DOCUMENT Finanțe - Veniturile firmelor care comercializează energie au crescut de două ori în prima jumătate a anului, iar profitul net de peste patru ori

DOCUMENT Finanțe - Veniturile firmelor care comercializează energie au crescut de două ori în prima jumătate a anului, iar profitul net de peste patru ori

Foto dreamstime.com

Marius Oncu
Marius Oncu
scris 10 nov 2022

Companiile cu activități de comercializare a energiei electrice, furnizori finali, dar și traderi, au înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit net de 1,16 miliarde de lei, arată date ale Ministerului Finanțelor, de 4,3 ori mai mare comparativ cu prima jumătate a anului trecut. Veniturile au crescut în această perioadă de două ori și au ajuns la 26,44 miliarde de lei. Perioada a fost marcată de o creștere accelerată a prețurilor la energie, evoluție vizibilă în veniturile, dar mai ales în profiturile companiilor cu astfel de activități.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Trebuie menționat că nu toate companiile care comercializează energie au avut rezultate bune. Unele astfel de companii, printre care Enel Energie sau Enel Energie Muntenia, au raportat pierderi.

De altfel, activele din România ale Enel se află și pe o listă a grupului italian pentru o potențială vânzare. Profit.ro a scris, la finele lunii octombrie, că PPC (Compania Publică de Electricitate a Greciei) pregătește o mișcare importantă de expansiune pe piața energetică, vizând să achiziționeze 70% din filiala grupului italian Enel în România, într-o tranzacție care evaluează întreaga companie Enel România la 1,8 miliarde euro.

Recent, Bloomberg a scris, citând surse, că grupul italian analizează noi vânzări de active din afara Italiei, în ideea de a-și reduce datoriile de 70 de miliarde de euro și a finanța noi investiții. Planul Enel poate include vânzarea de participații în țări precum România, Grecia, Australia și Columbia, au precizat acum sursele Bloomberg.

PSD nu mai susține creșterea impozitelor pentru locuințe de la 1 ianuarie. Decizia PSD nu a fost discutată încă în Coaliție, cu PNL și UDMR - surse CITEȘTE ȘI PSD nu mai susține creșterea impozitelor pentru locuințe de la 1 ianuarie. Decizia PSD nu a fost discutată încă în Coaliție, cu PNL și UDMR - surse

Guvernul a recurs la măsuri de supraimpozitare a traderilor de la 1 septembrie și a înăsprit taxarea și pentru producători, în condițiile în care majorările de prețuri au fost considerate excesive.

Companii cu pierderi - listă întocmită de Finanțe

DOCUMENT Finanțe - Veniturile firmelor care comercializează energie au crescut de două ori în prima jumătate a anului, iar profitul net de peste patru ori

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
energie
energie electrica
furnizori energie electrica
traderi
impozit
profit