După ce părea că s-a înscris pe o traiectorie de atacare a unor noi maxime post-criză, indicele principal de la BVB a suferit un declin de peste 1% în ultimele 2 ședințe.
La BVB am consemnat o ședință electrizantă, cu activitatea de tranzacționare depășind reperul de 115 milioane lei, incluzând transferuri-mamut de tip deal și cu un salt consistent al acțiunilor celei mai mari bănci din România.
Deși indicele Dow Jones Average Industrial de la New York a bătut un nou maxim istoric în această dimineață, la BVB sesiunea a fost de derivă. Doar acțiunile SIF Oltenia au dat semne pozitive susținute de programul de răscumpărări, în timp ce titlurile Bittnet Systems și-au adâncit declinul într-un context în care piața percepe o dezangajare a fondatorilor, care au căzut sub pragul de deținere de 33%. La jumătatea lunii iunie o alertă de bulă speculativă pe acest emitent a venit chiar într-un articol Profit.ro, aceasta căpătând confirmare în piață.
Bursa românească a parcurs o sesiune corectivă, în care protagoniste au fost acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea. Vânzări sporite au ridicat volumele și pe acțiunile Bittnet Systems.
Indicele BET atinge un nou maxim post-criză, doar marginal peste cel atins săptămâna trecută. Mișcarea nu antrenează entuziasmul investitorilor, iar acest lucru se vede în volume.
În condițiile unui declin de 25% al tranzacțiilor intermediate, operatorul de piață Bursa de Valori București și-a redus drastic veniturile și profitabilitatea la S1.
La o zi după atingerea unui nou maxim post-criză, bursa românească a avut o sesiune neconcludentă, cu închideri divergente la nivelul indicilor. Interesul se menține însă destul de ridicat, fapt care se vede din volumele bune realizate pe acțiunea-fanion a pieței românești și din aprecierile punctuale pentru emitenți care au venit cu rezultate financiare în urcare.
Indicii bursieri din România au urcat pe noi maxime ale acestui an, mișcare însoțită de volume sporite în pofida faptului că cea mai mare piață de acțiuni a lumii, cea de la New York, a fost închisă de Ziua Națională a SUA. La BVB, însă, interesul unui investitor american pentru Oil Terminal aprinde acțiunile acestei companii, care sunt la a 4-a sesiune consecutivă cu o creștere de 15%. În aceeași zi, Fondul Proprietatea, care are la administrare o companie americană, a adunat cele mai mari volume din ultimul an și jumătate.
Tractată de acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea, bursa românească a atins cele mai ridicate valori din acest an. Mișcări corective ample pe acțiunile Digi și Bittnet Systems, în contextul unor evoluții sporite.
Indicii principali de la BVB au pierdut jumătate de procent într-o zi în care și bursele europene au avut deprecieri de o amplitudine apropiată. Aprecieri consistente pe volume sporite pentru acțiunile Bittnet Systems și oscilații neconcludente a titlurilor Digi.
E-Distribuție Muntenia, parte a grupului Enel România, a anulat licitația pentru reînnoirea licențelor Microsoft utilizate de companie și alte opt firme din grup, pe motiv că "au fost depuse oferte inacceptabile și/sau neconforme". La procedura de atribuire, estimată la 9 milioane de lei, fără TVA, pentru 2 ani, singura ofertă a fost depusă de Dendrio, companie din cadrul grupului Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu.
Dendrio, companie din cadrul grupului Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, a depus singura ofertă pentru reînnoirea licențelor Microsoft utilizate de nouă firme din grupul Enel România, contract estimat la 9 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
Compania Bittnet Systems și-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 8,96%, la 47,19 milioane lei, față de 43,31 milioane lei, iar profitul net s-a majorat substanțial. În contextul achizițiilor recente, activele s-au dublat.
Compania care operează portalul elefant.ro a adus la cota Bursei de Valori București obligațiunile sale în valoare de 7,65 milioane lei, scadente în 2021 și purtătoare ale unei dobânzi fixe de 9%. Având începuturi ca librărie online care a livrat 17 milioane de cărți, emitentul urmează tendințele din piața vânzărilor pe internet, unde urmărește să se extindă.
Compania de IT Bittnet Systems anunță decizia de majorare de capital pentru a implementa planul de incentivare a persoanelor cheie, un Stock Option Plan (SOP).
