Preferințele turiștilor români pentru sistemul all inclusive sunt schimbate. În vară, mai mult de 80% dintre cei care pleacă la mare în străinătate se vor caza la un hotel all inclusive, dar nu mai aleg excursii opționale și se orientează spre o masă cu totul diferită.
Producătorii autohtoni pierd, treptat, piața locală din cauza scăderii productivității prin preț, ceea ce nu lasă loc unei aprecieri a leului, explică guvernatorul Băncii Naționale a României.
Creditul neguvernamental nu ține pasul cu avansul economic, chiar dacă a crescut în 2016 cu 1,6%. Volumul împrumuturilor către companii a continuat să scadă, pentru al treilea an consecutiv, în condițiile în care băncile au finanțat preponderent achiziția de locuințe cu garanții de stat, care a adus și toată creșterea volumului de credit din 2016.
Grupul farmaceutic american Mylan, care a intrat în România în 2015 direct în top 20, odată cu achiziția diviziei de medicamente mature a Abbott, privește cu precauție, dar și cu înțelegere reducerile de prețuri care urmează să fie aplicate pe piața locală, a declarat, joi, Adrian Grecu, directorul general al Mylan România, care se arată îngrijorat că această măsură ar putea afecta disponibilitatea multor produse pentru pacienți, din cauza exporturilor paralele.
Leul a pierdut un ban față de euro la începutul ședinței de tranzacționare, în contextul în care piețele financiare internaționale sunt pe roșu, după ce rezultatele alegerilor din Statele Unite îl dau câștigător pe republicanul Donald Trump, în contradicție cu sondajele de opinie de dinaintea votului.
Băncile au înregistrat cei mai puțini restanțieri din ultimii doi ani și cele mai mici restanțe ale persoanelor fizice din ultimii patru ani, potrivit datelor de la Biroul de Credit, publicate de Banca Națională a României.
Bugetul pe anul viitor este principalul risc intern la adresa evoluției inflației, potrivit Băncii Naționale a României.
Barilul de petrol a urcat joi peste pragul de 50 dolari pentru prima dată în ultimele șase săptămâni, evoluție sprijinită de datele referitoare la scăderea stocurilor de țiței din SUA și de comentariile recente ale marilor exportatori privind reluarea discuțiilor pe marginea plafonării producției mondiale.
Bursa de la București a închis miercuri în creștere pentru a treia ședință consecutiv, susținută de avansul acțiunilor din sectorul energetic, în condițiile în care prețul petrolului înregistrează noi maxime ale ultimelor opt luni. Indicii BVB s-au decuplat astăzi de la evoluția piețelor vest-europene, care au fost trase în jos de bănci și producătorii auto. Titlurile Erste Group Bank (EBS) au scăzut cu 3,3% la București și cu 3,7% la Viena, după ce unul dintre acționari și-a vândut participația deținută la grupul austriac.
Bursa de la București a început săptămâna în creștere ușoară, susținută de companiile energetice, care au urmat traiectoria ascendentă imprimată de cotațiile internaționale ale petrolului. O notă discordantă au făcut acțiunile Transelectrica (TEL), care s-au depreciat cu aproape 7,1% în ziua ex-dividend, limitând avansul BET la doar 0,2%.
Allianz-Tiriac a subscris în primul trimestru prime de asigurare în sumă de 299 milioane de lei, în urcare cu 9% față de martie 2015. În intervalul analizat, profitul operațional consolidat a atins 26 milioane de lei, cu 11 milioane de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului 2015, potrivit datelor asigurătorului remise Profit.ro.
Acțiunile Apple au deschis în coborâre puternică miercuri, cea mai mare companie din lume în funcție de capitalizare riscând să piardă aproape 43 miliarde de dolari din valoarea de piață după ce a anunțat prima scădere trimestrială a vânzărilor de iPhone de la lansarea acestuia, în 2007, și primul declin al veniturilor din ultimii 13 ani.
Orange Romania, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a obținut venituri de 235,5 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 6,5% față de perioada similară a anului trecut.
