Modele BYD lansate în anul 2021 și cu un kilometraj parcurs foarte mic sunt aglomerate în parcuri de mașini, unde nu sunt utilizate. Imaginile capturate cu aceste autovehicule sunt asemănătoare cu cele ale unor munți de biciclete din deceniul trecut, rezultate dintr-o schemă ponzi.
China și-a început deja dominația la nivel global în industria auto, profitând de tranziția la motoarele electrice, care nu mai au probleme de poluare și emisii de CO2. Subvențiile acordate de statul chinez pentru diverse stadii ale producției de automobile electrice ajută constructorii auto chinezi, privați sau de stat, să-și extindă piețele galopant, în afara Chinei, în primul rând prin prețurile extrem de competitive, dar și prin oferta de mașini foarte bine echipate.
Mai multe informații referitoare la negocieri avansate pe care le au reprezentanții companiei chineze BYD cu autorități din Franța, Germania și Spania au fost publicate în ultima periodă în presa din aceste țări.
A doua cea mai mare companie auto din lume și, până recent, cea mai vândută din China, Volkswagen, caută soluții pentru a face față concurenței tot mai aprige pe cea mai mare piață de electrice din lume. Ultima idee este lansarea propriului brand chinezesc cu care să concureze producătorii locali.
Președintele francez, Emanuel Macron, intenționează să condiționeze subvenționarea achizițiilor de automobile electrice, astfel încât mașinile care nu sunt produse în Europa să nu poată beneficia de astfel de subvenții.
Piața auto din China a crescut pentru a treia lună consecutivă, readucând speranța producătorilor auto, în special a celor europeni, afectați de scăderile repetate de până acum.
Competiția cu care industria auto din Europa se confruntă din partea constructorilor chinezi de automobile ar putea deveni tot mai puternică, avertizează Carlos Tavares, CEO Stellantis, unul dintre cei mai apreciați manageri ai industriei.
După ce au parafat oficial intrarea pe piața din Europa, semnând un contract de distribuție și service cu compania suedeză Hedin Mobility, compania chineză BYD, unul dintre cei mai mari constructori de automobile electrice din lume, a prezentat prima linie de mașini cu care va ieși în fața clienților europeni.
Cunoscuta companie de automobile din China Great Wall Motor, care a avut mai multe tentative de intrare pe piața din Europa, inclusiv cu o fabrică în Bulgaria, se alătură grupului de constructori chinezi care semnează contracte de import și distribuție pentru piața europeană, amenințând astfel echilibrul actual al constructorilor europeni.
La scurt timp după traversearea valului de Covid care a condus la închideri ale activităților în anumite zone ale Chinei, urmată de creșteri importante ale vânzărilor în iulie, cea mai mare piață auto din lume estimează că vânzările de autoturisme electrice din acest an vor fi mai mari decât prognozele inițiale și vor atinge un nou record.
Constructorul chinez BYD, al treilea cel mai mare producător de autovehicule electrice din lume, a anunțat că va intra pe piețele din Germania și Suedia, marcând astfel intrarea oficială în Europa. Odată cu trecerea la propulsia electrică, tot mai multe companii chineze vin în Europa, scăpați de constrângerile legislative privind emisiile.
China, cea mai mare piață auto din lume, va reduce anul viitor cu 30% subvențiile la noile automobile electrice și hibride, a anunțat vineri Ministerul de Finanțe de la Beijing, transmite Reuters.
Peste 80 de autobuze electrice Granton produse în China vor ajunge în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, anunță Ministerul Dezvoltării, care precizează că a fost finalizată procedura de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional.
Divizia de mobilitate a grupului Renault face tot mai mulți pași pentru a deveni un pilon al revenirii companiei franceze în zona de profit și dezvoltare. Mobilize a anunțat instalarea unui nou șef, în timp ce în China a lansat modelul Limo, destinat exclusiv închirierii.
Cel mai vândut automobil electric al mărcii VW a fost lansat și pe piața din China, la salonul auto din Chendu, China, marcând intrarea pe cea mai mare piață din lume cu cel mai accesibil vehicul electric al mărcii.
Volkswagen Group China a anunțat începerea lucrărilor de construcție la uzina din Anhui, China, a treia uzină dedicată platformei MEB, folosită exclusiv de vehiculele electrice. Primele două uzine au fost deja construite în Anting, cu SAIC, și în Foshan, cu FAW.
Volkswagen a preluat controlul asupra JAC Volkswagen, un joint-venture realizat împreună cu Jianghuai Automobile Group Corp. Mai mult decât atât, compania germană a cumpărat și 50% din partenerul chinez.
Divizia din China a BMW, care își desfășoară activitatea în cadrul unei companii de tip joint-venture, BMW Brilliance Automotive, a anunțat că uzina de baterii din Tiexi își va dubla capacitatea de producție și va livra baterii pentru noul iX3.
Președintele Renault, Jean Dominique Senard, a declarat că marca pe care o conduce se va confrunta cu o concurență „feroce” din partea noilor jucători care vin atât din interiorul Europei, dar mai ales din exterior, din China.
Europa a depășit pentru prima dată China la numărul de vehicule electrice înmatriculate, potrivit unor date colectate de analiști din cele mai mari piețe din Europa.
Constructorul auto japonez Toyota va investi aproximativ 8,5 miliarde de yuani (1,22 miliarde dolari) în construcția unei noi fabrici de vrhicule electrice în orașul chinez Tianjin, în colaborare cu partenerul local FAW Group, potrivit unui document de la autoritățile locale, citat de Reuters.
Vânzările globale de automobile electrice au scăzut pentru prima dată în istorie în luna iulie a acestui an, după ce China a redus subvențiile acordate pentru achiziționarea de automobile electrice, o dovadă a influenței pe care o are sprijinul Guvernului asupra pieței automobilelor electrice, transmite Bloomber
Grupul Renault a anunțat extinderea parteneriatului cu Jiangling Motors Corporation Group, prin fondarea unei companii de tip joint-venture în China, care va avea ca scop dezvoltarea de vehicule electrice. Cele două companii anunțaseră un acord în acest sens în decembrie 2018.
Renault a prezentat la Shanghai, în avanpremieră la salonul auto ce va începe peste două zile, un nou vehicul electric de serie, unul cu un preț accesibil, care a fost dezvoltat pe platforma micului crossover Kwid, din India.
Mitsubishi revine în rândul constructorilor auto care dezvoltă mașini propulsate electric, cu un nou model ce va fi lansat în China, produs împreună cu partenerii de la Guangzhou.