Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a explicat, la Prima TV, de ce dobânzile la împrumuturi sunt mai mari în 2022, menționând că dincolo de inflație și de ratinguri este modul în care România s-a împrumutat în neștire în ultimii doi ani.
″Efectele șocului energetic au depășit semnificativ ce am anticipat noi la BNR. Niciodată nu s-au dus la prețurile la energie atât de mult în costul final (al produselor și serviciilor – n.r.)″, a declarat recent guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creștere cu 0,4%, iar cel al zonei euro cu 0,3%, în trimestrul trei din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, iar Irlanda, Cipru, Malta și România au avut cel mai semnificativ avans, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa din ultimii 22 de ani, de aproape 800% potrivit un ei hărți publicate de Reddit, în baza datelor Statista.
UE urmează să propună o taxă pentru vaping la nivelul blocului european, într-un efort de a reorganiza impozitarea industriei tutunului. Măsura ar dubla accizele în statele membre cu taxe reduse pe țigări, potrivit unui proiect de document al Comisiei Europene, scrie Financial Times.
Economia germană a crescut în trimestrul al treilea mai mult decât sugerau cifrele preliminare, datorită consumului privat, ceea ce alimentează speranțele că recesiunea care se apropie nu va lovi atât de puternic precum se credea inițial.
Creditul neguvernamental a scăzut în octombrie, prima lună în care soldul scade de după mai 2020, când economia era în lockdown în faza inițială a pandemiei COVID 19. Evoluția vine pe seama scăderii soldului de împrumuturi în lei, în condițiile în care finanțarea în monedă națională s-a scumpit accelerat în ultimele luni. Depozitele rezidenților au scăzut și ele în octombrie.
Banca Națională a României consideră ”deosebit de îngrijorătoare” creșterea deficitului de cont curent la un nivel peste așteptări în acest an și menținerea lui la un nivel ridicat și în 2023, ca urmare a riscurilor asupra inflației, costurilor de finanțare și a sustenabilității creșterii economice. BNR vede o încetinire a dinamicii produsului intern brut pe parcursul anului viitor și se așteaptă și la frânarea dinamicii salariilor în viitorul apropiat.
Finanțele s-au descurcat bine în acest an cu menținerea sub control a deficitului bugetar, dar situația se complică pe final de an, în contextul în care dinamica veniturilor încetinește și taxele și impozitele pe consum au început să aducă bani sub așteptări, spune Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank România, la Maratonul Fiscalității, organizat de Profit News TV. Anul viitor va fi mult mai dificil, în contextul în care economia încetinește și statul nu va mai beneficia de creșterea nominală de peste 20% a produsului intern brut umflată de inflație. Creșterea pensiilor cu 12,5% este considerată rezonabilă de către economistul ING, care atrage însă atenția că și în 2023 inflația se va menține ridicată, ceea ce va duce la scăderea veniturilor reale.
Economistul Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, atrage atenția că trecem printr-un context internațional care susține creșterea inflației și arată spre guverne care și-au închis singure opțiunile cu datoria ridicată generată în ultimul deceniu și din care au ca singură ieșire tot creșterea prețurilor. Societatea este și ea aplecată spre opțiuni, cum sunt politicile redistributive și cele de mediu, care presează tot spre o inflație mai mare.
În loc să o ia la deal, așa cum era de așteptat după o nouă rundă de majorare a dobânzilor BNR, ratele din piața interbancară au luat-o la vale și-au coborât sub nivelul la care erau în septembrie, astfel că se prefigurează o creștere mult mai lentă a IRCC decât în trimestrele anterioare. Și media cotațiilor ROBOR și-a domolit creșterea și e aproape de nivelul din vară. Evoluția pare corelată cu relaxarea condițiilor de lichiditate.
Inflația a umflat și veniturile sistemului bancar, care a încheiat trimestrul al treilea cu un profit în creștere cu 24% față de perioada similară a anului trecut și cu circa 4% față de T2. Pe primele 9 luni profitul a depășit 7,6 miliarde de lei și ar putea urca în premieră la peste 10 miliarde de lei la finele anului.
