Guvernul a încasat în prima jumătate a anului peste 10 miliarde de lei din taxarea sectorului energiei electrice, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Cea mai mare parte a acestei sume vine din TVA, 6,2 miliarde de lei, urmată de dividendele primite în acest an (din rezultatele anului trecut) de la companiile pe care statul le controlează sau la care este acționar. Cea mai mare parte a banilor din dividende a venit de la o singură companie, Hidroelectrica.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), a demarat proiectul construirii a două unități noi de transformatoare în stația de transformare București Sud, pentru creșterea siguranței în alimentarea cu electricitate a consumatorilor din zona sudică a Capitalei.
Importul de energie electrică a crescut în 2021 cu 513 GWh față de anul precedent, iar exportul s-a majorat cu 1.106 GWh (+23%) comparativ cu 2020, când a fost de 4.809 GWh, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Viteza cu care crește piața de automobile electrice din Europa va declanșa un avans în progresie geometrică și pe piața de stații și servicii de încărcare, cererea fiind din ce în ce mai mare. Un studiu care urmărește modelul de dezvoltare a rețelei de stații spune că nu benzinăriile vor fi locurile preferate pentru amplasarea lor.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, la Prima TV, că prețurile finale pentru români la energie nu au fost modificate, indiferent câte modificări legislative au fost în acest an, precizând că nimeni nu va plăti în țara noastră mai mult de 1,3 lei pentru energia electrică.
Electrica afișează la 9 luni un câștig pretaxare EBITDA de 1,10 miliarde lei, după o etapă de pierderi în care compania a fost afectată de bulversările din sectorul energetic.
Companiile cu activități de comercializare a energiei electrice, furnizori finali, dar și traderi, au înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit net de 1,16 miliarde de lei, arată date ale Ministerului Finanțelor, de 4,3 ori mai mare comparativ cu prima jumătate a anului trecut. Veniturile au crescut în această perioadă de două ori și au ajuns la 26,44 miliarde de lei. Perioada a fost marcată de o creștere accelerată a prețurilor la energie, evoluție vizibilă în veniturile, dar mai ales în profiturile companiilor cu astfel de activități.
Comisia Europeană a propus un nou mecanism destinat să conducă la diminuarea prețurilor la electricitate, ca alternativă la varianta plafonării prețului gazelor naturale folosite în producția de energie electrică, o idee care provoacă în continuare diviziuni în rândul statelor membre, transmite AFP.
Vicepremierul de la Kiev Irina Vereshchuk a făcut un apel către ucrainenii refugiați în străinătate din cauza războiului declanșat de Rusia să nu se întoarcă acasă în această iarnă, scrie rbc.ua.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia a aplicat două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei companiei Electrica Furnizare pentru neemiterea facturilor către clienți. Amenzile au fost aplicate după ce comisarii de la protecția consumatorilor au înștiințat furnizorul de electricitate despre faptul că au primit numeroase sesizări de la consumatori care se tem că vor primi facturi mari și au cerut firmei să emită facturile.
Factura la curent în luna februarie a anului viitor va costa, în unele zone ale țării, cât salariul minim net pe un an. Adică peste 15.000 de lei, potrivit celui mai sumbru scenariu. Aceasta se va întâmpla în orașele în care sistemele de termoficare sunt deja în colaps, iar oamenii vor fi nevoiți să folosească doar energia electrică atât pentru a se încălzi, cât și pentru încălzirea apei menajere.
Compania controlată de guvern Transelectrica SA a făcut publice imagini cu una dintre cele mai dificile operațiuni tehnice din proiectul proiectul de construire a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a finalizat realizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale la nivel național (POSF), informează ANRE printr-un comunicat.
„Dacia va fi campionul motoarelor cu combustie atât timp cât vom putea”, spune Denis le Vot, CEO-ul mărcii Dacia, indicând și care va fi parcursul mărcii românești în era electrificării.
Tranzacția dintre CE Oltenia și Tinmar, firmă care a fost supusă în ultimul timp mai multor controale ale instituțiilor statului român, în urma căreia urma să fie înființată o companie mixtă pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice și a centralei electrice pe gaze naturale de la Turceni, a fost respinsă de principalul acționar al CE Oltenia, statul român, care deține o participație de 77,15%.
Operatorii feroviari vor avea posibilitatea de a deveni prosumatori de energie electrică, urmând să fie compensați cantitativ de către furnizorii lor pentru diferența dintre volumul de electricitate pe care locomotivele lor îl consumă în mers și cel reintrodus în rețea prin intermediul așa-numitelor ″frânări recuperative″, prin care energia cinetică generată de frânare este convertită în curent electric.
În contextul unui raliu furibund pe bursele dezvoltate, și la BVB am consemnat o ședință „verde”.
Aproximativ 140 de milioane de locuitori din Bangladesh nu aveau curent marți, în urma unei defecțiuni a rețelei electrice, care a antrenat o pană generală, anunță compania de electricitate și Guvernul, relatează AFP.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare notificată de România în valoare de 390 de milioane de euro, puse la dispoziție parțial prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru a sprijini producerea energiei în instalații de cogenerare de înaltă eficiență conectate la rețelele sistemului centralizat de termoficare.
Divizia de mobilitate a Stellantis, Free2move, a înceiat un acord cu Uber Franța, pentru electrificarea până la 50% a flotei de mașini în următorii trei ani. Acordul deschide un potențial enorm de vânzare a vehiculelor electrice către șoferii Uber.
Într-un context de presiune la vânzare pe activele de risc la nivel internațional și bursa românească a avut o sesiune „roșie” care a dus pe un nou minim.
Guvernul francez încearcă să găsească noi soluții alternative la actualul program de subvenționare a achizițiilor de automobile electrice, în special pentru persoanele cu venituri mici, care nu își permit vehicule electrice nici măcar la prețurile de tip Rabla.
După una din cele mai mari deprecieri din ani în ședința precedentă, indicii principali ai bursei românești au înregistrat un ricoșeu anemic.
Dacia a prezentat la Paris, în cadrul unui eveniment special, un nou concept-car, care reprezintă un veritabil manifest al evoluției mărcii în virtutea planului Renaulution. Conceptul nu a fost creat pentru a deveni o mașină de serie, dar elementele sale și spiritul acestui automobil vor trasa linia după care Dacia va intra în era electrificării.
Guvernul i-a obligat prin ordonanță de urgență pe producătorii de electricitate ca, de la 1 septembrie, să vândă energia pe care o mai au disponibilă până la finalul anului, prin contracte bilaterale negociate direct, doar furnizorilor care au în portofoliu clienți finali, distribuitorilor de energie, operatorului de transport Transelectrica, precum și celor mai mari clienți noncasnici care, precum Alro.