Acționarii majoritari de la Bittnet Systems, prima societate de IT din România tranzacționată în regim bursier, au înstrăinat 14% din acțiuni pe segmentul tranzacțioilor speciale ale sistemului alternativ de tranzacționare AeRO de la BVB.
Dendrio, companie din cadrul grupului Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, a finalizat preluarea activității de integrare IT&C a Crescendo International, urmărind venituri de 100 milioane lei în acest an. Anterior, Bittnet a plasat cu succes către 20 de investitori obligațiuni în echivalent de peste 2 milioane euro, pentru finanțarea achiziției Crescendo International.
Compania de IT Bittnet Systems a plasat cu succes către 20 de investitori obligațiuni în echivalent de peste 2 milioane euro pe care le va lista pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO de la BVB.
Compania Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlată de frații Logofătu, aduce astăzi la cota Bursei de Valori București emisiunea de obligațiuni corporative pentru care în luna iulie a realizat un plasament privat de 4,7 milioane lei. Cu o parte din bani, compania a decis să cumpere pachetul majoritar al Elian Solutions, specializată în furnizarea de soluții integrate (ERP) pentru diverse nișe de business, printre care imobiliare, producție, distribuție, agricultură, și să preia un sfert din Equatorial Gaming, unul dintre principalii jucători de pe piața de training din România.
Dendrio, companie din cadrul grupului Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, își unește forțele cu Crescendo International, furnizor de servicii și soluții integrate de IT&C, având în derulare un contract cu ANCOM de furnizare a unui sistem informatic destinat inventarierii la nivel național a rețelelor de comunicații. Ca parte a înțelegerii, companiile își vor uni forțele sub brandul dendrio, cu scopul de a crea un integrator IT&C regional reprezentativ, grupul Bittnet estimând astfel ca va ajunge anul viitor la peste 120 milioane lei în venituri consolidate, depășind ținta propusă de 100 milioane lei stabilită la începutul acestui an pentru a fi atinsă până în 2020.
Compania Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlată de frații Logofătu, a finalizat negocierile pentru preluarea pachetului majoritar al Elian Solutions, specializată în furnizarea de soluții integrate (ERP) pentru diverse nișe de business, printre care imobiliare, producție, distribuție, agricultură. Investiția se ridică la 510.000 lei, iar tranzacția, în urma căreia Bittnet va prelua 51,0082% din acțiuni, va fi încheiată până la finalul lunii august.
Compania Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlată de frații Logofătu, a finalizat oferta de vânzare prin plasament privat de obligațiuni corporative, operațiunea fiind încheiată anticipat, înainte de finalizarea perioadei de subscriere datorită suprasubscrierii ofertei, și fiind validate subscrieri de 4,7 milioane lei. Cu o parte din bani, compania va cumpăra pachetul majoritar al Elian Solutions, specializată în furnizarea de soluții integrate (ERP) pentru diverse nișe de business, printre care imobiliare, producție, distribuție, agricultură, și va prelua un sfert din Equatorial Gaming, unul dintre principalii jucători de pe piața de training din România.
Bittnet (BNET), integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, lansează brandul dendrio, prin care va furniza serviciile de integrator IT prestate anterior de cele două branduri Bittnet și Gecad Net. Bittnet a preluat Gecad Net în luna septembrie, într-o tranzacție anunțată de Profit.ro din primăvara anului trecut.
Compania Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlată de frații Logofătu, a semnat actele pentru atragerea unei noi finanțări din piață, de până la 50 milioane lei, atât prin majorare de capital social, cât și printr-o emisiune de obligațiuni. Cu o parte din bani, compania va cumpăra pachetul majoritar al Elian Solutions, specializată în furnizarea de soluții integrate (ERP) pentru diverse nișe de business, printre care imobiliare, producție, distribuție, agricultură, și va prelua un sfert din Equatorial Gaming, unul dintre principalii jucători de pe piața de training din România.
Compania Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlată de frații Logofătu, se pregătește să atragă noi finanțări din piață, de 50 milioane lei, atât prin majorare de capital social, cât și printr-o emisiune de obligațiuni. Cu o parte din bani, compania va cumpăra pachetul majoritar al Elian Solutions, specializată în furnizarea de soluții integrate (ERP) pentru diverse nișe de business, printre care imobiliare, producție, distribuție, agricultură, și va prelua un sfert din Equatorial Gaming, unul dintre principalii jucători de pe piața de training din România.