot inspira Europa”, realizat de bursa de la Londra.
Mercedes B Class, care a devenit vehicul electric în ultima sa generație și care acum se vede nevoit să plece de pe piață din cauza vânzărilor slabe, va avea un înlocuitor, potrivit reprezentanților companiei.
Unul din costurile plătite de Mercedes-Benz pentru succesul său din ultimii ani pare să fie legat de calitate, dat fiind faptul că marca germană are cele mai multe rechemări dintre producătorii de mașini premium. Mai multe modele ale Mercedes-Benz, din segmentele compact și mediu, vor fi rechemate pentru defecțiuni electrice care pot genera deschiderea airbagului șoferului. În România sunt afectate 1.721 de automobile, lista cu seriile de șasiu fiind disponbilă pe site-ul ANPC.
Numărul de controale ale inspectorilor Antifraudă a scăzut ușor, potrivit celor mai recente date disponibile, care relevă însă o schimbare importantă de abordare în ce privește sesizările penale inițiate de oamenii Fiscului față de anii trecuți, când numeroase cazuri cu sume derizorii ajungeau în penal, iar măsurile asigurătorii dispuse după controale inopinate afectau activitatea companiilor, spune Dan Dascălu, partener D&B David și Baias. Este o tendință care trebuie salutată și o normalizare a abordării, afirmă avocatul.
Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe controversata Ordonanță de Urgență 79/2017, care prevede ”transferul” contribuțiilor sociale preponderent din sarcina angajatorului în cea a angajatului, și autoritățile au adoptat o nouă reglementare cu mare impact asupra mediului de afaceri din România, de data aceasta generând efecte juridice greu de înțeles și chiar în contradicție cu regulile de bază ale dialogului social din țara noastră, mai ales în condițiile unei lipse manifeste de corelație între cele două reglementări legale.
Grupul german B.Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori din lume în domeniul produselor medicale, cu afaceri de peste 6,4 miliarde euro anul trecut la nivel mondial, varsă peste 68 de milioane de lei (15 milioane euro) în filiala din România, pentru investiții care să asigure dezvoltarea acesteia pe termen lung. În aprilie, B.Braun a anunțat că pregătește construcția de la zero, până în 2020, a unei fabrici, a unui centru de cercetare și a unui nou centru logistic.
Platforma B0 a Alianței Renault - Nissan, pe care sunt construite toate modelele Dacia în prezent, se transformă în CMF-B, o platformă modulară ce va fi folosită de toate mărcile din alianță, inclusiv de Dacia. Primele modele care urmează să fie dezvoltate pe o nouă platformă nouă vor fi Logan și Sandero, generația a treia, care vor fi lansate în 2019. UPDATE: Uzina de la Mioveni este prevăzută să treacă la producția pe platformele CMF până în 2020.
Zece companii românești, Allview, B&B Collection, Complet Electro Serv, Elbi Electric & Lighting, Fan Courier, Gradinariu Import Export, Medist Group, Microfruits, Neptun, Vox Carrier, au fost incluse în raportul “1.000 de companii care pot inspira Europa”, realizat de bursa de la Londra.
Uzina Ford de la Craiova a produs pe 1 septembrie ultimul exemplar al monovolumului B-MAX, ca urmare a planurilor de înlocuire cu SUV-ul EcoSport. De la lansare, au fost construite 280.000 de exemplare, un volum modest pentru un automobil neexclusivist. Sfârșitul prematur al lui B-Max a fost cauzat, în special, de apariția sa tardivă, într-un moment în care piața a migrat masiv către caroserii de tip SUV.
Bancpost vine cu o noutate pe segmentul creditării și lansează platforma digitală completă de creditare – B.Digital – prin intermediul căreia clienții pot iniția online, de oriunde s-ar afla, o aplicație de credit de consum sau card de credit primind răspunsul băncii în timp real.
Se vorbește din ce în ce mai mult în aceste zile fierbinți de vară despre „transferarea” în întregime a contribuțiilor sociale (CAS și CASS) în sarcina angajatului, prin ceea ce Ministerul Finanțelor Publice a desemnat în comunicatul oficial din 27 iulie 2017 a fi „Preluarea de către angajat a CAS și CASS datorate de angajator începând cu data de 1 ianuarie 2018”. Se arată printre altele că „sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat”, dar și că „măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator”.