Divizia de cercetare a Băncii Comerciale Române a redus substanțial prognoza de creștere economică pentru anul în curs și pentru următorul, după ce Institutul Național de Statistică a venit cu o nouă revizuire amplă a datelor de creștere din trimestrele anterioare. Economistul șef al BCR arată că datele cu frecvență ridicată sunt în contradicție cu creșterea oficială a economiei din trimestrul al treilea.
Economia europeană a încetinit puternic în trimestrul al treilea, opt dintre statele UE care au raportat date consemnând scăderi raportat la trimestrul precedent, potrivit Eurostat. România și Cipru au înregistrat cel mai mare avans trimestrial, în timp ce economia Ungariei s-a contractat pentru prima oară în ultimii doi ani.
Economia a continuat să crească în trimestrul al treilea din acest an comparativ cu trimestrul al doilea, dar dinamica foarte ridicată din prima jumătate a anului a fost recalculată de Institutul Național de Statistică, care a venit din nou cu revizuiri foarte mari ale datelor, care vor surprinde iar economiștii. Dinamica a frânat în termeni anuali, pe seria brută, deși era așteptată o accelerare.
Banca Națională a României a revizuit în sus prognoza de inflație pentru finele lui 2022 de la 13,9% la 16,3%. Și în 2023 inflația va fi mai ridicată decât estima anterior banca centrală – în loc de 7,5% prețurile de consum ar urma să crească cu 11,2%. Abia în 2024 inflația ar urma să revină la un nivel de o singură cifră. În trimestrul al treilea din 2024 inflația ar urma să stea în afara țintei, la 4,2%.
Populația și firmele și-au schimbat comportamentul. Până în urmă cu un an aproape că nu merita drumul la bancă pentru a pune cash-ul sau disponibilitățile din contul curent într-un depozit pe 3 sau 6 luni.
Prețurile au continuat să crească în octombrie față de luna precedentă, însă rata anuală a inflației a scăzut cu 0,6 puncte procentuale față de septembrie la 15,3%, inclusiv pe fondul unui efect de bază.
Lira sterlină s-a depreciat puternic în raport cu dolarul joi, după ce Banca Angliei a semnalat că nu va merge atât de departe cu creșterea dobânzilor pe cât se așteaptă piețele.
Economia germană, cea mai mare din UE, a crescut în mod neașteptat în trimestrul al treilea, amânând o recesiune la care analiștii se așteaptă în continuare din cauza inflației în creștere și a crizei energetice.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a îmbunătățit estimarea de creștere economică a României pentru anul 2022, de la 3,5% anterior (prognoza din vară) la 4,6%, dar a înrăutățit așteptările pentru anul următor la 2,8%, față de 3,7% anterior. Estimarea pentru 2023 va fi folosită de către Ministerul Finanțelor pentru a pregăti proiectul de buget în perioada următoare.
Economia SUA a crescut în ritm solid în trimestrul al treilea, revenindu-și după două trimestre de scăderi consecutive, în condițiile în care consumul privat a rezistat în fața inflației ridicate și a majorărilor rapide ale dobânzilor de către Rezerva Federală.
Creditul intern acordat de bănci a crescut din nou puternic în septembrie, după o lună august foarte slabă în contextul ultimilor ani. Firmele și-a crescut cu un nivel record datoriile în valută, pe fondul creșterii costului pentru împrumuturile în lei.
Banca Națională a României anticipează o încetinire puternică a dinamicii economice în a doua parte a anului curent, ca urmare a impactului războiului din Ucraina și a sancțiunilor asociate. Mai mult, BNR vede semne de răcire a pieței muncii, ceea ce ar duce la o frânare a creșterii salariilor, chiar în contextul inflației ridicate.
Grupul italian Enel poartă negocieri cu mai multe bănci pentru o linie de credit garantată de stat în valoare de 16 miliarde de euro, fonduri menite să acopere riscurile legate de instrumentele financiare derivate în contextul creșterii prețurilor energiei, potrivit unor surse citate de Bloomberg.