Economia românească merge bine, este concluzia celui mai recent sondaj ZEW în rândul analiștilor financiari din Europa Centrală și de Est. Acesta arată o îmbunătățire semnificativă a estimărilor privind evoluția economiei în următoarele șase luni, contrar sentimentului referitor la situația din regiune.
Euroins Romania, asigurător în redresare financiară din octombrie 2015, a subscris prime de 45,66 milioane de euro în primele trei luni ale acestui an, în urcare cu 4,7% față de perioada ianuarie – martie 2015, potrivit datelor grupului bulgar Eurohold.
Acțiunile europene și cotațiile aurului negru au scăzut vineri, în condițiile în care investitorii sunt circumspecți cu privire la rezultatul reuniunii de la Doha dintre marii exportatori de petrol, după ce ministrul iranian al Petrolului a anunțat că nu va participa la întâlnirea de duminică.
Principalele burse europene au închis în urcare luni, susținute de acțiunile băncilor italiene și de avansul companiilor din minerit și energie, în timp ce prețul petrolului a crescut la maximul ultimelor patru luni, pe fondul optimismului privind rezultatul întâlnirii de la Doha dintre marii exportatori mondiali.
Euro a înregistrat cea mai bună evoluție trimestrială față de dolarul american din ultimii cinci ani în perioada ianuarie-martie, contrar așteptărilor analiștilor, care anticipau o depreciere semnificativă a monedei europene pe fondul măsurilor de stimulare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE).
După o pauză de patru ani, Netflix a revenit luna aceasta în topul Fortune al celor mai admirate 50 de companii din lume, în condițiile în care tot mai mulți investitori sunt atrași de modelul de afaceri al companiei din Los Gatos, California, dar și de performanța acțiunilor. Și asta în pofida volatilității crescute, cauzată, în principal, de îngrijorările referitoare la divizia internațională a companiei, aflată încă în plin stadiu de dezvoltare.
Principalele burse europene au închis pe roșu marți, după două ședințe consecutive de apreciere, trase în jos de acțiunile companiilor din minerit și energie, în condițiile în care cotațiile petrolului au continuat să scadă ca urmare a refuzului Iranului de a-și plafona producția de țiței.
Câștigurile salariale au crescut, în perioada ianuarie 2015-ianuarie 2016, cu 9,2% în sectorul privat și cu 21,6% în sectorul bugetar, arată un raport publicat, miercuri, de analiștii Raiffeisen Bank, care au calculat ratele de creștere pe baza dateleor publicate, anterior de către Institutul Național de Statistică (INS).
Cotațiile "aurului negru" au revenit pe scădere marți, pe fondul datelor dezamăgitoare privind comerțul internațional al Chinei, însă petrolul Brent se menține peste pragul de 40 dolari/baril atins luni seara, după ce mai mulți producători și-au exprimat sprijinul pentru măsuri menite să stabilizeze piețele.
Marile burse europene au revenit pe creștere spre finalul ședinței de luni, după scăderi de până la 1,2% în prima parte a zilei, susținute în principal de acțiunile producătorilor de materii prime. Acțiunile europene au avansat după ce banca centrală a Chinei a anunțat o nouă reducere a nivelului rezervelor minime obligatorii, în încercarea de a limita încetinirea economiei.
Îngrijorările referitoare la stagnarea economiei mondiale și stabilitatea piețelor financiare s-au reflectat marți într-o scădere de peste 5% a acțiunilor japoneze, în timp ce obligațiunile pe 10 ani emise de statul asiatic au coborât în teritoriu negativ pentru prima dată în istorie, semn că investitorii renunță la activele riscante în favoarea plasamentelor percepute ca sigure. În Europa, principalele acțiuni au revenit pe creștere ușoară în primele ore de tranzacționare, după ce luni au închis la minimul ultimelor 15 luni.
Piața asigurărilor generale și de viață a crescut anul trecut cu peste 8%, de la 8,1 miliarde de lei în 2014, conform datelor preliminare anunțate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).