Producătorul de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu cele mai mari costuri de producție dintre producătorii majori locali, în primul rând din cauza sumelor enorme pe care trebuie să le plătească pe certificate CO2, și-a înjumătățit pierderile în primul semestru al anului, față de perioada similară din 2020.
Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, închide două grupuri de producție de electricitate până la finalul acestui an și disponibilizează un număr de peste 700 de salariați, din care 480 vor beneficia de venit lunar de completare, potrivit unui document guvernamental.
Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, pregătește externalizarea sucursalei Electrocentrale Craiova II, producătorul de agent termic pentru încălzirea centralizată a municipiului, precum și atragerea de investitori care să se asocieze cu CEO în companii mixte dedicate fiecăruia dintre proiectele de construire de centrale noi pe gaz, eoliene și solare incluse în planul de restructurare și decarbonare a Complexului, idee anunțată în premieră luna trecută la videoconferința Profit Energy.forum.
Alexandru Marcoci a fost ales președinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din țară.
Planul de restructurare și decarbonare al companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, a fost revizuit în urma obiecțiilor Comisiei Europene și se bazează pe atragerea de investitori care să se asocieze cu CEO în companii mixte dedicate fiecăruia dintre proiectele de construire de centrale noi pe gaz, eoliene și solare ale Complexului, proiecte care se vor bucura de sprijin și din partea băncilor, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului CEO, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național.
Grupul german de energie și utilități RWE, unul dintre cei mai mari deținători de mine de cărbune și de termocentrale ce produc electricitate utilizând acest combustibil din Europa, a reclamat statul olandez la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, acuzând că o lege adoptată de Haga în 2019 ce prevede închiderea treptată până în 2030, fără despăgubiri pentru investitori, a centralelor pe cărbune din Țara Lalelor încalcă Tratatul international al Cartei Energiei, încheiat în 1994 și care conține și prevederi privind protecția reciprocă a investițiilor străine în sectorul energetic.
Circa 60% din grantul de circa 1,18 miliarde lei aprobat recent de Guvern pentru a fi acordat companiei de stat Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, pentru ca acesta să aibă cu ce cumpăra certificatele CO2 aferente producției de anul trecut, ar putea proveni din banii încasați în monedă europeană de stat din privatizări și ținuți în Fondul național de dezvoltare, înființat în 2006 cu ocazia privatizării BCR.
Producătorul de energie termică Electrocentrale Constanța, controlat integral de Ministerul Energiei și care asigură agentul termic cu care este alimentat sistemul centralizat de încălzire al municipiului de la malul mării, a depus "documente preliminare" pentru a primi ajutor de stat de salvare, în condițiile în care are nevoie de peste 32 milioane lei până pe 25 aprilie pentru a-și îndeplini obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producția anului trecut, bani pe care nu îi are.
Prețul subvenționării directe de la bugetul de stat cu peste 241 milioane euro, a costurilor celui mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care mai trebuie să le achiziționeze pentru producția anului trecut, pregătită de Guvern, este supraaccelerarea închiderii centralelor pe lignit ale Complexului.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care prevede subvenționarea directă gratis de la bugetul de stat, nu printr-un împrumut, cum se preconiza inițial, cu peste 241 milioane euro, a costurilor celui mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care mai trebuie să le achiziționeze pentru producția anului trecut. Dacă Comisia Europeană nu va aproba planul de restructurare al companiei, în privința căruia a demarat o investigație aprofundată luna trecută, CE Oltenia va trebui să returneze banii statului, cu tot cu dobânzi.
FP, care deține 21,56% din acțiunile companiei, a discutat cu CE Oltenia, a evaluat planul de restructurare propus, dar, în opinia Fondului, este "incredibil de dificil, imposibil chiar" să justifice utilizarea numerarului pentru a menține compania solvabilă, a declarat managerul de portofoliu al FP, totodată CEO-ul administratorului Franklin Templeton, Johan Meyer, răspunzând unei întrebări a Profit.ro.
Investigația derulată de Comisia Europeană referitoare la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va mai dura câteva luni, însă statul român va ajuta compania să achiziționeze certificatele de emisii până la finele lunii aprilie fără penalități, a declarat, pentru Agerpres, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, confirmand o informație prezentată anterior de Profit.ro.
