Magazinul online și noul hipermarket pregătite de Jumbo pentru România vor fi lansate în prima parte a anului viitor, cu cel puțin o lună mai târziu decât prevedeau planurile inițiale. Retailerul grec de jucării și decorațiuni și-a revizuit strategia de investiții în contextul pandemiei de coronavirus, avertizând acționarii că 2020 va fi “un an pierdut” din punct de vedere al performanțelor financiare.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor, a decis să amâne inaugurarea celui mai nou centru comercial din portofoliu, Shopping City Târgu-Mureș, investiție de 70 milioane de euro. Programată inițial pentru luna martie, deschiderea a fost acum amânată pentru trimestrul III.
Uzina Ford de la Craiova și-a crescut de astăzi capacitatea de producție. Începând de astăzi, a fost introdus și al doilea schimb în fabrică, cu aceleași măsuri de protecție care s-au dovedit a fi foarte eficiente.
Elbit Systems împreună cu Avioane Craiova și Romaero, au semnat un Memorandum de Înțelegere (MOU) pentru cooperare în domeniul Sistemelor de Avioane fără pilot (UAS) în vederea programelor preconizate ale Ministerului Apărării Naționale din România (MApN).
Președintele Ford România, Ian Pearson, a declarat, în timpul vizitei premierului Orban la Craiova, că Ford are nevoie de sprijin, ca afacere. „Industria noastră este vitală pentru economia românească, dar timp de aproape 7 săptămâni a rămas practic inactivă. Nu am înregistrat venituri deoarece piețele din Europa au fost blocate”. Pearson a amintit că Ford a început producția de viziere, atât pentru propriii angajați, cât și pentru alte instituții care au nevoie de ele.
Ford România a confirmat astăzi că muncitorii de la uzina din Craiova au reluat lucrul în condiții speciale, cu măsuri de protecție. Se lucrează, deocamdată, într-un singur schimb, atât în fabrica de vehicule, cât și în cea de motoare.
Ford România repornește astăzi uzina din Craiova, iar Dacia Renault repornește, tot astăzi, activitatea în cadrul Uzinei Mecanice și Șasiuri, respectiv Uzinei Vehicule.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo este afectat dramatic de restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, în ceea ce privește vânzările în toate piețele unde operează, inclusiv în România, fiecare lună cu magazine închise echivalând cu o scădere de 5% din cifra anuală de afaceri.
Peste 7.400 de aplicări au fost înregistrate astăzi în platforma IMM Invest, după primele 2 ore și jumătate de funcționare.
Ford România a anunțat că va reporni uzina din Craiova, pe 4 mai, cu o mulțime de măsuri de protecție a angajaților.
Peste 4.500 de firme au depus solicitări de finanțare în prima oră și jumătate de funcționare a platformei IMM Invest. Companiile caută credite bancare garantate de stat pentru capital de lucru sau investiții. Printre primele firme care au depus solicitări se numără și clubul de fotbal din Liga I Universitatea Craiova.
Un jandarm din Craiova a fost confirmat pozitiv cu Covid-19, iar 17 persoane de la unitatea unde bărbatul este angajat, contacți cu acesta, au fost izolate la domiciliu.
Ford România anunță că a cumpărat un aparat de testare pentru COVID-19, acesta fiind livrat spitalului din Craiova și va deservi întreaga regiune Oltenia.
Angajații Ford Craiova vor rămâne în șomaj tehnic până cel puțin pe 4 mai, interval în care vor încasa doar 78% din salariu, fabrica din Craiova urmând să fie închisă pe o perioadă prelungită.
Companiile auto au prelungit datele de redeschidere a uzinelor, deoarece epidemia de coronavirus este departe de a-și fi epuizat efectele dramatice pe continent. FCA, VW și PSA pregătesc deocamdată procedurile de redeschidere a activității pentru prima săptămână din aprilie sau chiar mai târziu.
Retailerul francez de materiale de construcții și amenajări interioare Leroy Merlin închide, temporar, toate magazinele din România.
Centrul comercial Mercur Center din Craiova își va întrerupe programul de funcționare, de luni 23 martie și până la data de joi 16 aprilie, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice.
UPDATE: Compania Dacia a confirmat oficial închiderea uzinei din România. Automobile Dacia închide temporar producția de la Mioveni, după ce ieri Ford Craiova a decis să își trimită angajații în șomaj tehnic.
Angajații Ford Craiova vor fi trimiși în șomaj tehnic, între 19 martie și 5 aprilie, interval în care vor încasa doar 78% din salariu.
Producția de automobile din România a intrat într-o perioadă mai puțin reușită, chiar dacă avem două uzine cu un volum bun și un total de aproape 100.000 de vehicule, după numai două luni. Ford își menține ritmul de creștere, dar Dacia a fost nevoită să-și reducă producția pentru a doua lună consecutivă.
CNAIR a anunțat că a avut loc depunerea ofertelor pentru procedurile de atribuire a contractelor de proiectare și execuție ale tronsoanelor 3 și 4 aferente Drumului Expres Craiova – Pitești, valoarea acestora fiind estimată la aproape 2 miliarde lei.
Ford Puma începe cu stângul o carieră care se anunță extrem de reușită. La o zi după ce modelul a fost lansat în rețeaua comercială a mărcii din România, compania a notificat autoritățile că trebuie să recheme în service primele câteva sute de modele deoarece au probleme cu airbagurile.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo a decis să reducă capitalul social al subsidiarei din Bulgaria cu peste 30 de milioane de euro, considerând că firma bulgară nu are nevoie de aceste fonduri pentru a-și continua operațiunile.
Producția Dacia din prima lună a anului s-a restrâns semnificativ, în comparație cu aceeași lună din 2019, ca urmare a scăderii cererii de pe cele mai importante piețe ale mărcii. Modelul Duster, vedeta uzinei de la Mioveni, a fost produs cu circa 10.000 de unități în minus. În contrast, producția Ford la Craiova s-a dublat față de anul trecut.
Ford România va livra în premieră autoturisme produse la Craiova pentru piața din Australia. Compania a anunțat că se pregătește să atingă un nou record al producției de vehicule din România, cu peste 1.000 de vehicule construite pe zi, câte unul la fiecare 67 de secunde.