Directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), Dan Nicolae Tivilichi, a anunțat, vineri, că în acest an au fost realizate investiții de peste 200 de milioane de euro în Portul Constanța, atât din partea companiei pe care o conduce, cât și din partea operatorilor privați.
Ediția de anul viitor a Festivalului Neversea va avea loc în perioada 4-7 iulie, pe o plajă din Constanța. Primele 10.000 de abonamente pentru acest eveniment vor fi puse în vânzare în 5 decembrie, transmite News.ro.
După Bancpost, Protecția Consumatorilor a sancționat și OTP Bank pentru cesiunea creditelor performante către un SRL din Olanda, parte din grupul financiar maghiar, operațiune pe care o consideră ilegală. Instituția reclamă încălcarea mai multor legi care impuneau restricții pentru astfel de tranzacții și consideră că societatea nu era autorizată să perceapă dobânzi și comisioane și a dispus ca acestea să fie restituite reclamanților. Un funcționar din cadrul CJPC Constanța s-a pus sub protecția legii și acuză autoritățile că nu au respectat legea în cazul cesiunilor de creanțe.
Peste 24.000 de deșeuri au fost găsite de reprezentanții ONG Mare Nostrum pe plajele litoralului românesc în această toamnă, cel mai murdar sector de plajă fiind cel din Constanța, iar cele mai curate în Costinești, Corbu și Mamaia Nord.
Asocierea formată din Asirom și Omniasig, asigurători români controlați de Vienna Insurance Group (Austria), a depus ofertă pentru asigurarea bunurilor proprietate publică și privată ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, contractul fiind estimat la 3,4 milioane de lei pentru 2 ani.
Retailerul Mega Image, parte a grupului Ahold Delhaize, a preluat cele trei supermarketuri cu restaurant/autoservire ale retailerului Adivin ’95 din Constanța, controlat de Adrian Vintilă, care a rezistat mai mulți ani marilor lanțuri, dar a intrat în insolvență la finele anului 2015, cu datorii de peste 12 milioane lei, începând ulterior, în toamna anului 2016, negocieri cu Mega Image pentru cedarea afacerii.
Secretarul de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al vicepremierului Viorel Ștefan, Lucian Pătrașcu, a declarat, marți, că Portul Constanța are capacitatea de a fi extins mult mai bine către Europa cu condiția dezvoltării conexiunilor pe căile ferate, pe calea rutieră și a navigației pe Dunăre.
Circulația rutieră pe Autostrada București - Constanța este închisă începând de marți și până în 4 noiembrie între Lehliu Gară și Drajna, județul Călărași, pentru lucrări de reparații la sistemul rutier, traficul urmând să se desfășoare pe calea 2, Constanța - București, în ambele sensuri, anunță Centrul Infotrafic.
Cazinoul din Constanța, între cele mai periclitate șapte situri din Europa în 2018, are nevoie de 12 milioane de euro fonduri alocate de Guvern pentru reabilitare, potrivit unui raport tehnic și financiar întocmit de reprezentanți Europa Nostra și ai Institutului Băncii Europene de Dezvoltare.
Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze din România și una dintre cele mai profitabile companii de stat, a anunțat joi că neplata sumei de 985.000 lei, din reeșalonarea negociată cu Electrocentrale Constanța, va conduce ”inevitabil” la sistarea livrărilor de gaze naturale, începând cu 1 septembrie.
Oficialii Bancpost spun că vor ataca în instanță procesul verbal de contravenție emis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța în instanță. Totodată, banca susține că eventualele sume care ar trebui restituite consumatorilor nu cad în sarcina băncii, ci în cea a cesionarului din Olanda, care a încasat sumele. Bancpost consideră că sumele menționate în presă reprezintă extrapolări estimate la întreaga piață.
Mai multe străzi din municipiul Constanța și din Mamaia au fost inundate duminică după amiază în urma unei ploi torențiale, circulația rutieră desfășurându-se cu dificultate în mai multe zone. Aproape 40 de reclamații au fost primite la Regia de Apă, echipe ale acesteia intervenind pentru îndepărtarea apei de carosabil.
Președintele Federației Patronatelor din Turismului Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a anunțat vineri, că dorește să candideze la Primăria Constanța, spunând că nu există un Europa un oraș aflat la malul mării care să aibă o economie atât de slabă.
