BCR a anunțat vineri o creștere de 81,3% a profitului net în primele nouă luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 1,015 miliarde lei (218,2 miliarde euro), pe fondul avansului venitului operațional.
Cel mai important produs, pregătit de peste un an de BCR pentru a schimba radical actuala platformă de internet banking, va fi lansat oficial pe 25 octombrie. Interfața “George” a devenit mai întâi disponibilă în varianta de mobil pentru toți clienții BCR care descarcă aplicația George Go, nu doar pentru grupul restrâns pe care banca a realizat testarea variantei beta, iar apoi și în variant desktop. O schimbare nemediatizată de BCR care, până la definitivarea tuturor funcționalităților platformei și lansarea oficială, limitează comunicarea legată de George la o campanile de teasing în social media.
Tudor Ciurezu, președinte al SIF Oltenia, spune că mizează pe mesajele din piață pentru ca societatea să facă propunerile concrete privind destinația celor 140 de milioane de euro pe care i-a încasat din vânzarea pachetului de acțiuni BCR. Conducerea societății are idei de investiții, este deschisă pentru acordarea de dividende, iar utilizarea banilor pentru răscumpărări depinde de rata de succes a programului de buy-back derulat în prezent.
Peste jumătate din rulajul de azi al pieței de acțiuni a fost reprezentat de tranzacțiile de tip deal realizate pe titlurile SIF Oltenia, societate care a intrat în posesia a 140 milioane euro din vânzarea către Erste a pachetului de 6,29% din acțiunile BCR.
Mișcarea de recuperare de la BVB rămâne intactă, în sesiunea de astăzi indicii principali câștigând aproximativ un sfert de procent. Volumele mici trădează, însă, o reținere a investitorilor de a intra la cumpărare. Analistul financiar Adrian Mitroi afirmă că este un paradox având în vedere randamentele bune la dividende oferite de societățile listate.
Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat astăzi vânzarea deținerii de la BCR către grupul bancar austriac Erste pentru 140 milioane euro. Este o tranzacție întârziată timp de 7 ani. Unii investitori spun că așteptarea a meritat pentru prețul mai bun, dar alții cred că oportunitățile au trecut pe lângă SIF Oltenia. Președintele Tudor Ciurezu o caracterizează drept o tranzacție profitabilă și afirmă că destinația banilor primiți, în cazul unui acord al acționarilor, va fi pentru cumpărarea de acțiuni lichide românești. „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția se realizează exclusiv în cash.”
SIF Oltenia a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru a propune vânzarea deținerii de la BCR către grupul bancar austriac Erste pentru 140 milioane euro. Este o tranzacție întârziată timp de 7 ani. Unii investitori spun că așteptarea a meritat pentru prețul mai bun, dar alții cred că oportunitățile au trecut pe lângă SIF Oltenia. Președintele Tudor Ciurezu o caracterizează drept o tranzacție profitabilă și afirmă că destinația banilor primiți, în cazul unui acord al acționarilor, va fi pentru cumpărarea de acțiuni lichide românești. „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția este realizată exclusiv în cash.”
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, indică pentru România un câștig net atribuibil acționarului majoritar în primul semestru al anului de 122,5 milioane euro, față de 50,2 milioane euro în primele șase luni din anul trecut, și un profit operațional al său de 137 milioane euro, de la 151 milioane euro în perioada similară 2017.
Banca Comercială Română a lansat în faza de testare beta, pe un număr limitat de clienți, noua platformă digitală George, aceasta urmând să fie lansată oficial spre finele acestui an, după ce Erste a pus-o deja la dispoziția clienților din Austria și Cehia.
Tras în jos și de ajustarea ex-dividend a acțiunilor Trangaz, indicele titlurilor blue-chip de la BVB a pierdut 1,77% și este nu departe de minimul de la finele lunii mai. Pe contrasens față de restul pieței a a fost indicele financiar BET-FI, care a urcat cu 0,67% în contextul creșterii cu 7,67% a acțiunilor SIF Oltenia în ziua în care emitentul a anunțat o înțelegere de vânzare pentru aproximativ 140 milioane euro a pachetului de 6% din acțiunile BCR către Erste.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, cea mai mare bancă în funcție de active de pe piața locală, consideră că rata anuală a inflației va continua să crească luna aceasta după ce, în martie, a atins maximul ultimilor aproape 5 ani. Totodată, Erste a majorat prognoza de inflație pentru finele anului, de la 3,6% la 3,7%, peste limita superioară a intervalului țintit de BNR.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, cea mai importantă bancă din România după valoarea activelor, intenționează să acorde acționarilor dividende în valoare totală de 228,1 milioane lei, cu plata cel mai târziu la finele lunii iunie.