În februarie anul trecut, CE Oltenia a primit un ajutor de stat de salvare constând într-un credit de 1,2 miliarde lei acordat de MFP. Nu s-a pus nici un moment problema rambursării creditului, astfel că, potrivit legislației europene și naționale, Complexul a elaborat un plan de restructurare și decarbonare a activității, care însă a stârnit nemulțumirea autorităților de la Bruxelles.
Legislația UE prevede că o companie beneficiară de ajutor de stat de salvare trebuie să aibă o contribuție proprie semnificativă la acoperirea costurilor sale de restructurare pentru ca ajutorul să fie declarat compatibil, iar în cazul Complexului Energetic Oltenia, această contribuție se ridică la doar circa 200 milioane euro, dintr-un total estimat de 3,5 miliarde euro, arată Comisia Europeană în decizia sa de luna trecută de a deschide o investigație aprofundată asupra planului de restructurare și decarbonare prezentat de companie.
Erste subliniază totuși că va ține cont de faptul că multe state din ECE depind în continuare în măsură semnificativă de electricitatea produsă din cărbune și precizează că va sprijini tranziția acestora către o producție de energie cu impact mai redus asupra climei.
Comisia Europeană a anunțat că a deschis o "investigație aprofundată" pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de statul român Complexul Energetic Oltenia SA sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Cea mai recentă decizie a Bruxelles-ului după o astfel investigație a venit după mai bine de un an de la declanșarea formală a anchetei, în timp ce CE Oltenia trebuie să plătească în maximum 3 luni certificatele CO2 aferente producției pe anul trecut, al căror cost ar putea depăși 300 milioane euro.
Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Planul de restructurare al CE Oltenia prevede un sprijin de aproximativ 2 miliarde euro (9,93 miliarde lei), din care 1,33 miliarde euro (6,48 miliarde lei) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi și de împrumuturi.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a numit doi noi membri provizorii în Consiliul de Supraveghere, pe Constantin Vlad și Alexandru Marcoci.
Acționarii Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, au votat pentru renunțarea de către companie la calitatea de membru asociat al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, echipă de fotbal aflată în insolvență de 4 ani, confruntată cu riscul de a da faliment și care recent a fost exclusă din Liga 2.
Producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de stat prin Ministerul Economiei, speră ca planul său de restructurare și decarboneare să fie aprobat de către Comisia Europeană până la finalul anului, a declarat, la Profit Energy.Forum, Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului companiei.
Directoratul producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, companie de stat controlată de Ministerul Economiei vitală pentru siguranța funcționării sistemului energetic național, și-a avertizat public cei aproape 13.000 de salariați că nerespectarea măsurilor de protecție față de riscul infectării cu COVID-19 riscă să ducă în cele din urmă la blocarea activității, din cauza reducerii "drastice" a numărului de lucrători activi, și a subliniat că nu va face "nicio concesie pentru lucrătorii iresponsabili, respectiv va dispune cercetarea disciplinară a acestora, concomitent cu informarea autorităților statului, în vederea sancționării administrative sau chiar a cercetării penale".
Guvernul a modificat Codul Silvic prin ordonanță de urgență pentru a facilita scoaterea din fondul forestier a unor terenuri necesare continuării activității de extracție la carierele de lignit Roșiuța și Jilț Sud ale producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de stat prin Ministerul Economiei, în condițiile în care minerii de la Roșiuța declanșaseră o acțiune de protest, acuzând lipsa fronturilor de lucru și riscul de a-și pierde locurile de muncă, cauzate de lipsa aprobărilor necesare pentru defrișare.
Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților a eliminat un amendament introdus tot de ea la începutul lunii trecute la Ordonanța de urgență din februarie în baza căreia Guvernul a acordat Complexului Energetic Oltenia, controlat de Ministerul Economiei, un ajutor de stat de salvare constând într-un împrumut în valoare de peste 251 milioane euro, amendament care prevedea majorarea duratei de rambursare a împrumutului de la 6 luni la 2 ani.