Compania invocă creșterea cu 7,87% a costurilor cu energia electrică și cu 5% a celor de personal, precum și avansul cheltuielilor de amortizare, urmare a unei reevaluări a activelor, și sporirea costului îndatorării pentru finanțarea obiectivelor de investiții care aparțin domeniutui public at statului.
Problema este însă că, în prezent, nu există cadrul legal care să permită CNAIR concesionarea lucrărilor si serviciilor aferente spațiilor de servicii, pentru a asigura participanților la trafic serviciile impuse prin reglementări specifice, respectiv benzinării, stații de încărcare a mașinilor electrice, locuri de de parcare și odihnă, precum și magazine alimentare și restaurante.
Conducerea Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC) a anunțat miercuri că în toamna acestui an vor începe lucrări de dragaj în Portul Constanța, în urma cărora va fi adâncit bazinul portului de la 7 metri la 9 metri, fapt care va permite celor mai moderne nave RO-RO să intre în port. Valorea proiectului este de aproape 50 de milioane de euro.
Garanti Bank a acordat o finanțare de 11 milioane de lei unității medicale HEKA Hospital din Constanța. Finanțarea a fost acordată pe o perioadă de 10 ani, cu scopul transformării unei foste clădiri de birouri din centrul Constanței în primul spital privat din zona Dobrogei. Acesta deține un compartiment de primiri urgențe și își propune să atingă excelența în servicii extinse de chirurgie, si anume: chirugie generală, toracică, de ortopedie-traumatologie și laparoscopică.
Centrul Psihologic „Marea Neagră” a inaugurat o plajă terapeutică situată în statiunea Mamaia, aceasta fiind destinată tuturor categoriilor de persoane cu dizabilități. Zona se află în centrul stațiunii, în zona Cazino, și are o suprafață de 2.000 de metri pătrați, investiția fiind de 45.000 de euro
Compania națională aeriană Tarom a decis să amâne și lansarea cursei pe ruta Timișoara - Chișinău, planificată pentru 2 iulie, motivând prin solicitările reduse în această perioadă, după ce în urmă cu două săptămâni a renunțat, cel puțin deocamdată, la ideea de a opera curse pe linia Constanța – Chișinău, programate să înceapă tot în luna iulie.
Compania națională aeriană Tarom a renunțat, cel puțin deocamdată, la ideea de a opera curse pe linia Constanța – Chișinău, programate să înceapă în luna iulie.
Lanțul francez de brutării Paul a înregistrat anul trecut în România cele mai mari afaceri de la momentul intrării pe piața locală, în 2008, echivalent a aproape 10 milioane euro, profitul scăzând însă la circa 251.000 lei, cu un provizion de 458.401 lei, de la 2,4 milioane lei în anul precedent.
Experți ai Europa Nostra, cea mai importantă rețea europeană de patrimoniu european, și Institutul Băncii Europene de Investiții au sosit vineri în România pentru o misiune de patru zile în legătură cu Cazinoul din Constanța, care are ca scop reactivarea monumentului de la Marea Neagră, listat ca fiind unul dintre cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa în 2018, la nominalizarea Asociației ARCHÉ
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală controlează "comportamentul fiscal" al firmelor care utilizează platforma Portului Constanța Sud - Agigea pentru operațiuni de import, potrivit unui anunț al ANAF.
Directorul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, Bogdan Artagea, a anunțat că Tarom revine în județul Constanța urmând ca din vară să aibă o cursă către Chișinău. El a spus că vor fi cel puțin trei frecvențe pe săptămână, cursa urmând să fie operațională doar pe timpul sezonului estival. Deocamdată nu a fost stabilit prețul biletului.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la SIF Transilvania „a picat” atât propunerea de revocare din Consiliul de Supraveghere a lui Constantin Frățilă, cât și atragerea răspunderii directorului Mihai Fercală. Războiul dintre cei 2 protagoniști a rămas netranșat într-o AGA în care aceștia s-au acuzat reciproc că sunt infractori și că lovesc în valoarea SIF-ului. Nici soțiile combatanților nu au scăpat de a fi pomenite într-o sală de ședințe unde volumul decibelilor a fost foarte ridicat.