Bursa de Valori București ar urma să-și reducă orarul de tranzacționare, devansând cu o oră închiderea pieței. Directorul general al BVB, Adrian Tănase, spune că o decizie va fi luată în acest sens, în contextul unui consens cvasigeneral al pieței că în prezent orarul este prea extins, iar sesiunile de tranzacționare sunt marcate de o intensitate scăzută. „Marea majoritate a comunității brokerilor au aceeași părere cum că am putea scurta programul.”
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a majorat prognoza de creștere economică a României pentru acest an, de la 4,1% la 4,7%, avansul urmând să fie susținut de creșterea investițiilor.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, cea mai importantă bancă din România după valoarea activelor, a înregistrat anul trecut un profit net de 668,1 milioane lei (146,2 milioane euro), în scădere cu aproape 36%, de la 1,041 miliarde lei în 2016, potrivit raportului neauditat prezentat miercuri de bancă.
Grupul austriac Erste, care deține și cea mai mare bancă din România, BCR, a reușit anul trecut cel mai mare profit net, de 1,3 miliarde de euro, si o rentabilitate a capitalului tangibil de 11,5%, peste ținta de 10% asumată, rezultate care permit acordarea unor dividende majorate cu 20% acționarilor. În România, rezultatul operațional al grupului BCR a crescut cu 2,8%, la 273,5 milioane de euro, raportul cost/venit s-a îmbunătățit, dar profitul net a scăzut, într-un an în care nu s-au mai eliberat masiv provizioane ca în 2016.
Platforma bancară digitală George, dezvoltată de start-up-ul fintech al Erste Group Bank, este disponibilă începând de astăzi și în Slovacia. Anul acesta este planificată și lansarea către publicul din România.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, anticipează că România va ieși din nou pe piețele internaționale în prima jumătate a anului viitor, căutând să atragă circa 1,2 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri, înainte ca un împrumut de 1,5 miliarde de euro să ajungă la scadență.
Curtea de Apel București a respins ca nefondat demersul SIF Oltenia prin care a contestat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 23 noiembrie 2016, în care era decisă fuziunea BCR cu firmele din portofoliul BCR Real Estate și Bucharest Financial Plaza. Decizia ar fi atras posibilitatea exercitării dreptului de retragere de către SIF Oltenia, însă societatea nu l-a inițiat, așteptând o ofertă voluntară pentru pachetul său de peste 6,3% din acțiunile BCR, la un preț consistent mai mare decât cel din evaluarea Deloitte, care a stabilit, conform informațiilor exclusive ale Profit.ro, pentru bancă o valoare de piață de 8,766 miliarde de lei (1,9 miliarde de euro), sub cea a Băncii Transilvania.
Erste Group a revizuit de la 5,1% la 5,5% prognoza pentru creșterea produsului intern brut în 2017, după datele semnal bune publicate azi de Statistică pentru prima jumătate a anului, care arată un avans economic de 5,9% în termeni anuali, dar o decelerare în termeni trimestriali. Analiștii grupului austriac au mai schimbat în sus prognoza și în luna iunie, de la 4,3%, și se așteaptă la o scădere semnificativă a ritmului de creștere în a doua parte a anului.
Grupul austriac Erste, acționarul majoritar al BCR, a redus estimarea privind inflația anuală în România în decembrie acest an, de la 2,2% la 1,9%, în contextul în care anticipează o creștere mai lentă a prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului.
George, platforma digitală prin care clienții Erste Group Bank își pot gestiona online situația financiară, a atins pragul de 1 milion de utilizatori la doi ani de la introducerea serviciului în Austria. În 2017, George va fi lansat pe piețele din Cehia și Slovacia, iar de anul viitor va fi disponibil și pentru clienții din România.
După o perioadă dură de curățire a bilanțului, Sergiu Manea, președintele executiv BCR, spune pentru Profit.ro că vrea să reconstruiască pe baze noi relația cu clienții, dar și misiunea băncii în societate. Ultimii doi ani s-au încheiat pe profit, susținut și de vânzările de portofolii neperformante, dar acestea au limitat creșterile raportate de bancă pentru creditele nete, într-o perioadă în care concurenți cu moșteniri mai puțin împovărătoare au reușit și avansuri cu două cifre procentuale. Modelul creșterii în viitor nu mai poate urma, însă, aceeași rețetă.
Grupul bancar BCR a obținut un profit net atribuibil acționarilor de 36,8 milioane euro în primul trimestru, în scădere cu 40,2% comparativ cu un profit de 61 milioane euro în perioada similară din 2016, pe fondul reducerii veniturilor din dobânzi și comisioane, dar și a performanțelor slabe pe segmentul tranzacțiilor, potrivit raportului financiar al proprietarului BCR, grupul austriac Erste.
Piața românească de capital nu s-a conectat la raliul consistent al burselor europene antrenat de primul tur al alegerilor din Franța în care investitorii au interpretat că șansele candidatului naționalist Marine Le Pen s-au redus. Singurul element de sincronizare a fost reprezentat de aprecierea cu 4,32% a titlurilor grupului bancar austriac Erste, listat secundar la BVB.