Grupul german B.Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori din lume în domeniul produselor medicale, cu afaceri de peste 6,4 miliarde euro anul trecut la nivel mondial, își extinde business-ul din România, deschizând, în Baia Mare, un nou centru al filialei Avitum, furnizor de produse și servicii de dializă și operator al centrelor de dializă.
Ford Motor a anunțat oficial că va înceta producția modelului B-Max la Craiova, începând cu luna septembrie. Motivul declarat este „modificarea de dinamică din segmentul B”, cauzele reale fiind vânzările tot mai slabe ale acestui model pe piețele globale.
Angelina Jolie a cumpărat proprietatea din Los Angeles care a aparținut lui Cecil B. DeMille cu 24,5 milioane de dolari, un preț record pentru zonă, după cum spun agenții imobiliari, informează Variety.
Compania amb Wine, producătorul vinurilor Liliac și parte a consorțiului austriac amb Holding, a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 1,25 milioane de euro, în creștere cu aproape 70%, de la 750.000 de euro în anul anterior. În 2017, compania vrea să obțină o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro, cu 20% peste cea de anul trecut.
Compania românească B&B, importatorul unic al brandului de cafea Bristot, a înregistrat anul trecut din comercializarea cafelei și a unor produse complementare, precum ceai, ciocolată caldă și siropuri, o cifră de afaceri de 3 milioane euro, în creștere cu 20% față de 2015, a declarat, pentru News.ro, directorul național de vânzări al companiei, Călin Țiplea, care estimează pentru 2017 o majorare cu 15% a afacerilor.
Grupul german B.Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori din lume în domeniul produselor medicale, cu afaceri de peste 6,4 miliarde euro anul trecut la nivel mondial, își va extinde business-ul din România, prin construcția de la zero, până în 2020, a unei fabrici, a unui centru de cercetare și a unui nou centru logistic.
Autoritățile române nu au reușit să găsească o soluție la criza vaccinului pentru hepatita B pentru copii, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, spunând că există o problemă a producătorilor la nivel european și că Norvegia are disponibile 10.000 de doze de vaccin, care nu se știe dacă pot fi administrate copiilor. În ceea ce privește vaccinul hexavalent, acesta va intra în țară la sfârșitul lunii, în timp ce vaccinul tetravalent a fost deja distribuit medicilor, a precizat Florian Bodog.
Producătorul belgian al vaccinului împotriva hepatitei B a anunțat, încă din 2016, autoritățile române că, din cauza unor motive de fabricație, până în ianuarie 2018 produsul nu va mai fi adus în România, pacienții cerând autorităților să caute soluții, chiar să împrumute din alte țări, deoarece peste 150.000 de copii ar rămâne neimunizați, a declarat, luni, Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Ministerul Sănății Publice a inițiat o licitație estimată la 281,97 milioane de lei, fără TVA, pentru cumpărarea unui număr maxim de 1,5 milioane de doze de vaccin hexavalent pentru o perioadă de 2 ani.
România este printre cele mai puțin punctuale țări din Europa în privința plăților comerciale, potrivit unui studiu realizat de compania italiană de consultanță Cribis D&B. Doar un sfert dintre companiile românești efectuează plățile rezultate din tranzacțiile comerciale înainte de data scadentă, sub procentajul raportat de Ungaria sau Lituania, însă peste media din Marea Britanie sau Grecia.
Vânzările Ford în Europa au crescut cu 8,4% în primele trei luni raportat la perioada similară din 2015, la peste 401.000 de mașini, cea mai bună performanță trimestrială a constructorului auto american începând cu anul 2010. Vânzările de autoturisme au avut cea mai bună evoluție din ultimii cinci ani, iar livrările de vehicule comerciale au atins cel mai ridicat volum începând cu anul 1993.
Avocații D&B David și Baias au obținut anularea irevocabilă a unei decizii de impunere de 50 milioane lei emisă unei multinaționale de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pe motiv că legislația românească contravine celei europene.
Compania austriacă S+B Gruppe, proprietarul clădirii de birouri Magheru One din centrul Bucureștiului, vrea să înceapă în primăvara următoare construcția unui hotel de 3 stele în apropierea Aeroportului Otopeni, investiție de 38 de milioane de euro, pentru care are deja finanțare și autorizația de construcție.