Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că Polonia va menține interdicția asupra importurilor agricole ucrainene și după data de 15 septembrie, chiar dacă Comisia Europeană ar decide contrariul, consemnează agenția EFE.
România și alte patru țări membre ale Uniunii Europene din vecinătatea Ucrainei vor adresa Bruxelles-ului o solicitare comună de a prelungi interdicția care vizează importurile de cereale din Ucraina dincolo de termenul limită de 15 septembrie, pentru a evita perturbări majore ale pieței, a declarat pentru Reuters ministrul agriculturii din Ungaria.
Polonia și Slovacia și-au justificat intenția de a prelungi embargoul privind importurile de cereale din Ucraina până la finele acestui an, respingând îngrijorările că decizia Rusiei de a pune punct unui acord internațional privind coridorul din Marea Neagră ar putea perturba aprovizionarea cu alimente, transmite Bloomberg.
Ultimul vas care a călătorit în cadrul unui acord negociat de ONU care permite exportul în siguranță de cereale ucrainene în Marea Neagră a părăsit portul Odesa duminică dimineața devreme, înainte de termenul limită pentru prelungirea acordului, potrivit unui martor Reuters și MarineTraffic.com.
Președintele rus Vladimir Putin a estimat sâmbătă că principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene, care expiră pe 17 iulie, nu a fost atins, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său sud-african Cyril Ramaphosa, relatează AFP.
Cotațiile la grâu și porumb au urcat pentru a doua sesiune consecutiv, pe fondul creșterii incertitudinilor privind exporturile de cereale ucrainene, transmit Reuters și Bloomberg.
În opinia lor, alimentele ar trebui să meargă în țările care au nevoie de ele, și nu în Europa.
Portul Constanța a devenit esențial pentru exportul către Europa a cerealelor din Ucraina, dar riscă să nu facă față cantităților estimate, mai ales că volumele s-ar putea dubla față de anii trecuți și capacitățile de stocare sunt insuficiente, arată o analiză Reuters.
2 milioane de tone de cereale rămase de la recolta din 2022 sunt depozitate acum în silozurile cehe.
Ucraina ar putea recolta în acest an o cantitate de grâu cu mult peste estimările oficiale de 17 milioane de tone, traderii și analiștii intervievați de Reuters apreciind că există șanse pentru o recoltă de grâu cel puțin 24 de milioane de tone.
Ucraina trebuie să fie pregătită să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, deoarece Rusia blochează practic livrările prin porturile de la Marea Neagră, a anunțat Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina, informează Reuters.
Statele UE au aprobat un sprijin financiar de peste 29,7 milioane de euro pentru fermierii din România afectați de importurile de cereale din Ucraina, majorând la aproape 40 milioane de euro finanțarea directă aprobată de la începutul anului pentru agricultorii români în contextul războiului din Ucraina.
Oficialii români iau în considerare măsuri pentru a acorda fermierilor locali acces prioritar în portul Constanța, în timpul sezonului de recoltare, ceea ce ar putea restricționa fluxul de cereale ucrainene.
Liderul rus Vladimir Putin a declarat că Moscova ia în considerare posibilitatea de a se retrage din acordul ce reglementează transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, motivând că Rusia a fost "înșelată" în ceea ce privește punerea în aplicare a părților din acest acord care se refereau la propriile sale exporturi, relatează Reuters.
Aruncarea în aer a unei conducte de amoniac, în Ucraina, considerată esențială în exportul ruse îngrășăminte, riscă să aibă un ”impact negativ” asupra Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, considerat crucial în aprovizionarea alimentară a lumii, amenință Kremlinul, relatează AFP.
Mai multe grupuri de agricultori polonezi au blocat punctul de trecere a frontierei cu Ucraina de la Medyka.
Comisia Europeană a prelungit restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Ministrul polonez al agriculturii a anunțat luni că a primit un proiect de regulament de la Comisia Europeană care prelungește până la 15 septembrie interdicția privind importurile unor produse alimentare ucrainene în cinci țări UE care se învecinează cu Ucraina, printre care și România, relatează Reuters.
Comisia Europeană a îmbunătățit estimările privind recoltele de grâu și rapiță pentru acest an în blocul comunitar, dar a redus previziunile referitoare la cele de porumb și orz, transmite Reuters.
Ungaria a cerut Comisiei Europene să prelungească restricțiile cu privire la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina în cele cinci state membre din Europa de Est, cel puțin până la finele lui 2023, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar al Agriculturii, Zsolt Feldman, transmite Reuters.
Vicepreședintele Asociației Grânarii, Tiberiu Stan, a afirmat că cerealele din Ucraina de bună calitate pleacă în Vestul Europei, iar marfa care este refuzată în urma controlului realizat în Portul Constanța rămâne în țara noastră. El a menționat că vine foarte multă marfă din Ucraina și nu este deloc în interesul României acest fapt deoarece fermierii nu-și mai pot exporta producția.
Mai mulți cumpărători din SUA au achiziționat recent aproximativ 210.000 de tone de grâu din Uniunea Europeană, grâu care potrivit traderilor ar urma să provină din Polonia și Germania, transmite Reuters
Miniștrii Agriculturii din cinci state membre UE - Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia - au cerut într-o scrisoare blocului comunitar să modifice și să extindă reglementările care restricționează importul de produse agricole ucrainene, a anunțat agenția poloneză de presă PAP, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află în vizită la Kiev, că se așteaptă ca UE să elimine restricțiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina, măsuri pe care le-a caracterizat ca fiind "dure" și "protecționiste", relatează The Guardian.
Când prețurile la cereale pe plan global au început să scadă anul trecut, după creșterea semnificativă înregistrată în primele luni ale războiului din Ucraina, ministrul Agriculturii de atunci din Polonia a cerut fermierilor să-și păstreze recoltele, în speranța obținerii unor profituri ridicate, dar acest pariu a fost un eșec pentru unii, se arată într-o analiză realizată de Reuters.